Editorial

Să scoatem unionismul din zona extremismului politic

1. Cine sunt adversarii marşurilor unioniste?

Fără să faci prea multe eforturi, îţi dai seama că adversarii marşului unionist din 16 septembrie sunt „băieţii cu ochi albaştri”, mutanţi cu barbă sau imberbi şi dolofani, dodonii roşcaţi aflaţi în solda serviciilor secrete ale ruşilor. Unii dintre aceştia recunosc public că atunci când aud de marşuri au senzaţia că „citesc un roman al lui Franz Kafka” şi somează autorităţile să-i „descurajeze” pe manifestanţi „prin acţiuni de profilaxie, prin discuţii cu activiştii sau prin alte metode prevăzute în astfel de cazuri”. Limbaj curat kaghebist – mulţi dintre noi ştiu ce înseamnă „acţiunile de profilaxie” şi celelalte „alte metode”. Alţii, din aceeaşi „casetă”, cer acelaşi lucru, numai că încearcă să-şi tămâieze damful securist cu arome mistico-religioase, făcând recurs la Isus Hristos, numind evenimentul din 16 septembrie „teribil”, iar pe participanţii la ele – „triburi războinice” şi lăudându-i pe comunişti că s-au „desolidarizat de măcelul care se anunţă”. Condamnă marşurile şi „centriştii”, pornind de la aceeaşi „nevoie” de a scoate extremismul” din capul unor „moldoveni vânduţi”. Pentru aceştia şi acţiunile paşnice ale unioniştilor, şi violenţa gherilelor lui Şelin sunt unul şi acelaşi lucru, punând semnul egalităţii între sentimentele fireşti ale unui popor tăiat în două şi cruzimea călăului care a comis această crimă istorică. Interesant, cum s-ar comporta ruşii dacă ar avea, jumătate din ţară, aflată sub ocupaţie sau sub influenţă străină? Ar manifesta oare paşnic la ei acasă, ei care şi acum intră cu tancurile pe pământuri străine? Să ne amintim aici cum au intrat recent în Georgia ca să-i elibereze pe georgieni de georgieni… Tinerii care vor să manifesteze pe 16 septembrie sunt la ei acasă şi vor să organizeze marşul la ei acasă, nu sub zidurile Kremlinului.

2. Marşurile unioniste şi Constituţia RM

…Da, pot exista – şi ele există! – opinii diferite faţă de eficienţa, oportunitatea acestor marşuri, dar nu pot exista puncte de vedere divergente faţă de dreptul de a manifesta, garant de Constituţia RM şi de Declaraţia Universală a Drepturilor Omului. Nicăieri şi niciodată organizatorii marşurilor unioniste nu au declarat că scopul acestora vine în contradicţie cu articolul 32, alineat 2 din Constituţie care stipulează că „sunt interzise şi pedepsite prin lege contestarea şi defăimarea statului şi a poporului, îndemnul la război de agresiune, la ură naţională, rasială sau religioasă, incitarea la discriminare, la separatism teritorial, la violenţă publică, precum şi la alte manifestări ce atentează la regimul constituţional.” Astfel, nu marşurile se află în afara câmpului constituţional, ci îndemnurile de a le interzice. Marşurile unioniste sunt o formă prin care unii cetăţeni îşi manifestă un punct de vedere asupra unei probleme, lucru garantat de acelaşi articol 32, alineat 1 din Constituţia RM: „Oricărui cetăţean îi este garantată libertatea gândirii, a opiniei, precum şi libertatea exprimării în public prin cuvânt, imagine şi prin alt mijloc posibil”. Şi punctum. Toate celelalte chestiuni ţin de competenţa organelor de drept care, tot conform Constituţiei, au obligaţia să asigure ordinea publică. Iată de ce, eforturile unora de a implica autorităţile centrale ale statului, în sensul ca acestea să „intervină” pentru a interzice marşul din 16 septembrie (sub nobilul pretext al evitării „violenţelor” şi chiar a „vărsărilor de sânge”) urmăresc alt scop: a forţa actuala guvernare să ia măsuri anticonstituţionale pentru a o compromite în ochii lumii civilizate, ca apoi, tot ei, s-o acuze că ar fi bolnavă de „sindromul Lukaşenko”.

În loc de concluzii, o opinie personală

Zice Eclesiastul (7): Vreme este să rupi şi vreme să coşi; vreme este să taci şi vreme să grăieşti. Şi în politică fiecare lucru trebuie făcut la timpul lui. Problema „unirii cu Patria-mamă” e cu mult mai încurcată decât îşi imaginează chiar şi cei mai realişti unionişti. Eu sunt împotriva interzicerii marşurilor unioniste, dar nu cred în eficienţa lor. Dacă vom reduce totul doar la manifestări stradale, există riscul ghetoizării unionismului. Reducându-l doar la dimensiunea lui… stradală, oferim forţelor antistatale, din interior şi din exterior, ostile independenţei RM, pretexte pentru a lichida şi acea brumă de independenţă de care ne bucurăm acum. Sunt convins, că unionismul adevărat, sincer, neîntinat de interese politice egoiste există, în stare latentă, în orice român normal. Acest unionism nu se ţipă pe străzi. Iată de ce, mă întreb: va creşte oare numărul unioniştilor după marşul din 16 septembrie? Au devenit oare moldovenii mai unionişti după marşul de la Bălţi? Trăiesc cu ferma convingere că Unirea se va face prin realizarea unor proiecte şi programe comune ale românilor de pe cele două maluri ale Prutului. Aceasta nu înseamnă însă că trebuie să le interzicem tinerilor să viseze şi să lupte pentru Unire, aşa cum cred ei, dar energiile lor trebuie canalizate spre idealuri realizabile. O întâlnire, de exemplu, a tinerilor unionişti basarabeni, care învaţă în România, cu tinerii de o vârstă ca ei, care pasc oile, la ţară, într-un sat uitat de lume, unde să se discute tema Unirii, este de o mie de ori mai importantă pentru cauza românismului, decât ţipatul pe străzi. Azi, pe ordinea de zi în RM, rămâne reabilitarea românismului, salvarea identităţii noastre româneşti. Avem nevoie de un amplu program de reabilitare identitară a moldovenilor, avem nevoie de multă carte, cultură, civilizaţie pentru a ne apropia unii de alţii. Or, doar cetăţenii unui un stat puternic, modern, civilizat pot decide, fără a greşi, asupra viitorului lor.

P.S. Un cunoscut militant pentru cauza unionistă declara recent la un post de radio: „Cine nu e unionist este duşmanul acestui neam”. Prin asemenea declaraţii mai deschidem un front. Războiul dintre „moldoveni şi români” nu ni se pare suficient; ne mai trebuie un război, între „români şi români”, adică între românii unionişti şi românii neunionişti. Iată de ce una din sarcinile cele mai importante ale celor ce gândesc româneşte este să scoată idealurile unioniste din zona extremismului politic în care l-au „cantonat” şi „prietenii” şi adversarii” Unirii.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *