Ultima oră

SIS: 12 instituţii de stat au fost ţinta unor ATACURI CIBERNETICE

Se constată o dinamică a atacurilor cibernetice, reprezentând o creştere de cca. 30 la sută, raportată la numărul acestora pe parcursul anului 2014.

Analiza locaţiei agresorilor şi instrumentelor utilizate scoate în evidenţă că atacuri de acest gen se realizează în mare parte din exteriorul ţării, iar în calitate de instrumentar sunt utilizate programe maliţioase, care sunt plasate în reţelele de stat prin intermediul paginilor web infectate, reţelelor de socializare, e-mail-urilor şi diverselor aplicaţii IT, cu scopul perturbării funcţionării tehnicii de calcul, colectării ilicite a datelor de interes guvernamental şi despre politicile statale de prospectivă.

În calitate de exemplificare a unor tentative de amploare putem enunţa încercarea infectării din exteriorul ţării a reţelelor de calculatoare din cadrul a 12 instituţii de stat prin intermediul malware-lui „CTB-Locker” parvenit pe adresele de e-mail ale angajaţilor pe parcursul anului 2015.
De asemenea, în perioada de referinţă a fost înregistrată o creştere a tentativelor de atacuri cibernetice tip DoS (Denial-of-service), DDoS (Distributed Denial of Service), precum şi un nou tip – DrDoS (Distributed Reflection Denial of Service).

Evaluările de perspectivă plasează riscurile cibernetice în topul riscurilor de securitate, urmare a evoluţiei tehnologiilor IT, dar şi a schimbării de paradigmă în confruntările intereselor dintre state – utilizarea elementelor de „război hibrid”, unde propaganda (ca element de „soft-power”) şi atacul cibernetic (ca procedeu de a colecta informaţii şi a perturba activitatea unor instituţii, întreprinderi etc.), capătă rol primordial.

Serviciul avertizează autorităţile de stat asupra existenţei riscurilor cibernetice şi solicită respectarea practicilor generale de securitate informatică: actualizarea regulată a programelor anti-virus, aplicarea măsurilor anti-phishing, utilizarea în corespondenţă doar a serviciilor de poştă electronică departamentală şi guvernamental din cadrul Sistemului de telecomunicaţii al autorităţilor publice centrale etc.

În cazul atacurilor cibernetice sau a apariţiei suspiciunilor privind acestea, Serviciul de Informaţii şi Securitate atenţionează asupra necesităţii acţionării în regim de urgenţă în conformitate cu măsurile impuse la realizarea politicilor de securitate şi informării imediate a Serviciului la numerele de telefon 022-23-45-32, 022-24-20-18 sau la adresa electronică sis@sis.md.

Timpul.md


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *