Rusia va cheltui sute de miliarde de euro pe înarmare în următorii zece ani
Programul prevede ca Ministerului rus al Apărării sa-i fie alocate aproximativ 19 trilioane de ruble (273 miliarde de euro), iar Ministerului de Interne, Serviciului Federal de Securitate (FSB), Serviciului de Informații Externe (SVR) și Rosgvardia – mai mult de trei trilioane de ruble (43,1 miliarde de euro).
Conform publicației, domeniile prioritare ale reînarmarii ruse vor fi sistemele nucleare de descurajare, armele de precizie, armele hipersonice și dezvoltarea forțelor armate traditionale, care au fost subfinanțate.
Programul de stat este proiectat pe 10 ani si a fost elaborat încă 2016, dar amânat din cauza situației economice dificile.
În prezent, Rusia are în derulare un program de stat de înarmare care expira în 2020. Atunci când a fost adoptat, în 2011, s-a spus ca i se vor aloca aproape 20 de trilioane de ruble. Actualul ministru al Finanțelor al Rusiei, Alexei Kudrin, a declarat că acest program nu are prevăzute surse de finanțare și ca amenință stabilitatea bugetară.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!