Actualitate

SIS-ul păstrează tăcerea. Sunt sau nu „omuleții verzi” prin Moldova?

Mihai Bălan, directorul Serviciului de Informaţii şi Securitate (SIS) a declarat săptămâna trecută că peste 100 de ONG-uri, servicii şi organizaţii, partide şi mass-media sunt gata „să rupă în bucăţi Republica Moldova”. Solicitat de TIMPUL, purtătorul de cuvânt al Serviciului de Informaţii şi Securitate, Vladimir Ghilețchi, a menționat că nu poate să ne comunice care sunt totuși cele 100 de ONG-uri, servicii și organizații ce ar fi gata să „sfâșie” țara, iar la ceea ce a declarat Bălan „se pune punct și atât”. Întrebat dacă ar putea să ne ofere mai multe detalii, Ghilețchi a spus: „Categoric, nu”.

De cealaltă parte, potrivit lui Bălan, SIS-ul cunoaşte şi monitorizează în limitele legislaţiei aceste structuri şi persoane. „Situaţia din regiune este foarte complicată şi se răsfrânge negativ asupra situaţiei în Republica Moldova. Aş vrea să menţionez din start că situaţia este sub control, conducerea ţării este informată despre situaţia din ţară şi din regiune. Este important să fim vigilenţi, să nu ne dedăm provocărilor din partea acelor forţe care nu doresc binele ţării noastre. Cu părere de rău, provocatori de aceştia sunt mai mulţi decât cei care iubesc Republica Moldova”, a declarat Mihai Bălan, într-un interviu pentru Radio Europa Liberă.

Directorul SIS a mai adăugat că problema transnistreană este cea mai mare ameninţare pentru securitatea Republicii Moldova, dar concomitent este şi cea mai dureroasă problemă. „Ce pericol poate fi mai mare decât atunci când 10% din teritoriul Republicii Moldova este ocupat de formaţiuni separatiste, când staţionează ilegal trupe străine”, a spus Mihai Bălan.

Conform șefului de la SIS, a fost elaborată o hartă a riscurilor şi a ameninţărilor securităţii statului. Vladimir Ghilețchi a reiterat și în această privință că harta „este un document grifat” și, respectiv, nu poate fi făcută publică.

Totodată, fostul viceministru al Afacerilor Interne, Ghenadie Cosovan, susține că „omuleţii verzi racolează şi instruiesc tinerii cum să dezinformeze şi să acţioneze în situaţii excepţionale, învăţându-i totodată şi cum să utilizeze armele de calibru mic”.

Iar dacă revenim la raport, acesta este extrem de tranşant şi în ceea ce priveşte oferirea de date concrete privind locurile unde s-au produs invaziile „extraterestre”, oficialii ucraineni identificând următoarele zone: „În sudul Moldovei au fost racolate deja peste 500 de persoane care au urmat instruire în Rostov, Moscova, Transnistria şi la Bălţi. În perioada instruirii, tinerii au împuşcat câte 500-1.000 de cartuşe pe zi de fiecare. De asemenea, există informaţii că şi la Chişinău au loc acţiuni asemănătoare de racolare şi instruire a tinerilor rusofoni”.

Totuși, directorul de la SIS ne asigură că structura este pregătită să asigure securitatea R. Moldova, și nu doar în perioada campaniei electorale. „Deţinem informaţii că sunt provocatori care au intenţia de a destabiliza situaţia din Republica Moldova, mai ales în campania electorală”, a subliniat directorul SIS, Mihai Bălan.

Însă cel mai mare semn de întrebare din toată această poveste este legat de tăcerea totală a conducerii de la Chişinău, care nu confirmă, dar nici nu infirmă, dacă „omuleţii verzi” sunt sau nu prin Moldova. În plus, dacă avem mai multe întrebări, purtătorul de cuvânt ne-a sugerat să expediem o solicitare oficială, iar răspunsurile vor fi oferite în termenul prevăzut de lege, adică 14 zile…

Timpul.md (V.P.)

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *