…Sperăm că acest articol va da de gândit unora din cei aflaţi la guvernare…

De ce suntem dezbinaţi

În copilăria mea, am avut şi am întrebări la care am aflat răspunsurile. Însă o singură întrebare mi-a rămas nelămurită: De ce R. Moldova împreună cu România nu formează un singur stat? Iar când mă întreb, văd un peisaj gri prin care, cu ochii pierduţi, caut răspunsul. În mintea mea, apar tot felul de alte întrebări: De ce nu ne unim? Nu suntem, oare, fraţi? Nu vorbim toţi în aceeaşi limbă? N-am vrea să ne înţelegem la fel ca pe timpul lui Cuza-Vodă, care a reuşit să ne unească? Nu vrem să vedem iarăşi drapelul biruinţei? De ce nu ieşim să zicem că vrem să formăm un singur stat? De ce ne răpun unii? De ce n-ar vrea acest lucru? Rudele n-ar vrea să-şi vadă copiii, nepoţii, mătuşile, unchii, verişorii, bunicii, fără a trece graniţa? Gândindu-mă, îmi spun că aş fi în stare să mor ca să văd unirea.
Prin peisajul închis la culoare, văd parcă nişte oameni ce râd, se bucură, se îmbrăţişează. Atunci îmi dau seama că ce văd e doar imaginaţia care îmi arată viitorul alături de rudele iubite de peste graniţă. Dorul mi se aprinde în piept de rude îndepărtate şi doar pot să plâng, căci ştiu că mult mai târziu acest lucru se va putea întâmpla.

Diana Josanu, clasa a V-a
Şcoala „Grigore Ghica-Vodă”,
Târgu-Neamţ, România

Ce să-i răspund nepoatei mele iubite la cei unsprezece ani ai ei, care de la vârsta de trei luni a fost nevoită să prezinte paşaport la trecerea graniţei moldo-române, să stea ore în şir la vamă, să fie într-un fel şi umilită? La aceste „de ce”-uri cred că ar trebui să răspundă cei care au guvernat şi guvernează aceşti peste 20 ani de independenţă şi care au paşapoarte diplomatice. Sunt convins că niciunul nu va răspunde sincer, ci vor căuta diferite argumente care să justifice starea de fapt a lucrurilor. De aceea, voi încerca să-i explic nepoatei că nu ne unim, nu formăm un singur stat, nu suntem fraţi, nu vorbim aceeaşi limbă; nu se dorește recunoașterea istoriei comune, pentru că foştii şi actualii guvernanți ai R. Moldova nu se deosebesc cu nimic de aşa-zişii conducători ai separatiștilor din stânga Nistrului. În cazul Unirii, mulți dintre aceștia nu vor mai fi preşedinţi de stat, de parlament, prim-miniștri, deputaţi, miniştri, viceminiştri, şefi de departamente, de vamă, de fisc. Riscă să-și piardă ciolanul şi numeroși alţi cocoțați pe fotolii moi din cele peste treizeci de raioane rezultate din reorganizarea administrativă și renașterea județelor istorice, în cazul unirii cu Patria-mamă – România. Îi voi spune că în toţi aceşti peste 20 ani nu am avut parte de OAMENI cu adevărat DE STAT, preocupați înainte de toate de POPOR, şi nu de căpătuiala proprie. Va trebui să-i spulber inocența cu realitatea crudă zugrăvită de elitele politice antinaționale, proruse, antieuropene minţind cu neruşinare poporul care i-a ales că nu suntem aceeaşi naţiune inventând alta, nu vorbim aceeaşi limbă inventând alta, nu avem aceeaşi istorie și au inventat alta, nu avem aceeaşi biserică și ne-au dus la alta, nu avem aceleaşi tradiţii, obiceiuri și ne-au impus altele. Pentru că mai uşor le este unora să ne răpună, atâta timp cât vom fi dezbinaţi, deznaţionalizați, rusificaţi, înstrăinați, cât timp nu vom şti cine suntem, ce limbă vorbim, ce fel de naţie suntem. Am să-i spun că pentru noi, oamenii simpli, Unirea cu Ţara este singura cale de salvare a neamului de la dispariţie, de a scăpa de hoţi, trântori şi alţi paraziţi. Am să-i spun să fie mulțumită că locuiește în România, acolo unde este un alt nivel de viaţă față de R. Moldova, unde oamenii sunt liberi, acolo unde problemele legate de identitatea națională și limba vorbită nu constituie motive de disconfort și discreditare colectivă.
Încă ceva. Nepoţica mi-a spus că profesoara de română a plâns după ce a citit compunerea. Oare câţi din foştii şi actualii guvernanţi regretă starea actuală de care ei sunt direct responsabili? Ultimele evenimente de pe scena politică demonstrează că în statul creat la repezeală, la 27 august 1991, mai bine spus clasa politică, invocând interese de stat, fură tot ce a mai rămas. Integrarea europeană este, în viziunea lor, o poveste pentru noi, cei „mulţi şi proşti”.

Familia Josanu