Setea să o potolim şi sănătăţii să nu dăunăm

Sucuri şi nectaruri, cvas şi băuturi carbogazoase. Vara acestea sunt cele mai populare băuturi. Setea persistă în permanenţă şi nimeni nu se gândeşte timp îndelungat ce să bea – ia ce este: un pahar de cvas în staţie, o sticlă de apă carbogazoasă cu gust de portocală de la gheretă sau un pachet de suc de la supermarket… Cu toate acestea, obiceiul de a bea tot ce-i gustos poate duce la consecinţe neplăcute. O atenţie deosebită trebuie de acordat mai ales în perioadele caniculare, când organismul funcţionează în limita posibilităţilor. Ce ne poate salva de căldura verii astfel, încât şi setea să o potolim, dar şi să nu dăunăm sănătăţii? Am decis să analizăm cele mai populare băuturi – gazoase, cvas, sucuri şi nectaruri, apă potabilă. Ce poate potoli setea? Ce poate face rău? Ce aduce beneficii? Vă vom spune tot adevărul despre băuturile răcoritoare.

Cvas

Explicaţie:
Aţi decis să beţi cvas? Cereţi certificate de la vânzător. În ele trebuie să fie indicat termenul de valabilitate confirmat cu ştampila serviciului municipal. Nu cumpăraţi cvas, care a stat mai mult de două zile, mai bine alegeţi cvas, care este transportat în butoiaşe specializate cu vacuum (keg-uri).

Cvasul rusesc – băutură nealcoolică cunoscută de pe timpuri. Despre cvas se vorbea încă în Rusia Kieveană în timpul domniei prinţului Vladimir. Şi acum această băutură se bucură de o popularitate deosebită. Pentru locuitorii ţărilor CSI, el a fost întotdeauna un atribut esenţial al verii – toţi care au puţin peste 30 îşi amintesc de butoiaşele de culoare galbenă, de pe străzi, cu inscripţia albastră pe ele a cuvântului „Cvas”. La aceste butoiaşe se formau cozi imense. Cvasul era cumpărat în câteva ore şi producătorul livra imediat o partidă proaspătă pentru cei însetaţi.

Apropo, şi astăzi pot fi văzute pe stradă astfel de butoiaşe „din copilărie”. Cu toate acestea, până a ne grăbi spre ele învăluiţi de nostalgie, merită să reflectăm. Astfel de butoaie nu se mai fabrică deja de vreo 30 de ani, ceea ce înseamnă că la scurt timp înainte de deschiderea sezonului ele, desigur, sunt vopsite – la exterior. Iar în interior? În interior, nu e nimic altceva decât ceea ce se poate găsi într-un rezervor umed de oţel după o iarnă. Vă puteţi baza pe spusele proprietarului că el cumva a reuşit să cureţe acumulările de rugină şi murdărie, dar mai firesc este să fiţi realist – realiştii trăiesc mai mult şi se îmbolnăvesc mai rar.

Deci, în butoaiele vechi se toarnă cvas pasteurizat, care conţine zahăr, drojdie şi cereale (făină de secară, orz, malţ). Iar apoi sunt scoase afară în stradă la o căldură de +30 grade. În asemenea condiţii se creează un mediu ideal pentru dezvoltarea microbilor, ciupercilor şi chiar a viermilor. În plus, dacă pe timpuri cvasul era comercializat timp de câteva ore, apoi butoiaşul era dus după o nouă partidă de băutură, adică se forma o oarecare consecutivitate logică, atunci în condiţiile concurenţei actuale butoiaşele stau şi câteva zile în soare în aşteptarea cumpărătorilor. Nimic nu le împiedică „locuitorilor” butoiaşelor să trăiască, să se dezvolte şi să „împrospăteze” cvasul.

„Cum aşa?”, v-aţi putea revolta. „De ce se permite comercializarea?”. Este simplu. Producătorul oferă vânzătorilor certificatul calităţii, care indică că termenul de valabilitate al cvasului e de 7-10 zile. Cu toate acestea, dacă veţi citi cu atenţie, veţi găsi: „…la temperatura +2 +4 grade”. Deci, astfel se poate de comercializat doar pe timp de iarnă, toamnă târzie sau primăvară devreme. Vara însă, cvasul adevărat poate fi păstrat nu mai mult de o zi şi asta doar în cazul în care a fost turnat în ambalaj curat.

