România se pregătește să devină un jucător global pe piața metalelor rare

Ministrul Energiei din România, Bogdan Ivan, a declarat că România își propune să devină un „jucător global” în industria metalelor rare și a materialelor critice, prin dezvoltarea unui lanț integrat de exploatare, rafinare și producție pe plan intern.
Oficialul a explicat că, în prezent, România exportă minereu brut – inclusiv cupru – pentru rafinare în alte state, precum Turcia, după care îl importă înapoi sub formă procesată, ceea ce generează pierderi economice semnificative. Potrivit acestuia, cu o investiție de aproximativ 300 de milioane de euro ar putea fi construită prima rafinărie de cupru din România, care să deservească atât piața internă, cât și statele vecine.
Ivan a precizat că România are trei proiecte considerate de interes strategic la nivelul Uniunii Europene. Unul dintre ele vizează perimetrul minier Bihor Sud, unde au fost identificate minerale critice precum uraniu, aur, cobalt, nichel, plumb și zinc. Zăcămintele se află în prezent în faza de explorare și recalculare a rezervelor.
Un alt proiect este legat de exploatarea cuprului din județul Hunedoara, unde minereul este în prezent trimis peste hotare pentru rafinare. Totodată, la Baia de Fier, în județul Gorj, România deține unul dintre cele mai mari zăcăminte de grafit din Europa, materie primă esențială pentru baterii, cipuri și microconductori. Exploatarea grafitului a fost oprită în urmă cu peste trei decenii.
Ministrul Energiei a anunțat că proiectele implică parteneriate cu companii din SUA și Canada, dar și cu societăți românești, inclusiv compania de stat Salrom și Cuprumin. Potrivit acestuia, obiectivul este închiderea ciclului economic în România – de la extracție la rafinare și utilizare industrială – pentru a reduce dependența de importuri și a atrage investiții în industrii precum cea aerospațială și cea a microelectronicii.