Ședința extraordinară a parlamentului, simplu exercițiu de oratorie
În timp ce componența majorității parlamentare rămâne incertă, socialiștii și-au intrat ușor în rolul opoziției, reluând la această ședință extraordinară vechiul refren privind denunțarea Acordului de Asociere cu Uniunea Europeană. De asemenea, PSRM a cerut, între altele, includerea pe ordinea de zi a proiectului bugetului de stat pe 2015, fără să se știe dacă documentul este sau nu elaborat de executiv.
Pentru a tărăgăna și mai mult discutarea chestiunilor esențiale, socialistul Vasile Bolea și-a amintit că, în afară de cinci deputați declarați incompatibili, ar mai fi alți nouă cu o situație incertă, și anume membrii Guvernului în exercițiu, începând chiar cu deputatul premier Iurie Leancă. „Trebuie să vedem care este statutul acestor persoane – în Parlament sau în Guvern”, a cerut el. Iar Vladimir Țurcanu a lansat o altă temă de meditație, cerându-le deputaților să cugete dacă au de-a face cu o prelungire a ședinței de constituire convocată de șeful statului sau cu o ședință extraordinară.
După primele luări de poziție ale socialiștilor, democrat-liberalul Valeriu Streleț s-a oferit să explice că ședința convocată miercuri este una extraordinară și cu un anumit „specific”, însemnând că ordinea de zi propusă de cei 41 de deputați care au convocat reuniunea „nu se mai discută”.
„Cine are alte propuneri pe ordinea de zi n-are decât să convoace o altă sesiune specială până la 1 februarie, când începe sesiunea ordinară”, a precizat el, dând, totodată, asigurări că mandatele deputaților care fac parte și din Guvernul în exercițiu sunt valabile până când parlamentul nu se pronunță cu privire la vacanțele acestora.
Șeful PLDM Vlad Filat s-a hotărât, la rândul său, să pună punctul pe „i”, arătând că pentru deputații socialiști nu ordinea de zi este importantă, ci dorința de a se auzi vorbind la microfon.
„Cred că pentru a clarifica toate problemele cu care se confruntă cetățenii Republicii Moldova, și nu doar cele enunțate, ele sunt mult mai multe, trebuie să avem instituții funcționale: parlament, guvern”, a spus Filat pe un ton voit grav.
Aici Dodon s-a simțit dator să intervină și el, asigurând că este „foarte sincer” în dorința ca Parlamentul să-și înceapă activitatea cât mai curând posibil.
„Însă este extrem de important ca activitatea să înceapă în cadrul legal. De ce? Pentru că oricare decizie să nu fie pasabilă de atacare la Curtea Constituțională”, și-a exprimat Dodon profunda sa îngrijorare.
După care a început să împroaște cu reproșuri: „Voi ați purtat 50-60 de zile negocieri, nu noi!”
Deputatul PD Dumitru Diacov, după ce a admis că opoziția „trebuie să se manifeste”, i-a îndemnat pe aleși „să purceadă la alegerea structurilor de lucru ale parlamentului”.
„Eu înțeleg că voi vreți să faceți poporul foarte fericit din prima zi, dar vom avea de lucru împreună și vom avea multe ocazii să votăm, să corectăm lucrurile în Republica Moldova”, a punctat el.
Liderul liberal Mihai Ghimpu a propus „un compromis”. Și anume, să se includă pe ordinea de zi solicitările tuturor formațiunilor parlamentare. Și ca să nu rămână în urmă, liberalii au pus pe tapet maiestosul subiect privind aderarea la NATO.
Apoi, răspunzând, cel mai probabil, vreunei remarci din sală, Mihai Ghimpu a dat asigurări că vicepreședintele PL, edilul Capitalei, Dorin Chirtoacă, va fi „și primar de Chișinău, și prim-ministru și președinte. Nițică răbdare. Totul la timpul său!”.
„Astăzi, mai mult ca niciodată, este nevoie de o majoritate parlamentară și noi, liberalii, regretăm că din nou am venit în această sală, s-a convocat ședința parlamentului fără o majoritate parlamentară. Ceea ce înseamnă imposibilitatea formării guvernului, ceea ce înseamnă că puterea legislativă și cea executivă nu funcționează, dar cel mai important este că atunci când nu există o majoritate parlamentară, nu există nici opoziție, iar democrația fără opoziție nu există”, a spus Mihai Ghimpu.
Pentru o clipă, Dodon însuși părea zăpăcit, nemaiștiind dacă e la putere sau în opoziție: „Apucați-vă odată de lucru. Ajunge atâtea negocieri neclare. Aveți posibilitate să formați majoritate parlamentară, formați-o și rezolvați problemele oamenilor”.
Liderul PDM, Marian Lupu, nu s-a putut abține să nu facă și el o paradă de oratorie, arătând că toți deputații au o sarcină „comună”, să înceteze să-și mai „scarpine limbile la microfoane”, să pună capăt „dezbaterilor inutile” și să supună votului ordinea de zi propusă inițial de către deputații care au convocat ședința.
Cum, însă, majoritatea parlamentară era în aer, Streleț a solicitat o pauză de 30 de minute, iar la expirarea lor, o altă pauză, până mâine, când deputații se vor întruni din nou în ședință.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!