Baia de model urban are minunata putere de a ne crea impresia că mizeria organismului nostru a dispărut în totalitate din lumea aceasta. Cineva a avut grijă să dispară, la fel cum agenţii secreţi au grijă ca un cadavru anumit să dispară din lumea asta.
Acum, întrebarea mea este: dacă am compara mecanismul băii cu cel al subconştientului? Respectiv, acţiunea de a trage apa cu actul refulării – ne comportăm ca şi cum un gând ori un sentiment nu mai face parte din viaţa noastră şi mergem mai departe, ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat.
Ei bine, să merg mai departe. Dacă mecanismul băii moderne este acelaşi cu mecanismul revoluţiei prin care scăpăm de „resturile politice” printr-o simplă (?) acţiune de a trage apa, atunci ce ne reuşeşte? De obicei, o naţiune ori ţară se izbăveşte de un sistem politic ineficient şi dictatorial la fel ca un veceu modern. Regimul politic, deodată, nu mai face parte din viaţa noastră, ba chiar nici din lumea noastră, scurs undeva într-o altă dimensiune a istoriei cu care să nu avem vreun contact. Este acelaşi act al refulării sociale, prin care ne creăm sentimentul de securitate politică: regimul precedent nu ne va mai bântui niciodată.
Bine, dar ce se întâmplă atunci când se înfundă ceva în sistemul de canalizare? Când toate resturile sistemului nostru digestiv ajung să vină înapoi prin closet, ajungând la tălpile noastre şi umplând toată suprafaţa băii? Ba chiar, într-un film de-al lui David Lynch, era o scenă în care un detectiv căuta urme ale unei crime într-o baie şi, la un moment dat, observă cum apa din closet devine sângerie, apoi aceasta se scurge în afară şi de acolo se iveşte un braţ de femeie. Acum, cred eu, are loc momentul cel mai terifiant al oricărei societăţi. E momentul când structuri din vechea guvernare revin asupra noastră în cantităţi mari, fără a putea ţine piept acestei reveniri, deoarece am fost antrenaţi să credem că respectiva conducere a dispărut fără urme în acea altă dimensiune. Şi acest moment al horrorului ajunge la vârf când din veceul societăţii revine un cadavru al crimelor sistemelor politice. Cunoaştem foarte bine acest gen de experienţe cu care s-a confruntat Republica Moldova după ’91 încoace – revenirea comuniştilor la putere, alianţa dintre PPCD şi PCRM, represiunile de după 7 aprilie 2009…
Părerea mea este că aceste reveniri nu sunt accidente ale istoriei (mai devreme sau mai târziu, un sistem de canalizare cedează) şi nicio putere magică a regimurilor opresive, dar chiar dacă ar fi aşa, nu este o scuză pentru a ne împietri de frică şi a ne transforma în victime.
Foarte puţini dintre noi ştim ce se petrece acolo jos, în cadrul sistemului de canalizare al societăţii. Ne izbăvim de o ordine şi ne avântăm mai departe, fără a avea habar ce se întâmplă acolo.
Ne rămâne să cunoaştem cât mai bine sistemul de canalizare al societăţii, să analizăm riguros şi critic anume acest cadru obscen al regulilor în sistemul din care facem parte, al legilor nescrise, al metalegilor. Să fim conştienţi că, în orice perioadă istorică, nu stăm pe un teritoriu neutru, dar într-un curs al unei puteri în expansiune.
Şi să înţelegem că, după ce am tras apa, rămăşiţele corpului nostru încă rămân în lumea asta.
