Şi au lăsat ruşii „Transilvania” României, luându-i „Basarabia” şi redenumind-o „Ucraina”, şi le-au permis ruşii moldovenilor să se declare independenţi, reocupându-le a câta oară ţara…

În 1938, la comanda statului român, compania daneză „Burmeister & Wein” a construit şi a lansat la apă două motonave de croazieră surori „Transilvania” şi „Basarabia”. Până la intrarea României în război ambele au operat curse regulate în Marea Neagră, Marea Egee şi estul Mediteranei.

Opţiunea ruşilor pentru „Basarabia”, la momentul preluării flotei româneşti în contul despăgubilor de război, şi decizia de-a lăsa „Transilvania” României este mai mult decât simbolică!

Asta în perioada imediat următoare războiului!

Astăzi, pe timp de pace, ruşii (deja ne-sovietici) operează cu un simbolism similar în cazul Republicii Moldova (demult ne-parte a României).

Venirile, plecările, revenirile porucicului rus Rogozin (şi a multor altora până la el), de rând cu declaraţiile oficiale şi cele neoficiale ale demnitarilor ruşi, de rând cu toate acţiunile şi inacţiunile statului rus în privinţa regiunii separatiste din estul Moldovei, exprimă atitudinea constantă, de 21 de ani, a Rusiei faţă de Moldova.

Pe de o parte i-a acordat Moldovei independenţă, recunoscându-i şi reconfirmându-i în toate forumurile internaţionale hotarele şi integritatea teritorială, iar pe de altă parte a creat pe malul stâng al Nistrului o entitate asupra căreia îşi exercită controlul deplin, în detrimentul autorităţii legale a Chişinăului.

Şi, la fel de sugestiv ca în cazul redenumirii navei „Basarabia” în „Ucraina”, ruşii de azi (aceiaşi de ieri), ignoră ostentativ constituentul fundamental (măcar din perspectiva etnicităţii) al denumirii pe care au dat-o chiar ei construcţiei pseudo-statale nistrene, constituent care aidoma unui fir roşu se păstrează (încă) în toate trei formele lingvistice oficiale ale entităţii din Tiraspol: moldovenesc, moldovenească.

În nicio declaraţie privind aşa-zisa „Transnistrie”, cel puţin în ultimii ani, statul rus sau oficialii săi mai mult sau mai puţin autorizaţi să se pronunţe, la fel şi jurnaliştii ruşi, nu folosesc denumirea „oficială” a regiunii separatiste, „Republica Moldovenească Nistreană”, optând pentru „Pridnestrovie”, cu derivatele de rigoare „pridnestrovţî” şi „pridnestrovschii narod”.

Lucru minor în aparenţă, dar care relevă o veche şi constantă politică a Kremlinului faţă de români (şi faţă de alte naţiuni învecinate, însă în cazul românilor fiind deja un dat, „naţiunea” şi „limba” moldovenească începând la fel, prin ignorarea componentei româneşti).

Or, cum ar suna, sau câtă raţiune ar avea consultările moldo-moldoveneşti, între Republica Moldova şi „Republica Moldovenească Nistreană”?! Mai ales purtate în limba rusă!

(În cazul limbii utilizate în cadrul întrevederilor autorităţilor moldoveneşti cu ilegalii tiraspoleni, îmi reiterez, pe lângă indignarea firească, şi simpla nedumerire: ambele entităţi având fiecare declarate limbi oficiale, dintre care doar una – româna/„moldoveneasca” – este oficială pe ambele maluri ale Nistrului, de ce trimişii chişinăuieni nu insistă să dialogheze cu separatiştii anume în această limbă?! Sau sunt şi ei implicaţi în procesul de pridnestrovizare a „republicii” moldoveneşti de la răsărit de Nistru, iniţiat şi menţinut de ruşi?!)

– Le dăm voie să se declare independenţi, ar fi zis Moscova în 1991, având însă pregătită strategia de menţinere a Moldovei sub control rusesc veşnic. Strategie care a rămas neschimbată deja de 21 de ani. La fel cum neschimbată a rămas şi rezolvarea „conflictului” nistrean. La fel cum neschimbată continuă să fie şi umilinţa conducătorilor moldoveni.

Şi la fel de constant ni se repetă – „frăţeşte” de către guvernele ruse, „părinteşte” de către tot soilul de analişti rezidenţi pe la televiziunile chişinăuiene de prăsilă rusească – „să avem abordări pragmatice”, „să evităm divergenţele”, „să nu escaladăm situaţia”, „să recunoaştem că stânga Nistrului nu mai e a Moldovei”, să nu avem demnitate…

Ca o ironie a sorţii, după ce nava românească de croazieră „Basarabia” (numită sugestiv „Ucraina” de sovietici) a fost dezmembrată şi dată la fier vechi pakistanezilor (!), în ce-a mai rămas moldovenesc din Basarabia „tradiţională” a luat avânt Mişcarea de Eliberare Naţională, de eliberare a moldovenilor de sub autoritatea ruşilor, de revenire la firescul de până la ocupaţia sovietică.

Oare la fel trebuie ruşii să renunţe de bună voie la estul Republicii Moldova, ca să arătăm şi noi măcar puţină demnitate?!  

(Nava „Basarabia” lângă Istanbul, 1976, foto: Malcolm Cranfield)


(Nava „Basarabia”, cadru din filmul „Briliantovaia ruka”/„Mâna cu briliante” de Leonid Gaidai, URSS, 1968)

P.S.
Celor cărora istoria moldovenilor ocupaţi de sovietici le este cam străină, fiind mai familiarizaţi cu „marile realizări” sovietice ruseşti, le recomand să revadă un film antologic al sovietismului – „Mâna cu briliante” („Briliantovaia ruka”).

Pentru scenele în care apare nava, numită cu mândrie sovietică „Mihail Svetlov”, au fost filmate 4 nave distincte: „Rosia”, „Pobeda”, „Ucraina” şi „Gruzia”, niciuna din acestea nefiind sovietică la origini („Rosia” – „Patria”, Germania; „Pobeda” – „Magdalena/Iberia”, Germania; „Ucraina” – „Basarabia”, România; „Gruzia” – „Sobieski”, Polonia).

sursa. natiadinurma.wordpress.com