Dacă vă decideţi totuşi să beţi cvas în stradă, cereţi certificate de la vânzător. În ele trebuie să fie indicat termenul de valabilitate a băuturii. Ştampila trebuie să fie a serviciului municipal, dar nu a SRL „Coarne şi copite”. Nu cumpăraţi cvas care a stat deja două zile. Mai bine cumpăraţi cvas care este adus în butoiaşe (keg-uri). În interiorul lor este vacuum, ceea ce nu permite dezvoltarea microbilor, bacteriilor sau viermilor. Umplerea butoiaşelor (keg-urilor) cu cvas este automatizată, iar factorul uman este complet exclus.

O altă opţiune destul de răspândită – cvas în butelii din plastic. Adevărul este că conţinutul din butelii nu-l putem numi cvas, ci în cel mai bun caz, băutură de cvas. Drojdie, grâu, zahăr şi apă – doar băutura fabricată din aceste componente o putem numi cvas, iar dacă, totuşi, s-au adăugat în el conservanţi, îndulcitori, coloranţi sau arome, aceasta este băutură de cvas.

Pentru ca băutura din butelie să fie cât mai asemănătoare la gust cu cvasul adevărat, se adaugă acid lactic, acid citric sau acid acetic. Citiţi cu atenţie eticheta, dacă găsiţi în ea referinţă la unul dintre aceşti acizi, faceţi concluzia – aceasta este băutură cu gust de cvas. Stocarea pe termen lung ar trebui să ducă la acelaşi gând – cvasul adevărat nu poate fi păstrat într-o butelie de plastic pentru o perioadă îndelungată, acesta este un produs de fermentare, astfel încât butelia într-un final pur şi simplu se va sparge sub presiune. Şi totuşi, în cazul în care numele băuturii turnate într-o sticlă sună ca o modificare a cuvântului „cvas”, puteţi fi siguri: producătorul nu îşi asumă responsabilitatea pentru consumatorii induşi în eroare. Într-adevăr, ce reclamaţii pot apărea faţă de cei ce nu comercializează cvas, ci o băutură cu denumire inventată, dar oarecum asemănătoare cu numele legendarei băuturi, dar totuşi diferită?

Băutură dulce carbogazoasă

Aţi încercat vreodată să vă potoliţi setea cu băutură carbogazoasă dulce? Dacă – da, probabil vă amintiţi cum setea revenea însoţită de o dorinţă crescândă. Motivul este zahărul, care în apa carbogazoasă este în proporţii impunătoare. El repede trece din sânge în celule ducând cu sine apa şi provocând un nou atac de sete. Cât zahăr conţine apa carbogazoasă? Dacă citiţi cu atenţie eticheta, cel mai probabil nu veţi găsi referinţă la el. În schimb, veţi găsi o indicaţie asupra conţinutului de carbohidraţi. Acesta poate fi un şir de cifre de neînţeles: 10,6 grame la 100 mililitri de apă. Este mult sau puţin? Conţinutul real poate fi descifrat doar de medicii-nutriţionişti. Se pare că 10,6 bucăţi de zahăr la o sticlă de jumătate de litru. Calculul este simplu: ne amintim conţinutul de carbohidraţi în 100 ml şi înmulţim cu volumul total.

Acum transformăm carbohidraţii în zahăr – aproximativ unu la unu, şi constatăm că împreună cu coloratul buzelor de la apa de zmeură sau orange, aţi înghiţit mai mult de 50 g de zahăr. O bucată standard de zahăr (sau pliculeţ) cântăreşte cinci grame. Toţi ştiu că zahărul reprezintă calorii şi exces de greutate, de care nimeni nu are nevoie, mai ales în timpul verii. Dar mai rău este altceva, nimerind în organism însoţit de apa gazoasă, zahărul afectează pereţii tubului digestiv, provocând iritaţii care cu timpul se agravează trecând în gastrite şi ulcere. Orice medic va spune: apa carbogazoasă dulce pentru cei ce au dereglări la stomac e tabu.

