Un film de război, cu desfăşurări impresionante de forţe, strategii de luptă, scene de confruntare armată foarte elaborat coregrafiate. Robin nu mai e de data aceasta un haiduc însoţit prin pădurile din comitatul Nottingham de banda lui, printre care Micul John, călugărul Tuck şi iubita lui, Marian, ajutând oameni sărmani sau aflaţi la ananghie. Nu-l veţi mai recunoaşte! Ceea ce nu este neapărat rău. O revitalizare a legendei după atâtea ecranizări similare era absolut necesară. Ceea ce se poate reproşa este, însă, schimbarea acestui personaj legendar. El este acum un erou de război. Finalul filmului mai salvează situaţia, lăsăndu-l pe Robin acolo unde încep toate celelalte filme, şi făcându-ne să respirăm văzând în sfârşit ceva familiar.
Cu o corpolenţă de gladiator, Robinul lui Ridley Scott este un soldat neînfricat în armata Regelui Richard I, un rege mai puţin preocupat de Anglia, mai mult concentrat pe obţinerea controlului în Orientul Mijlociu, în sec. XII. Poate cel mai bun arcaş, Robin este "onest, curajos, naiv", după cum însuşi Richard I spune, devenind unul dintre oamenii lui de încredere. Momentul în care Richard I vorbeşte despre virtuţile lui Robin e unul dintre cele mai involuntar amuzante din film, de la replici, până la jocul lui Crowe. În tandem este încercarea regizorului de a crea un moment de romantism între Robin şi Lady Marion, care nu e altfel decât forţat şi necredibil.
Prin urmare, filmul mută pe legendarul erou din genul producţiilor cu haiduci în cel cu soldaţi şi mercenari, iar pe de altă parte face un pas înapoi în timp, prezentându-ne originea poveştii lui Robin Hood, explicând cum s-a întâmplat ca un arcaş din armata regelui Richard I a devenit legendă. Noul Robin Hood explică cine sunt şeriful din Nottingham, lady Marion şi socrul său, urmând ca până la final să -l descoperim pe acel Robin Hood pe care nu-l ştiam din filmele precedente, dar – atenţie – pe acela pe care a vrut să ni-l arate realizatorii. Russell Crowe a vrut să-i iubim personajul şi, iată, îl iubim – este tapetat doar cu virtuţi şi este total nou.
Deşi la conferinţa de presă de la Cannes Crowe vorbea de acurateţea istorică a scenariului, în filmul acesta ni se prezintă un Ioan Fără de Ţară învingător în faţa lui Filip Augustus al Franţei şi unul care rupe Magna Carta în faţa baronilor cărora le promisese libertatea faţă de coroană. Totuşi, Magna Carta a fost semnată în 1215.
Ca şi în celelalte filme ale lui Ridley Scott, şi aici avem cel puţin un personaj feminin puternic: Cate Blanchett este o Lady Marion foarte dură, apoi apar motivul fiului care asistă la uciderea tatălui, fum şi efecte demne de un blockbuster, plus o muzică făcută să te sensibilizeze.
Sursa: Cinemagia
