Cultură

Romante basarabene, premiate la Trgoviste

In perioada 28-31 octombrie curent, la Targoviste, Romania, s-a desfasurat Festivalul-concurs de romanta „Crizantema de Aur” aflat la editia a 42-a.

La sectiunea creatie, premiul I i-a fost decernat cunoscutei cantarete din Romania Corina Chiriac. Premiul II i-a revenit Silviei Goncear din Chisinau, care, in 2007, a obtinut Marele Premiu al Festivalului-concurs „Crizantema de Argint” de la Chisinau, iar in 2008 – Marele Premiu la Festivalul-concurs „Crizantema de Aur” de la Targoviste. Ea s-a prezentat in concurs cu piesa „Imi pare rau”, muzica si versuri de Titel Popovici din Iasi.

Si de asta data, la competitia de la Targoviste romanii basarabeni s-au prezentat destul de bine. Astfel, premiul I la sectiunea interpretare a fost cucerit de catre Tatiana Straista-Burlacu din Chisinau, care a cantat romantele „Pocnind din bici” si „Te rog, lume, tu sa-mi spui”. De asemenea, Ludmila Rosculet din Chisinau s-a ales cu un premiu special al Fundatiei „Crizantema de Aur”. In posesia Marelui Premiu a intrat Simona Boboia din Oradea. „Tatiana Straista-Burlacu a cantat extraordinar. Merita, fara indoiala, si Marele Premiu. Dar concursul e concurs…”, ne-a spus Silvia Goncear.

La Targoviste, ea si-a lansat CD-ul „Romanta dragostei”, aparut la firma „Electrecord” din Bucuresti, unde, anterior, a scos CD-ul „Romante-crizanteme”. Ambele CD-uri au fost inregistrate cu Orchestra de muzica populara a Filarmonicii Nationale „Serghei Lunchevici” din Chisinau, dirijata de maestrul Petre Neamtu. Totodata, Silvia Goncear a prezentat un recital impreuna cu sora sa, Raisa Barnaz.

In prezent, cunoscuta cantareata de romante se pregateste de un spectacol cu Orchestra „Creator-Art” a lui Iurie Bors, care va avea loc pe 16 decembrie, la Palatul National din capitala. Amintim cititorilor nostri ca tot cu aceasta orchestra, in vara anului curent, Silvia Goncear a efectuat un turneu la Paris, unde a avut doua concerte de mare succes.

Cantareata ne-a mai spus ca, in conformitate cu regulamentul Festivalului „Crizantema de Aur”, n-a putut participa la sectiunea interpretare, deoarece anul trecut a obtinut Marele Premiu. De acest drept va beneficia abia peste trei ani.

Ieri, a fost ziua de nastere a Silviei Goncear. Cu aceasta ocazie, ii dorim multa sanatate si noi urcusuri de podiumul concursurilor nationale si internationale. La multi ani, alaturi de romantele calde cu care ne bucurati inimile!
 

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *