Politică

O nouă „cortină de fier”. Rusia va interzice bărbaților să iasă din țară după „referendumuri”

Bărbaților aflați la vârsta de mobilizare li se va interzice să părăsească Rusia după „referendumuri”, a anunțat presa rusă, citând interlocutori de la putere.

Potrivit primei surse, cea mai probabilă dată pentru interdicție este 28 septembrie.

O a doua sursă, de asemenea apropiată de AP, spune că acest lucru se va întâmpla după ce vor avea loc „referendumuri” în autoproclamatele „RPD” și „RPL” și în teritoriile ocupate din regiunile Kherson și Zaporizhzhya.

Acestea se vor încheia în seara zilei de 27 septembrie.

Interlocutorul a menționat că ar exista o aparență de „vize de ieșire”: bărbații ar trebui să obțină permisiunea de la biroul de înrolare militară pentru a părăsi Rusia.

Anterior, s-a raportat că Kremlinul discută posibilitatea introducerii legii marțiale și interzicerea bărbaților de a călători în străinătate

Kremlinul discută despre posibilitatea de a impune legea marțială, în timp ce discursul președintelui rus Vladimir Putin în fața Adunării Federale din 30 septembrie privind anexarea ilegală a teritoriilor ocupate de Ucraina va fi similar cu cel din 2014.

Cozi kilometrice la vama dintre Rusia și Georgia. Rușii fug din țară cu miile după mobilizarea parțială

Coada de la granița dintre Rusia și Georgia este în jur de 10 kilometri, iar oamenii petrec mai mult de 20 de ore pentru a trece frontiera spre Georgia.

După ce autoritățile de la Moscova au anunțat zilele trecute mobilizarea parțială în Rusia prin care se pregătește înrolarea a 300.000 de rezerviști, cetățenii ruși pleacă în grabă din țara lor. Iar coada de la granița dintre Rusia și Georgia se întinde pe 10 kilometri, în timp ce oamenii așteaptă ore în șir pentru a trece frontiera.

Rușii fug din țara lor după ce a fost anunțată mobilizarea parțială în Rusia

Cetățenii ruși nu au foarte multe opțiuni de a părăsi țara, au afirmat anterior persoanele care au fugit pentru The Guardian.

„Voi trece granița cu mașina în această seară”, a afirmat joi un sergent în vârstă de 29 de ani, Oleg. „Habar nu am când voi mai pune piciorul în Rusia”, a precizat acesta, referindu-se la pedeapsa cu închisoarea la care sunt condamnați bărbații ruși care evită înrolarea în armată.

La începutul săptămânii curente, patru dintre cele cinci țări membre ale Uniunii Europene care se învecinează cu Rusia au anunțat că nu vor mai permite cetățenilor ruși să intre cu vize turistice.

În timp ce referenduurile se desfășoară în Ucraina, armata rusă a lansat noi atacuri asupra orașelor ucrainene

În timp ce în mai multe regiuni din Ucraina orchestrate de Kremlin au loc, începând de vineri, referendumuri de alipire la Rusia, forțele armate ruse au lansat sâmbătă noi lovituri asupra unor orașe din Ucraina.

Guvernatorul din Zaporojie, Oleksandr Starukh, a afirmat că rușii au vizat instalații de infrastructură din orașul de pe râul Nipru, apoi o rachetă rusească a lovit o clădire de apartamente. În urma acestui atac o persoană a decedat, iar alte 7 au fost rănite.

Armata rusă a atacat și alte zone din Ucraina, avariind clădiri rezidențiale și infrastructura civilă. Ministerul britanic al Apărării a spus că Rusia a vizat barajul Pechenihy de pe râul Seversky Donets din nord-estul Ucrainei, iar atacul a provocat inundații pe râul Inhuleț.

„Forțele ucrainene avansează și mai mult în aval de-a lungul ambelor râuri”, au precizat britanicii. „Pe măsură ce comandanții ruși devin din ce în ce mai îngrijorați de eșecurile lor operaționale, ei încearcă probabil să lovească porțile de ecluză ale barajelor, pentru a inunda punctele de trecere militare ucrainene”, au mai precizat aceștia.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Timpul.md şi pe TELEGRAM!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *