Internațional

Serviciile secrete au interceptat planul secret gândit de Putin pentru evitarea sancțiunilor: Propunere de milioane pentru președintele Turciei

Vladimir Putin și Recep Tayyip Erdogan sunt de acord ca națiunile lor să colaboreze mai strâns, dar fac publice puține detalii specifice după întâlnirea de la Soci.

Președintele Rusiei, Vladimir Putin și omologul său turc, Recep Tayyip Erdogan, au convenit să stimuleze comerțul bilateral și să ia măsuri pentru a colabora mai strâns în sectoarele transporturilor, agriculturii, industriei și finanțelor, potrivit unei declarații comune pe care președinții au dat-o publicității după patru ore de discuții la Soci, orașul balnear rusesc de la Marea Neagră.

Menționăm că a fost a doua oară când cei doi s-au întâlnit în puțin peste două săptămâni.

Declarația nu a menționat pactul comercial și economic bilateral pe care Putin îl solicitase în prealabil. Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, nu a răspuns vineri seară la întrebările privind semnarea unui acord.

Atât în Occident, cât și în Ucraina, cresc îngrijorările că Moscova caută ajutorul lui Erdogan pentru a ocoli restricțiile asupra sectoarelor sale bancar, energetic și industrial, care îi afectează tot mai mult economia. Deși este o națiune NATO, Turcia nu s-a alăturat celorlalte state membre în aplicarea sancțiunilor.

O propunere rusă interceptată înaintea întâlnirii și împărtășită cu The Washington Post de către serviciile secrete ucrainene cerea ca guvernul lui Erdogan să permită Rusiei să cumpere participații în rafinăriile, terminalele și rezervoarele de petrol turcești – o mișcare care, potrivit economiștilor, ar putea ajuta la disimularea originii exporturilor sale după ce embargoul petrolier al Uniunii Europene va intra în vigoare în totalitate anul viitor. De asemenea, Rusia a solicitat ca mai multe bănci turcești de stat să permită deschiderea de conturi corespondente pentru cele mai mari bănci rusești – ceea ce, potrivit economiștilor și experților în domeniul sancțiunilor, ar reprezenta o încălcare flagrantă a sancțiunilor occidentale – și ca producătorilor industriali ruși să li se permită să opereze în zonele economice libere din Turcia.

După discuții, nu a existat niciun indiciu că Turcia ar fi fost de acord cu astfel de aranjamente, care ar expune băncile și companiile din această țară la riscul unor sancțiuni secundare și le-ar tăia accesul la piețele occidentale, transmite Washington Post. Alexander Novak, vicepremierul rus, a declarat că cele două țări au ajuns la noi acorduri în domeniul financiar și bancar, dar nu a oferit detalii.

Un oficial turc de rang înalt, care a vorbit sub protecția anonimatului pentru a discuta despre o întâlnire diplomatică sensibilă, a declarat vineri dimineața că țara sa rămâne ”angajată față de independența și suveranitatea Ucrainei”. El a adăugat că Turcia ”ca o chestiune de principiu … se alătură exclusiv sancțiunilor care sunt impuse de Națiunile Unite”.

De asemenea, oficiali guvernamentali occidentali, care au vorbit sub protecția anonimatului din cauza sensibilității situației, au declarat pentru The Post că nu au fost la curent cu propunerea interceptată, dar au spus că se tem că Rusia caută modalități de a eluda sancțiunile legate de război și daunele economice tot mai mari ale acestora. Oficialii ruși călătoresc prin lume încercând să găsească persoane care ar fi dispuse să facă afaceri cu instituțiile lor financiare, au spus ei, menționând că Turcia se numără printre un grup de jurisdicții abordate din cauza modului lax în care acestea privesc aplicarea sancțiunilor.

În condițiile în care Rusia este izolată de o mare parte din economia globală, astfel de deschideri sunt un semn al ”îngrijorării” tot mai mari a regimului, spun acei oficiali și economiști occidentali. Putin a luat în derâdere sancțiunile occidentale ca fiind un eșec – un flux constant de venituri din vânzările de energie a susținut rubla rusă și sistemul financiar al țării – iar Fondul Monetar Internațional prevede acum că economia Rusiei va scădea doar cu 6% în acest an.

Sursa: Stiripesurse.ro

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Ioana Crețu

Ioana Crețu este o jurnalistă specializată în politică, economie și relații internaționale.

1 comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *