Actualitate

Salarii mai mari pentru președinte și premier! Cât vor câștiga Sandu și Munteanu

Salariul președintei țării și al premierului vor fi majorate. Ministrul Finanțelor, Andrian Gavriliță, anunță la o emisiune de la TV8 că autoritățile pregătesc o nouă lege a salarizării, care va prevedea majorarea salariilor în sectorul public, însă nu în mod uniform.

Potrivit oficialului, ajustările salariale sunt necesare și nu trebuie privite prin prisma contextului politic.

„Nu poți să aștepți o țară modernă să se prefacă că politicienii nu au nevoie de salarii”, a declarat ministrul, subliniind că problema trebuie rezolvată indiferent de cine se află la guvernare.

Noua lege va presupune o reevaluare a grilei de salarizare, iar creșterile vor fi diferențiate. Unele salarii vor fi majorate mai mult, altele mai puțin, în funcție de decalajele acumulate în timp.

„Ideea este că nimeni nu trebuie să piardă, dar unii vor câștiga mai mult, în funcție de cât de mare a fost diferența față de realitate în ultimii ani”, a explicat ministrul.

Proiectul de lege urmează să fie prezentat în scurt timp, când vor fi făcute publice și cifrele exacte privind majorările salariale.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *