După ce a fost obligat să abdice, în februarie 1917, țarul Nicolae al II-lea și familia sa au fost trimiși, la ordinele guvernului provizoriu condus de Alexandr Kerenski, în Siberia de Vest, la Tobolsk. În conacul fostului Guvernator, familia imperială a locuit în condiții decente și a fost tratată cu respect de către gardieni. Însă la sfârșitul anului, după Revoluția Bolșevică, Romanovii au fost mutați la Ekaterinburg, iar condițiile prizonieratului lor s-au înrăutățit, pe măsură ce noul guvern a început să dezbată posibilitatea judecării și executării fostului Împărat.
La Ekaterinburg, familia imperială a locuit în casa unui fost negustor pe nume Ipatiev. Celor șapte membri ai familiei le-au fost rezervate cinci camere de la etaj, în timp ce restul casei era ocupată de ofițerii și gardienii însărcinați cu supravegherea și paza prizonierilor.
Alături de țar se aflau Țarina Alexandra Feodorovna și cei cinci copii ai lor: prințul Alexei, în vârstă de 13 ani, bolnav de hemofilie; prințesele Olga (23 ani) și Tatiana (21 de ani), Maria (19 ani) și Anastasia (17 ani). Familia imperială era însoțită și de câțiva servitori de încredere, care veniseră cu ei de la Tobolsk. Celor șapte prizonieri le era permis să petreacă puțin timp în grădina casei, dar în restul timpului erau ținuți în camerele lor.
Cu timpul, gardienii, inițiali ostili, familiei, s-au apropiat de cei pe care îi păzeau, dar situația avea să se complice pe măsura evoluției războiului dintre Albi și Roșii, și apropierea Armatei Albe de Ekaterinburg. În condițiile în care Armata Albă se apropia de oraș, șansele ca familia imperială să fie salvată au crescut considerabil. De aceea, guvernul bolșevic i-a substituit pe vechii gardieni cu o echipă de oameni ai CEKA, comandată de un anume Iakov Iurovski.
Bolșevicii doreau să-l judece pe Țar, dar circumstanțele au făcut ca regimul să hotărască sărirea acestui pas și condamnarea la moarte fără proces.
Pe 16 iulie, legiunile cehoslovace din Armata Albă se apropiau de Ekaterinburg, fără a ști însă că familia imperială se afla acolo. Armata Albă urmărea de fapt cucerirea orașului pentru a asigura protecția căii ferate transsiberiene. Circumstanțele au făcut însă ca bolșevicii să se panicheze și să grăbească execuția familiei imperiale.
La începutul lunii iulie 1918, Comitetul executiv al sovietului regiunii Ural i-a contactat pe liderii bolșevici de la Moscova cu o sugestie privind posibilitatea executării Țarului. În data de 12 iulie, a sosit răspunsul evaziv de la Centru, potrivit căruia soarta prizonierilor era lăsată pe mâinile Sovietului local. Iurovski a fost informat de această discuție și a hotărât executarea întregii familii imperiale. Descoperind un puț minier abandonat, aflat la câțiva kilometri de oraș, Iurovski s-a gândit că ar putea ascunde cadavrele acolo.
În seara de 16 iulie, țarul și fetele lui au făcut o scurtă plimbare prin grădină, după care s-au retras în camerele lor. În acea noapte, imediat după miezul nopții, membrii familiei imperiale au fost treziți și li s-a spus să se îmbrace și să coboare. Iurovski i-a anunțat că Sovietul decisese mutarea lor, din cauza problemelor din oraș, și i-a rugat să aștepte într-o cameră până la sosirea camionului cu care urmau să fie transportați. Alături de ei au fost aduși și patru din servitori.
La scurtă vreme după aceea, Iurovski s-a întors cu ofițerii CEKA înarmați cu revolvere și baionete, și i-a anunțat pe prizoneri că fuseseră condamnați la moarte. Ofițerii au descis focul, ucigându-i imediat pe Țar, pe soția sa și pe Olga, Tatiana și Maria, precum și pe trei dintre servitori. Menajera Anna Demidova a fost ucisă cu baioneta, la fel ca tânărul Alexei (pe care Iurovski l-a și împușcat, ca măsură de siguranța. Anastasia, ultima rămasă în viață, a fost lovită cu puștile și înjunghiată cu baioneta.
Lui Iurovski nu i-a fost ușor să scape de cadavre. Acestea au fost duse la puțul abandonat într-un camion, unde au fost aruncate. Câteva grenade au fost aruncate în puț, pentru ca acesta să se prăbușească, dar fără succes. Cadavrele au fost ulterior mutate într-un alt puț, sperând că acolo vor fi ascunse mai bine, nu înainte ca ofițerii să încerce să distrugă chipurile lor cu acid sulfuric, pentru a împiedica recunoașterea morților. Pentru că și al doilea puț s-a dovedit a fi inadecvat, cadavrele au fost în cele din urmă ascunse într-o groapă adâncă, pe 19 iulie.
Două zile mai târziu, presa bolșevică publica anunțul oficial privind execuția. Potrivit anunțului, monarhul fusese executat din ordinul Sovietului local, sub presiunea apropierii forțelor cehoslovace de oraș. Relatările oficiale aruncă responsabilitatea deciziei asupra autorităților locale, însă Troțki scrie în jurnalul său că execuția a avut loc la ordinul lui Lenin.
Șase zile mai târziu, orașul Ekaterinburg era cucerit de Armata Albă, care a trimis imediat ofițeri la Casa Ipatiev, pentru a vedea ce s-a întâmplat cu familia imperială. Camera în care Romanovii au fost executați fusese curățată, dar pe pereți rămăseseră urme de sânge și de gloanțe. În anul următor, Mișcarea Albă l-a însărcinat pe Nicolae Sokolov să investigheze ce se întâmplase la Ekaterinburg. Povestea era deja cunoscută în oraș; gardienii ce fuseseră capturați au mărturisit crima, iar Sokolov a descoperit primul puț minier, în care a găsit câteva obiecte ce aparținuseră familiei imperiale.
Rămășițele Romanovilor nu au fost însă descoperite decât abia în 1991. Groapa comună în care se credea că familia imperială fusese îngropată alături de servitori era cunoscută încă din anii ’80, dar a fost ținută secretă de către autoritățile comuniste. În 1991, în urma săpăturilor, au fost descoperite rămășițele a nouă persoane. Lipseau însă două cadavre, aparținând lui Alexei și, cel mai probabil, Anastasiei. Acestea au fost ulterior găsite într-un alt mormânt în apropiere de oraș, în vara anului 2007.
sursa: historia.ro
