Social

Servicii de consiliere psihologică în fiecare raion

Potrivit lui Valentin Crudu, șeful Direcției generale învățământ preșcolar, primar și secundar general, în cadrul acestor servicii vor fi angajați psihologi, psiho-pedagogi și alți specialiști în domeniu, care vor acorda consiliere psihologică în acele instituții de învățământ unde lipsește psihologul școlar. În prezent, astfel de servicii de asistență psiho-pedagogică au fost create în nouă raioane. 
 
Declarația a fost făcută la ședința Clubului Jurnaliștilor de Investigație, unde s-a discutat tema: „Egalitatea de şanse în domeniul educaţional. Cum o asigurăm?”. În acest context, șeful direcției a remarcat faptul că, în prezent, în R. Moldova este pilotat modelul educației incluzive în 20 de regiuni din țară, unde sunt antrenați peste 1600 de copii din instituțiile rezidențiale și care au fost integrați în familii și în școlile din comunitate. „Trebuie să ne schimbăm atitudinea față de persoanele cu dizabilități, să le oferim o șansă ca ei să se dezvolte. Rezistență există, sunt părinți care nu acceptă ca alături de copiii lor să studieze un copil cu nevoi speciale, cadre didactice care nu reușesc să le acorde atenția cuvenită, deoarece ei au niște cerințe educaționale speciale”, a menționat Valentin Crudu.

Potrivit experților, reforma sistemului rezidențial a scos la iveală faptul că cel puțin o treime din copiii plasați în instituții speciale erau sănătoși. „S-a mers până la falsificarea datei nașterii, a actelor de plasament. Copii sănătoși au fost plasați în internate prin diferite metode, mai mult sau mai puțin legale, cu contribuția celor care ar fi trebuit să aibă grijă de ei”, a subliniat Galina Bulat, managerul programului Dezvoltarea şi promovarea educaţiei incluzive, Lumos. Aceasta a adăugat: „În perioada sovietică a existat concepția că persoanele cu dizabilități nu pot fi exponenți ai unei societăți și ei erau izolați în școli speciale, undeva la marginea unor localități. De aceea este bine că acești copii se întorc în familiile și comunitățile lor. Este dovedit faptul că ei se dezvoltă mai bine când cresc în comunitate decât când sunt izolați în instituții speciale”.

Cu referire la egalitatea de șanse în domeniul educațional, șeful direcției generale a reiterat problemele cu care se confruntă instituțiile de învățământ din stânga Nistrului cu predare în limba română și elevii care studiază acolo. „Întâmpinăm dificultăţi atunci când vine vorba de dotarea instituţiilor cu materiale didactice, atunci când trebuie să transportăm manuale şcolare. Sperăm că, după pronunțarea CEDO în cazul școlilor transnistrene, lucrurile vor merge altfel, cei 2000 de copii vor avea acces la studii în localităţile de baştină”, a conchis Valentin Crudu.
În regiunea transnistreană funcționează opt instituții de învățământ cu predare în limba română, unde-și fac studiile 1950 de elevi. Anual, pentru aceste școli, de la bugetul de stat se alocă circa 40 mln. lei.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *