Arhiepiscopul Pavel, duşmanul nemilos al clerului nostru român din Basarabia, este numit exarh al Georgiei şi va porni chiar zilele acestea spre a ocupa acest post.
Să vă vorbesc puţin despre acest ’nalt prelat care ne-a făcut mare rău nouă, românilor, lucrând cu un fanatism religios la opera rusificării nenorocitei Basarabii.
Abia sosit la Chişinău, în 1874, arhiepiscopul Pavel, înainte de toate a revizuit seminariul nostru şi l-a transformat în o pepinieră de preoţi ruşi. Limba română a fost riguros oprită nu numai în sfera oficială a relaţiunilor profesorilor cu elevii, ci şi în intimitatea vieţii şcolarilor. Bieţii copii! abia aduşi de prin satele noastre, au fost supuşi unor reguli barbare cari îi pedepseau pentru orice cuvânt românesc întrebuinţat în convorbirile lor cu alţi tovarăşi. Un regim rusesc bazat pe spionagiu a fost abil organizat de către arhiepiscop care, încetul cu încetul, a izbutit în fine a crea un cler rusesc pentru a rusifica satele române. Azi chiar avem prin judeţele din nordul Basarabiei, adică în acea parte a provincielor unde până acum poporaţiunea română a fost la adăpost de orice încercări de deznaţionalizare, nişte preoţi cari nu mai vorbesc româneşte şi cari oficiază prin satele noastre româneşti în limba rusă, făcând chiar şi predică în această limbă neinteligibilă pentru parohieni.
Da, trebuie să mărturisim că nimeni din ruşi nu ne-a făcut aşa mare rău cum ne-a făcut arhiepiscopul Pavel. Şi cu drept cuvânt plecarea sa de la noi ne este o uşurinţă neaşteptată. Naturalmente că această plecare se face nu pentru plăcerea noastră, ci pentru că Rusiei îi trebuie un om ca acesta în Caucaz unde se va pune la lucru în acelaşi mod pentru a deznaţionaliza poporaţiunea georgiană.
Analizând într-un mod conştiincios starea în care ne aflăm noi românii din această nenorocită parte a României, suntem mai mult decât datori a ne pune serios la lucru, sacrificând nu numai persoanele şi averea noastră, ci şi multe altele, pentru a mântui ţara şi a salva patria robită. Ce ne pasă nouă dacă din români, pentru interesele lor meschine, pentru scopurile lor microscopice, ne vor blama şi ne vor denunţa chiar, dându-ne pe mâna călăului. Sângele nostru să cază pe conştiinţa lor şi pe capul copiilor lor. Nimic în lume nu trebuie să oprească pe un fiu a apăra pe muma sa ultragiată, batjocorită… Şi muma noastră comună este această Basarabie, sfâşiată, incatenată, robită!…
Mă opresc aci, nu voiesc a mai vorbi în această privinţă, lăsând cestiunea abia atinsă pentru altădată, când voi putea vorbi mai franc şi mai pe larg. Să trecem dar la alte cestiuni inofensive.
Basarab,
Gura Galbenă, 13 august 1882