Băutura carbogazoasă dulce – un test serios pentru organism. La maturi, zahărul din „limonadă” poate creşte tensiunea arterială. La copiii care iubesc să „cerşească” de la părinţii iubitori un pahar de apă dulce, poate contribui la dezvoltarea diabetului zaharat. Chiar şi bomboanele nu-s atât de dăunătoare ca apa dulce gazoasă, deoarece dulceaţa lor este absorbită treptat. Dar din băuturile carbogazoase ea e absorbită imediat, provocând o creştere rapidă de insulină. În cazul în care atacurile de insulină se îndesesc, mai devreme sau mai târziu, vor duce la dezvoltarea diabetului zaharat. Nu-i de mirare faptul că în ţările dezvoltate se poartă discuţii serioase de a interzice vânzarea băuturilor dulci carbogazoase, nu numai în şcoli, dar, de asemenea, şi în vecinătatea lor.
Aşadar, apa gazoasă nu o putem numi nici folositoare şi nici dietetică. Din păcate, în mare parte „poveştile de groază” despre apa „colorată” par a fi adevărate. Multe dintre ele într-adevăr pot distruge calcarul în fierbător şi îndepărta rugina. Dacă doriţi să-l faceţi pe copil să mediteze la ceea ce bea, faceţi împreună următorul experiment: umpleţi un fierbător cu depuneri de calcar cu apă dulce gazoasă şi fierbeţi timp de câteva minute – în final veţi găsi fierbătorul curat. De ce se curăţă cu apă gazată oalele, gresia, obiectele sanitare? Chimiştii au răspuns la această întrebare. Se pare că mulţi producători de băuturi răcoritoare folosesc în calitate de stabilizator de aciditate acidul fosforic. Amintiţi-vă lecţia de chimie – este un acid puternic anorganic, care este capabil de a dizolva metalele şi oxizii lor – rugina. Această substanţă este utilizată pe scară largă în industria chimică la prelucrarea minereului.

Adaosul alimentar E338 – acid ortofosforic – este folosit ca regulator de aciditate în băuturi carbogazoase. Ceva similar este utilizat pentru sudarea metalelor feroase şi oţelului inoxidabil, la tratarea învelişului pentru automobile rezistent la coroziune. Desigur, apa gazoasă cu adaos îndepărtează perfect calcarul. În plus – calciul dinţilor şi mucoasa stomacului. Desigur, dacă consumaţi o sticlă, multe efecte negative nu vor fi, iar dacă consumaţi regulat, vă puteţi aştepta la un şir de probleme.

Sucuri şi nectaruri

Sucurile naturale şi nectarurile ajută la restabilirea lichidelor, vitaminelor şi microelementelor, pe care le pierdem prin transpiraţie în cantităţi mari. Dar chiar şi aici există secrete. Deseori pe pachetele de suc este scris: „100% suc”. În opinia unui cumpărător simplu: producătorul a luat fructul, a scurs sucul din el şi l-a turnat în pachet. De fapt, e mult mai dificil. Potrivit unor date, aşa se fabrică doar 2% din sucurile din magazine – ele sunt numitele sucuri cu stoarcere directă, iar acest lucru trebuie să fie clar indicat pe ambalaj. Aceste sucuri sunt ceva mai scumpe, dar ele sunt stoarse direct din fructe şi legume.

Restul 98% de „suc 100%” – sunt reconstituite. Ce înseamnă acest lucru? La primirea fructelor la fabrică din ele se face piure, care este încălzită la temperatura de 60 grade. În acest mod se evaporă excesul de lichid. Pulpa de fruct rămasă este plasată în containere speciale, unde este depozitată până la reconstituire şi turnarea în pachete. Apoi, din nou se transformă în suc, deoarece se adaugă doar apă curată în acelaşi volum care a fost retras la concentrare. Prin urmare, dacă pe pachet este indicat „100% suc reconstituit”, după culoare, aromă şi gust ar trebui să fie la fel ca în stare proaspătă, în conformitate cu standardele naţionale. Pe ambalaj trebuie să fie indicat că conţine doar suc concentrat şi apă. Fără conservanţi, zahăr şi alte adaosuri.

Dacă conţine acid citric şi zahăr, acesta nu este suc, ci nectar. Partea de fructe concentrate din el trebuie să fie de cel puţin 25% – doar în acest caz, nectarul va fi util şi gustos. În cazul în care nu conţine 25% de fructe, înseamnă că producătorul economiseşte şi reduce costul produsului datorită cantităţii mari de apă, ameliorând gustul cu diferiţi aromatizatori. Această băutură poate pretinde doar la denumirea de băutură cu conţinut de suc. Pentru a evita greşelile şi dezamăgirile, studiaţi componenţa la magazin şi nu acasă.

