Identitatea colectivă este o temă de studiu delicată și fragilă, iar cea a rușilor a fluctuat în funcție de epocă, trecând prin panslavism și comunism. Ideologia eurasianică promovată azi de cercuri apropiate de Putin nu e străină de o asemenea diluare a identității rusești într-o matriță imaginară mai largă.
Panslavismul s-a demodat de mult, iar pe slavii catolici, polonezi sau cehi, el nu i-a atins niciodată. In Balcani, situația e diferită, însă nici acolo slavismul nu mai e de actualitate, mai ales in urma destrămării violente a fostei Iugoslavii. Cam toata lumea in Balcani a inceput sa-si caute o identitate prestigioasa si strămoși nobili, și ei caută să fie orice, numai sa nu li se mai spuna ca sunt „balcanici” sau „slavi”.
Astăzi, slovenii prefera sa sugereze ca ei ar fi mai degraba un amestec de italieni si austrieci (ca doar de-aia spun „ja” in loc de „da”); croații anunță cui vrea sa-i asculte ca ei traiesc in Mitteleuropa, in Europa Centrala, si nu in Balcani; bulgarilor le-a venit in cap ca nici ei nu sunt slavi, ci urmasii unui popor mai de soi, care ar fi sosit din Asia, fiind rudă de-a doua cu iranienii; bosniacii au reusit, printr-o insistență incapațânată, sa faca sa fie acceptat faptul ca ar exista o limba bosniacă; iar sârbii nu mai stiu de multa vreme cine sunt.
O extremă neo-dentitară a fost însă atinsă in Macedonia, devenind de la o vreme ideologie oficială de la Skopje. Macedonenii au mers sa iși caute „strămoșii” pina in Hindu Kush, in nordul Pakistanului, căutând urmele lui Alexandru Machedon!… Dorind cu orice chip sa-l recupereze pe Alexandru, macedonenii au ajuns sa uite ca au la indemana un titlu de glorie mult mai convingator: sfinții Chiril si Metodiu, creatorii alfabetului slavon, veneau din regiunea care astazi se numeste Macedonia. Da, dar problema e că aceia erau niste slavi.
Rușii, însă, nu au avut probleme cu slavismul, pe care l-au combinat intotdeauna cu un complex de superioritate cum nu mai au, în alte arii culturale, decât francezii sau iranienii.
In cartea ei desire războiul în Cecenia „Crying Wolf", Vanora Bennett descrie șocul pe care l-a avut când, întorcându-se dintr-un reportaj în Caucaz, a fost confruntată cu rasismul anti-caucazian al tuturor colegilor ei ruși de la biroul din Moscova. Rușii le spun caucazienilor „negri“, sau funduri negre (de la черная жопа, „cur negru“).
„Rușii, scrie ea, au fost neplăcut surprinși să audă că georgienii, de pildă, sau abhazii, fac glume despre ei. De câte ori pomeneam abhazii, în a căror limbă practic orice cuvânt începe cu ’a’, care este articolul hotărât (A-bomba! A-respublika) colegii ruși se prăpădeau de rîs.
— „Știți că și georgienii au o poreclă pentru ruși?“ i-am întrebat, făcându-i să se oprească din rîs. „Un rus e numit șapcă.“
„Până și în sud, unde frigul nu e mare, rușii petrec iarna cu o căciulă de blană, șapka, шапка, pe cap. Pentru ruși, căciula de blană, șapka, e un obiect aproape religios, deși distruge elaboratele coafuri ale cucoanelor. Rușii cred că nu poți supraviețui iarna fără căciulă de blană, iar unii, bărbați și femei, o țin pe cap și în casă, până primăvara. Caucazienii găsesc asta foarte comic.“
Vanora Bennet spune că prietenii ei ruși au fost indignați să audă asta.
— „Șapka?“ au spus ei. „Ne zic șapka? Rîd de noi?!…“
Sentimentul lor de superioritate fusese în mod vizibil zdruncinat.
— „Ce grosolan din partea lor!“… a încheiat unul.
Este genul de atitudine colectivă care arată în ce fel un lider fără scrupule care flatează acest sentiment de superioritate poate să facă masele să îi urmeze și cele mai absurde proiecte.
Sursa: europalibera.org
