Moto: Nu avem suflu pentru a fi un Imperiu! – și nici nu ne trebuie, dărâma-s-ar de pe grumazul nostru! Imperiul ne strivește, ne suge puterile și ne grăbește pieirea”. (Aleksandr Soljenițîn, „Căderea imperiului comunist sau cum să reîntemeiem Rusia”). 

Deși Rusia ne hărțuiește non-stop de două decenii și ceva…

Ca să-ți dai seama de nivelul gândirii analitice a „analiștilor politici” de la Chișinău despre Rusia și politica ei externă față de Moldova e suficient să urmărești cât de adânc este combătut doctorul Onișcenko în legătură cu embargoul la vinurile moldovenești. Ar reieși că Onișcenko face politica externă a Federației Ruse, că dacă nu ar fi acest blestemat de Onișcenko, Rusia și-ar onora cu cinste statutul de „partener strategic” al RM. Deși Rusia, de două decenii și ceva de la declararea independenței, hărțuiește non-stop R. Moldova, deși Rusia ocupă o parte a teritoriului național al RM și nu-ți scoate armata de aici, deși Rusia întreține o numeroasă „coloană a cincea” în RM, deși Rusia de azi, după dezagregarea URSS, se comportă față de noi la fel ca și imperiul sovietic, R. Moldova continuă s-o considere „partener strategic”.
…Am urmărit miercuri seara, la o televiziune, o dezbatere pe tema „Relațiile cu Rusia, tot mai rele, ce soluție avem?” la care au participat „toată floarea cea vestită a gândirii analitice moldovenești”. Dezbaterea a fost jalnică din punctul de vedere al nivelului intelectual. S-a vorbit despre pericolul alungării acasă a gastarbaiterilor moldoveni din Rusia, despre „anumiți factori și actori din Rusia”, s-a exprimat convingerea că „administrația rusă nu e atât de limitată intelectual” ca să facă acest lucru. Unii au căutat rădăcinile răului în interiorul RM, vorbind despre „manipularea opiniei publice în Moldova” de către unii care „isterizează situația” ș.a. Ca de obicei, am fost îndemnați „să păstrăm echidistanța și să judecăm la rece”, fiindcă Rusia este un… partener strategic al RM, iar cu partenerii strategici nu trebuie să te cerți… Într-un cuvânt, s-au discutat detaliile (și nu cele mai relevante!) fără să fie văzut întregul. Or, întregul, este Rusia, Rusia lui Putin și a lui Kiril, patriarhul, acea Rusie care se zice că nu poate fi înțeleasă cu inima… Aici ne oprim cu impresiile și revenim la Aleksandr Soljenițîn, citat în moto-ul acestui articol.

2. Soljenițîn nu a putut fi proroc în țara sa

Amintim cititorilor că lucrarea „Căderea imperiului comunist sau cum să reîntemeiem Rusia” apare în ajunul dezintegrării imperiului sovietic și prăbușirii sistemului comunist. Soljenițîn a intuit că se încheie o epocă și Rusia trebuie să pășească în noua epocă schimbată nu numai la față, dar și la suflet. Lucrarea debutează cu un avertisment providențial: „Ceasul cel de pe urmă al comunismului a sunat. Dar baraca lui de beton nu s-a dărâmat încă. Și, în loc de eliberare, să nu fim terciuiți sub dărâmăturile lui”. Prorocirea lui Soljenițîn s-a adeverit: azi Rusia este „terciuită” sub dărâmăturile comunismului, dovadă că „baraca de beton” a mentalității comunismului imperialist sovietic nu a fost dărâmată. 
Rusia de azi a revenit, de fapt, la Rusia stalinistă. De aici trebuie să pornim când vorbim despre Rusia de azi și politica ei externă. Putin a resuscitat virusul imperial, „nucleul național rus” alimentând iluzia existenței unei „Rusii mărețe”. Soljenițîn îl citează în acest sens pe polonezul S. E. Krzyzanowski, care a prevăzut încă la începutul secolului XIX că „Rusia originară nu are forțe culturale și morale pentru asimilarea tuturor periferiilor”. Putin nu a înțeles acest lucru și cu adevărat Rusia de azi n-a învățat nimic din lecțiile oferite de istorie: atitudinea ei față de „periferii” (Georgia, Ucraina, Moldova) dovedește că forțele ei culturale și morale, capacitatea ei de a asimila, s-au epuizat. Iată de ce, azi, unicul ei instrument de influență „pașnică” asupra „periferiilor” este embargoul. Când embargoul nu ajută, Putin închide robinetul de la conducta de gaz. Când nici acesta nu e eficient, Putin pornește tancurile. Așa cum a procedat în Georgia.

3. O Rusie săracă, ce se întinde pe două continente…

Astăzi, pe două continente se întinde o Rusie săracă și înarmată până în dinți, condusă cu o mână de fier, de o elită care disprețuiește, în egală măsură, propriul popor și popoarele învecinate. În mândria ei patologică de a fi o națiune măreață, Rusia de azi nu se deosebește prin nimic de imperiul rus despre care Soljenițîn scria că „înșfacă cu mâinile pietre, ciomege, sulițe, bâte, arme și se repede la megieși să le pârjolească casele și să-i ucidă”. Ultima „bâtă”, una mai „civilizată” accesată azi de ruși este embargoul. Nimic nu-i poate convinge pe ruși, scrie Soljenițîn, că „foamea noastră, sărăcia, morțile premature, degenerarea copiilor – că oricare din aceste orori poate să stea mai presus de mândria noastră națională!”.

Această Rusie este „partenerul strategic” al RM, de la această Rusie moldovenii cerșesc milă, democrație și umanism!

4. Și azi, ca și ieri, Rusia e „jandarmul Europei”

În pragul dispariției imperiului sovietic, Soljenițîn avertiza asupra pericolului că viitoarea Rusie va încerca să păstreze controlul asupra fostelor colonii. „Eu astfel văd lucrurile, scria el: „trebuie să anunțăm fără preget, cu voce tare și clară: trei republici baltice, trei republici caucaziene, patru din Asia Centrală, dar și Moldova (dacă se simte așa de mult atrasă de România) – în total unsprezece, da – acestea neapărat și fără întoarcere se vor despărți…”.
De despărțit s-au despărțit, dar acum Rusia lui Putin vrea să le adune din nou sub același steag imperial rusesc. Rusia de azi acționează sută la sută invers, de cum gândea Soljenițîn. Rusia de azi „anunță fără preget, cu voce tare și clară” altceva, iar când vocea ei este neglijată bagă tancurile (ca în Transnistria și Georgia), închide robinetul la gaz sau ridică embargouri pentru a paraliza economiile naționale ale „țărilor rebele”. Aceasta Rusie a lui Putin, care se simte confortabil numai în uniforma de jandarm al Europei, este „partenerul strategic al R. Moldova”. Ce strategii de conviețuire cu această Rusie au elaborat elitele politice moldovene de la 1991 încoace? Strategia eternelor „regrete și îngrijorări”, îndemnurile la „cumpătare” („să nu isterizăm situația”) și la „judecată la rece”?

5. Nu declarăm război Rusiei…

De 22 de ani, R. Moldova se căciulește, umilă, în fața Rusiei. S-a umilit ieri, se umilește și azi. Ce va face mâine? Cum va proceda RM dacă embargoul nu va fi ridicat, dacă vor fi trimiși acasă gastarbaiterii și se va închide robinetul la gaz? Ce politică va face R. Moldova atunci? Răspunsul e același: se va căciuli în fața lui Putin. Și așa va fi atâta timp cât elitele politice de la Chișinău nu vor privi adevărul în ochi, iar adevărul e acesta: Rusia lui Putin nu este „partenerul strategic” al RM, ci inamicul ei strategic.

6. Ce-i de făcut?

De aici nu derivă că trebuie să declarăm război Rusiei, ci altceva și anume: a venit timpul ca să discutăm cu Rusia, stând în picioare, nu în genunchi, deoarece un stat, chiar mic și sărac, nu discută în genunchi nici cu prietenii, nici cu dușmanii strategici.