Social

„Schimb 100 litri de motorină pe un apartament în Chișinău.” Moldovenii fac haz de necaz pe scumpirile la carburanți: „Rabdă puțin și devii miliardar”

Unii moldoveni au început să facă haz de necaz pe situația din domeniul energetic și creșterea drastică a prețurilor la carburanți în țară. „Schimb 100 litri de motorină pe un apartament în Chișinău”, a scris un internaut pe rețele, iar alții au comentat activ postarea.

„Schimb 100 litri de motorină pe un apartament în Chișinău (de dorit sectorul Centru. Rog seriozitate maximă”, a scris un internaut într-un grup pe rețele.

Alți moldoveni au comentat activ postarea, în același stil sarcastic:

„100 de litri asta ca primul gaj.”

„Este o glumă, dar spre asta mergem.”

„O să schimbăm 100 de litri pe 2 apartamente.”

„Dar e cu apă sau parafină?”

„Mai bine dacă ai o tonă de benzină schimbi pe 100 l de motorină.”

„Era unul, numai că trebuie să mergi pe scări ca să ajungi la el, vezi dacă nu s-a vândut.”

„Gluma s-a lipit…”

„Eu dau mașina cu bacul plin cu motorină.”

„În circ sunt locuri vacante.”

„Cam așa! Calea Europeană vă arăta…”

„Cu litrii ăștia o să cumperi în Constanța.”

„Dar pe casă pe pământ?”

„Treceți la biciclete.”

„Trebuie declarația de unde ai motorina.”

„Stați, că in curând ies cireșele.”

„Mai rabdă puțin (păstrează-i ) și ai șanse să devii miliardar.”

„Gata cu frișca, ouăle și zahărul? Ați trecut la motorină. Dar de cacao, cafea încă nu se aude nimic?”

„Pur și simplu lumea s-a gândit că o să se scumpească motorina și ea chiar așa și a făcut, s-a scumpit.”
 

Șoc la pompă. Carburanții vor fi mai scumpi mâine, 17 martie. Astfel, litrul de benzină va costa cu 50 bani mai mult, iar cel de motorină crește cu 81 bani, potrivit ANRE.

Miercuri, 11 martie, ministrul Energiei, Dorin Junghietu, a verificat câteva stații PECO, în contextul în care pe rețelele sociale au apărut informații despre posibile probleme la alimentarea cu carburanți. „Am constatat că autoturismele se alimentează în mod normal, iar în unele stații cisternele aduc combustibil pentru a suplimenta stocurile de benzină și motorină. Știm că există și stații care, temporar, nu comercializează motorină, deoarece consideră că prețul plafon stabilit de ANRE nu le acoperă toate costurile. Nu putem interzice acest lucru”, a menționat ministrul.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *