Deosebirea dintre ceea ce se întâmplă acum la Bucureşti şi ce se petrece în Ucraina este că la ei se discută cu pistoalele pe masă şi cu tancurile la poartă, pe când la noi este democraţie şi se aplică prin lege (cum este cea a amnistiei) sau prin ordonanţă de guvern (cum e aceea pentru care a fost băgată la răcoare o parte din lotul Ruşanu). Poate (şi) din acest motiv simpatia românilor pentru ucraineni a crescut, iar pentru Guvern şi tagma politică este în continuă scădere.
Cu 24 de ani şi vreo trei luni în urmă, şi românii atrăseseră simpatia altor naţii. Noi însă ne-am bătut singuri, atunci şi mult timp după, pentru că – vă amintiţi? – oficial, n-a fost prins niciun terorist. Şi ucrainenii au început la fel, dar ei şi-au identificat rapid inamicul.
Destule voci susţin că Ucraina este un stat fals, pentru că o bună parte din teritoriu "vine" de la alţii – nordul Bucovinei şi sudul Basarabiei (Bugeac) de la noi, Crimeea de la ruşi, iar regiunile vestice de la polonezi şi (ceho)slovaci. Dar populaţia majoritară în interiorul graniţelor sale este cea ucraineană, chiar dacă la ultimul recensământ, efectuat în 2001, aproape 30 la sută dintre locuitori s-au declarat vorbitori nativi de limbă rusă. Acesta a fost motivul pentru care în august 2012 a intrat în vigoare legea ce oficializează o a doua limbă pe lângă cea ucraineană într-o zonă unde cel puţin 10 la sută dintre locuitori sunt de altă etnie. Ca urmare, limba română a devenit oficială în regiunea Cernăuţi. În mod ciudat, acest statut era cât pe ce să fie abolit cu doar câteva zile în urmă de noua putere de la Kiev, care ar fi anulat legea din 2012 dacă preşedintele interimar n-ar fi făcut uz de veto. Mai există însă un motiv de teamă pentru etnicii români din Ucraina: Constituţia ucraineană interzice dubla cetăţenie. Totuşi, unii dintre ei au obţinut paşaport românesc. Cu o lună în urmă, un proiect de lege care introduce pedepse cu închisoarea pentru această "abatere" a ajuns în Parlamentul de la Kiev, fără a fi dezbătut încă.
Pe acest din urmă subiect s-a concentrat poziţia României, respectiv pe respectarea drepturilor minorităţii româneşti (moldoveneşti – cum i se spune oficial în Ucraina). În plus, Traian Băsescu speră că România va face parte din "comitetul" de negociere Ucraina-Rusia, la fel ca Polonia. Ar fi un lucru bun, după ce un statut similar i-a fost refuzat ţării noastre în cazul Republicii Moldova, în urma războiului din Transnistria, din 1992.
Dar ce înseamnă practic pentru România conflictul dintre ucraineni şi ruşi? Absolut nimic bun. Chiar dacă ruşii s-au mobilizat să rupă Crimeea de Ucraina prin referendumul de duminică, conflictul va dura mult timp. Vom asista la aceeaşi procedură şi în celelalte trei-patru regiuni cu populaţie majoritar rusească. Apoi tensiunile vor continua să mocnească acolo unde ponderea locuitorilor ruşi este mare – precum în regiunea Odessa (care include sudul Basarabiei), unde aceştia reprezintă peste 40 la sută din populaţia locală. Tot acest climat de instabilitate va rămâne mult timp un "conflict îngheţat", aidoma celui din Transnistria, dar la o scară mult mai mare. La fel cum mineriadele (şi nu numai) au ţinut mult timp România departe de lumea civilizată, la fel şi Ucraina va rămâne la distanţă de investiţii şi stabilitate, câtă vreme armata rusă va defila nestingherită prin ţara vecină.
Această frână în calea dezvoltării economice a regiunii va face graniţa de est a României şi mai opacă, punând practic la zid Iaşul şi celelalte oraşe din această parte a ţării prin scăderea fluxului de mărfuri şi persoane. O singură speranţă se întrezăreşte anul acesta peste Prut: semnarea Acordului de asociere cu UE la sfârşitul verii, dacă Republica Moldova îşi va menţine aspiraţiile pro-occidentale. Apoi vine iarna.
AUTOR: Radu MEȘNIȚĂ/ziaruldeiasi.ro
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!
