Actualitate

Șase filtre instalate pe Nistru lângă Arionești

Ministrul Mediului, Gheorghe Hajder, anunță că lucrările de intervenție din localitatea Arionești au continuat pe parcursul zilei de duminică, în contextul măsurilor de protecție a calității apei.

Potrivit oficialului, două dintre filtrele instalate inițial au fost înlocuite după ce au atins capacitatea maximă de captare a poluanților. În locul acestora au fost montate alte două baraje, astfel încât, în prezent, în zonă funcționează un total de șase filtre.

Totodată, autoritățile au împrăștiat aproximativ 500 de kilograme de material absorbant pentru a limita impactul poluării.

Ministrul a subliniat că aceste intervenții, împreună cu monitorizarea constantă, contribuie la menținerea calității apei în parametri normali. Analizele efectuate de la conectarea consumatorilor din nordul țării la apeduct și până în prezent confirmă că valorile sunt conforme.

„Rămânem vigilenți și vom fi pe teren atât timp cât va fi necesar”, a declarat oficialul.

De pe 15 martie, în Republica Moldova este instituită stare de alertă în domeniul Nistrului, după ce pe Nistru au fost descoperite pete de petrol. Autoritățile publice centrale susțin că râul a fost poluat urmare a bombardamentelor rusești asupra centralei Novodnestrovsc din Ucraina.

Locuitorii mai multor localități de la nordul țării, inclusiv cei din municipiul Bălți, nu au avut apă la robinete până pe 19 martie, când premierul Alexandru Munteanu a anunțat reconectarea la rețea. Conform oficialului, probele apei arată limite admisibile ale poluanților.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *