O singura data pe an, in judetul Suceava, este ziua… umoristilor. Si se serbeaza, uneori, cu mare fast, la Festivalul National „Umor la Gura Humorului". „Un festival ca o minune intr-o tara in care minunile sunt extrem de rare", cum l-a caracterizat Mihail Batog-Bujenita. Anul acesta, autorii de texte umoristice, epigramistii sau caricaturistii din intreaga tara se vor intalni la inceput de iunie, „convocati" fiind la o noua editie a festivalului.
Cei mai multi dintre textierii de umor si epigramisti vin din judetele Moldovei, de la Iasi, Vaslui, Bacau sau Neamt, dar vin si localnici, cu har si drag de umor, de prin targurile din Bucovina.Mihail Batog-Bujenita a fost, timp de aproape 30 de ani, pilot pe avioane supersonice. Dupa ce a iesit la pensie, la 52 de ani, s-a apucat de scris, reusind sa publice pana in prezent sapte carti. Mai mult decat atat, fostul pilot si actualul scriitor de literatura umoristica a ajuns la carma Academiei Libere „Pastorel“, asociatia epigramistilor si umoristilor din Iasi. „Umorul este sursa prin care omul reuseste sa se elibereze de greul vietii! El este o componenta a autocunoasterii“, afirma el.
Mihail Batog-Bujenita a castigat doua premii I si un premiu II la festivalul trecut, care se adauga la multe altele, la fel de importante pentru cariera sa. Romanul „Halimaua", anagrama la mahalaua, al ieseanului, a fost apreciat de criticii de specialitate ca fiind „un roman bun si extrem de bine construit". Laudate de Cornel Udrea sau Bogdan Ulmu au fost si volumul de proza scurta „Feriti linia: trec prosti fara oprire" sau romanul umoristic „Vitelul privit de departe".
– Domnule Batog-Bujenita, aveti un nume cu sonoritate „gustativa" aparte. Aduce a pseudonim, dar „tradus", cred ca s-ar incadra intre batogul care, presupun, este morun sau nisetru afumat si popularul bujenita, acel muschi afumat de caprioara…
– Iar cum batogul este spinare de peste afumat, iata ca un alt nume, cum nu se poate mai culinary, s-a inrolat in clasa umoristilor romani. Si nu puteam sa fiu altfel decat un mare pasionat de gastronomie…
– Mai avem umor de calitate? A scazut mult nivelul calitatii umorului, ca urmare a cererii unor cantitati mai mari de umor, in special de catre televiziuni?
– Ceea ce vedem, in general, in materie de umor, este sub nivelul mediocru. Ori, umorul, daca a coborat sub un anumit nivel de exigenta, sub o anumita bariera, nu mai este umor. Noi, cei de la Academia Libera „Pastorel", organizatie pe care o si reprezint, ne straduim, atat prin epigrama, cat si prin textul scris, sa mentinem stacheta cat mai sus. Pentru ca umorul nu este numai forma prin care am supravietuit ca popor – acesta fiind unul dintre secretele noastre -, ci este si fibra noastra culturala. Noi am facut tot ceea ce am facut cu umor. Asta ne-a ajutat sa trecem cu fruntea sus prin toate nenorocirile.
– Intr-un „clasament" european, pe care loc ne-am situa din punct de vedere al umorului?
– Nici tarile Uniunii Europene nu o duc bine cu umorul de calitate. Noi am castigat confruntarea, in fata multora, cu acest putin umor de calitate. Sa nu uitam ca avem, totusi, cateva manifestari care promoveaza categoria de umor plurivalent. Spre exemplu, la Festivalul „Umor la Gura Humorului" gasim umor in grafica, umor in text, in poezie si epigrama. Este un lucru din care strainii, dar si unii dintre noi, ar trebui sa invete. Eu unul sunt totusi optimist in ceea ce priveste viitorul literaturii umoristice. O literatura umoristica de calitate se naste atunci cand alege din noianul de subiecte pe acelea care intr-adevar au un caracter de perenitate.
– Cu atatea greutati, nenorociri, inundatii, scumpiri, stres si grija zilei de maine, ne mai arde oare de ras?
– Cand o sa scapam de necazuri si greutati? Cand o sa putem rade fara sa plangem? Nu, domnule, trebuie sa plangem, dar si sa radem! Cred ca le-am invatat, deja, sau macar incercam sa le invatam, de acum, pe amandoua la cote de exigenta. Cand plangem, sa plangem, nu sa ne tanguim si sa apelam la bocete rituale, chiar daca reprezinta si ele o forma de cultura, si cand radem, sa radem cu gura deschisa si, mai ales, cu inima deschisa.
– Am constatat, cu mai multe ocazii, ca sunt mai multi scriitori de text umoristic, mai multi epigramisti sau caricaturisti la Iasi, Suceava sau Vaslui decat in alte zone ale tarii. Sunt oamenii de prin aceste locuri, in general, mai veseli?
– Oamenii de pe aceste meleaguri au, parca, o doza in plus de veselie, de buna dispozitie. Suntem urmasii lui Ion Creanga, unul dintre cei mai mari umoristi romani! Moldovenii au o structura potrivita pentru veselie. Oricat ar parea de ciudat si oricum ar fi vazuti de altii, sunt oameni profund optimisti, care stiu sa guste viata asa cum este. Oameni care tin la umor. Spun asta ca un om care a locuit, pentru o perioada mai mare de un an de zile, in nu mai putin de unsprezece orase ale acestei tari. Eu am lucrat si in Muntenia, Oltenia, Transilvania si Dobrogea, dar peste tot am fost mandru de veselia noastra, moldoveneasca, si de faptul ca vorbesc limba lui Eminescu si a lui Creanga, limba care include, fara doar si poate, si cate un „dijiaba"…
Relu Ursache,
pentru TIMPUL Satiric