Important este să reţineţi unele detalii. Dacă sucurile şi nectarurile sunt mixuri, amestecate, în acest caz, ele sunt combinate din mai multe tipuri de fructe. De exemplu, căpşună şi banană sau strugure şi rodie. Un producător ucrainean binecunoscut, iarăşi în scopul de a reduce costurile produselor, indică: „căpsună-banană”. Dacă citiţi cu atenţie textul de pe partea laterală, veţi găsi o compoziţie diferită: piure de banane, piure de căpşună, şi mai mult … suc concentrat de mere şi piure de mere. Iată relaţia minunată între banane cu căpşună şi mere. Cum crezi, dacă partea de fructe concentrate din el este de 35% , în realitate câtă căpşună şi banană conţine acest nectar? Nu cred că aş da greş presupunând că nu mai mult de 15%.

O altă neconcordanţă: „nectar de struguri şi rodii”. Studiem conţinutul: fructe nu mai puţin de 35%, compoziţia – rodii, struguri negri şi struguri albi. Conform standardelor, în acest caz, sucul de rodie ar trebui să fie în proporţie de cel puţin 20%, iar cel de struguri 15% . Producătorul, însă, a omis să menţioneze în mod deliberat procentajul exact al fiecăruia dintre concentrate, ceea ce înseamnă că culoarea „rodii-struguri” a nectarului este realizată pe baza strugurilor negri, iar conţinutul de concentrat de struguri domină în mod clar rodia. În acelaşi timp, pe partea din faţă a pachetului pe aceeaşi imagine, pe care ne bazăm de obicei, în alegerea sucului de fructe, strugurele roz este în fundal, fiind acoperit modest de frunze de viţă-de-vie, iar rodia este pe prim-plan. Acestea sunt doar câteva trucuri de producţie şi marketing. Sigur, acestea nu dăunează sănătăţii, dar sub masca de nectar de rodie e foarte plăcut să cumperi nectar de rodie rubiniu – cu toate beneficiile şi valoarea lor, ci nu nectar de struguri cu aromă slabă de rodii.

Iată încă câteva indicii după care am putea judeca despre cât de conştiincios este producătorul. De exemplu, pe rafturi pot fi găsite sucuri care conţin coloranţi artificiali şi arome, deşi conform standardelor acesta nu mai poate fi considerat suc. Experţii ne asigură, producătorul foloseşte, dar nu raportează prezenţa aromatizatorilor sintetici. Ce putem face? Cum identificam? Există o modalitate de a-i depista. „Picuraţi o picătură de suc pe deget şi frecaţi-l câteva minute. Dacă există senzaţia de grăsime, înseamnă că în suc este prezent aromatizator sintetic”, ne asigură experţii-tehnologi.

Chiar dacă clătiţi mâinile cu apă, senzaţia de grăsime va rămâne prezentă. În condiţii casnice, puteţi face un test pentru depistarea prezenţei îndulcitorilor artificiali. Când nectarul sau băutura conţine zahăr, senzaţia de dulce din gură va dispărea timp de 5 minute, dacă beţi o băutură cu îndulcitor artificial, senzaţia de dulce va persista mult mai mult timp. Să nu uităm însă că toate băuturile produse pe pământul nostru moldovenesc sunt cu mult mai aproape de cumpărătorii lor, ceea ce înseamnă mai gustoase, mai proaspete şi mai dulci.

Apa potabilă obişnuită, pe care strămoşii noştri au băut-o din izvoare şi din alte surse existente, într-adevăr potoleşte setea. Astăzi apa potabilă o puteţi cumpăra în orice magazin şi costă mai ieftin decât alte băuturi. Adevărul este că apa potabilă poate cu siguranţă pretinde la titlul de „cea mai bună băutură pentru potolirea setei”. Dar… în zilele fierbinţi de vară uneori dorim să ne răsfăţăm cu o gură de cvas rece, apă carbogazoasă sau un suc răcoritor.

Aşadar, ce să bem pe timp călduros? Desigur că ceea ce nu dăunează. Mai bine totuşi – ceva benefic. Cvas? Numai dacă este proaspăt şi natural, şi doar din butoiaşe (keg-uri) sau sticle. Băutură gazată dulce? Trebuie să reţinem faptul că orice apă carbogazoasă nu potoleşte setea, ci invers – deshidratează organismul. Sucuri şi nectaruri? Doar cele ce corespund calităţii conform standardelor, nu merită să decizi ce cumperi doar după aspectul exterior.

Important e să ţineţi minte: înainte de a bea cu plăcere dintr-un pahar, asiguraţi-vă că aţi optat în favoarea propriei sănătăţi!