Soluţii SIMPLE pentru ca minorităţile să înveţe limba română

Am scris cele ce urmează, fiind provocat de un interviu mai vechi al unui fost pretendent la postul de primar al capitalei, Valeri Klimenko. Acesta mărturisea, în ajunul alegerilor locale, că nu ne-a învăţat limba până în prezent, pentru că… n-a avut un stimulent. „Acum, spunea el, dacă mă alegeţi primar, voi învăţa limba în jumătate de an!”. Uite ce precondiţie! Dar faptul că a fost consilier municipal de câteva ori nu l-a stimulat?!.

Fiind vanitos şi arogant din fire, Klimenko, însoţit de un grup de tineri, a dat buzna în cabinetul rectorului Universităţii Tehnice, academicianul Ion Bostan, şi a început să-i ceară socoteală: de ce dizolvă grupele cu predare în limba rusă? După ce academicianul le-a lămurit că aşa ceva nu este planificat, oaspeţii nepoftiţi au părăsit cabinetul, fără să prezinte scuze. Totuşi, cred că problema trebuie pusă pe agenda zilei.

Dacă absolvenţii liceelor şi ai şcolilor medii cu predare în limba rusă ar şti că în şcolile superioare predarea se face numai în română, ei ar studia-o temeinic.

Ei au la dispoziţie un numeros detaşament de profesori, dar, ştiind că la facultate predarea se va face în limba rusă, nu vor să înveţe limba statului în care trăiesc. În cazul în care la facultate studiile vor fi în limba română, statul nu va fi nevoit să remunereze suplimentar un imens detaşament de profesori pentru a le preda acestor leneşi care, îmi spunea profesorul universitar Valeriu Dulghieru, sunt în grupe doar câte cinci-şase.

Cu aceştia ar trebui să se procedeze precum se practica la Universitatea de Medicină cu studenţii veniţi din ţările arabe – un an de zile învaţă, pe contul lor, limba de stat, apoi, împreună cu băştinaşii, trec la programul universitar realizat în limba română. Conştientizând că urmează să facă un an în plus, reprezentanţii minorităţilor naţionale vor avea „un stimulent concret” ca să înveţe limba română la modul serios în şcolile preuniversitare. Astfel se procedează în Ţările Baltice. Să ne închipuim că un grup de studenţi dau buzna în cabinetul rectorului universităţii din oraşul Tartu (Estonia) şi pretind să le fie asigurată predarea în limba rusă!

Foto: blog Vitalie Sprânceană

La Bolgrad, toate minorităţile naţionale învăţau în limba română

Mi-a rămas ca amintire pe toată viaţa „caleidoscopul” ce-l prezentau elevii de diferite etnii – bulgari, găgăuzi, nemţi, cehi, albanezi, lipoveni (ruşi), ucraineni şi, bineînţeles, români -, pe care i-am întâlnit, în prima zi a noului an de învăţământ 1939 în ograda liceului de băieţi „Regele Carol” din Bolgrad, unde mă adusese tata la carte. Îmi părea că am nimerit într-un Babilon contemporan. Grupaţi pe principii etnice, liceenii discutau aprins ceva în graiul lor. La auzul clinchetelor de clopoţel, toţi s-au încolonat în careu şi directorul liceului, Petru Dragomir, ne-a felicitat cu ocazia începerii noului an de studii. Apoi, toţi au dat buzna spre clasele lor şi mare mi-a fost mirarea să văd că şi clasa noastră reprezintă un adevărat caleidoscop – în bănci îşi ocupaseră locul băieţi de toate etniile, dar, de acum, toţi vorbeau în limba română. Raptul Basarabiei din 1940, apoi războiul, foametea şi deportările ne-au întrerupt învăţătura pe câţiva ani. Abia în toiul foametei am fost înmatriculat la Şcoala Pedagogică din oraşul Cahul, unde am avut colegi de diverse etnii. Predarea se făcea, la început, în limba română. În anii următori au mai venit tineri bulgari şi găgăuzi, dar de fiecare dată numărul lor scădea. Abia mai târziu am aflat care-i cauza – în toate coloniile din Bugeac se introdusese predarea în limba rusă şi nu mai era nevoie de un contingent de profesori atât de mare pentru predarea în limba română. O parte din reprezentanţii etniilor, pregătiţi pentru a preda în limba română, au fost nevoiţi să-şi caute de lucru în satele moldoveneşti. Bunăoară, viitorilor noştri condeieri consacraţi Ion Ciocanu şi Ion Bolduma, care au absolvit şcoala din satul lor de baştină, Colicăuţi (Briceni), le-au predat literatura şi limba română profesori de etnie găgăuză – fraţii Nicolae şi Ignat Baboglo.

Un cuvânt bun pentru găgăuzi…

În liceul nostru din Bolgrad, printre profesorii de limba şi literatura română erau mulţi foşti absolvenţi ai acestei instituţii, care îndrăgiseră limba română şi îşi scriau operele, utilizând-o cu mândrie. Printre ei – Teodor Nencev şi Vladimir Cavarnale (poeţi, bulgari), Alfred Cahuleanu (poet, neamţ), Leonid Şepotiţchi (eseist, polonez), Gheorghe Gheorghiu (scriitor, român) ş.a. Cu propriile forţe, ei au fondat în 1935 revista literară „Bugeacul”, care a apărut până în 1940. Etniile bugecene se mândresc şi azi cu reprezentanţii lor, absolvenţi ai liceelor din Bolgrad, Comrat şi Ismail: Dionis Tanasoglo, Nicolae Baboglo, Dumitru Caraciobanu, Gheorghe Caragheaur, Tudor Angheli, Emilian Bucov – scriitori, Petru Melnic, arhitect, Ioan Papazoglu, artist plastic. Printre altele, e bine să le amintim demnitarilor de la Comrat că în cimitirul acestei urbe, în 2004, au fost aduse de la Bucureşti şi înmormântate creştineşte rămăşiţele pământeşti ale lui Ioan Papazoglu, precum i-a fost dorinţa. Au făcut acest gest scriitoarea Claudia Partole şi nepoata defunctului – Silvia Papazoglu. Ele i-au edificat un modest monument, au editat un album cu tablouri din creaţia maestrului, dar şi o carte de memorii scrisă într-o frumoasă limbă română. I-ar sta bine Comratului, dacă una din străzile sale ar purta numele aceste-i personalităţi marcante.

Astfel se prezentau lucrurile în domeniul educaţiei în perioada interbelică şi în primii ani de după război. Dar toate s-au ruinat după ce agresiva minoritate cu ambiţii „eliberatoare” de la răsărit a pus stăpânire pe tot ce respiră româneşte. Odată cu introducerea alfabetului chirilic, s-a început procesul de rusificare intensivă a generaţiei tinere, utilizându-se în acest scop procesul de învăţământ, care acum desconsidera limba băştinaşilor.

Dacă la toate acestea vom mai adăuga şi serviciul obligatoriu în armata sovietică, devine clar cum a fost rusificată generaţia tânără în a doua jumătate a secolului trecut. Agresivitatea demnitarilor alolingvi, care cer insistent să i se acorde limbii ruse statut de limbă de stat, a devenit chiar un şantaj. Găgăuzii, bunăoară – ai căror strămoşi au sălăşluit Bugeacul în 1820 şi s-au înfrăţit, au învăţat limba, au convieţuit în bună înţelegere cu basarabenii -, azi fac interesul Rusiei în regiune, ignorând legea găzduirii.

Din păcate, noi nu avem o lege, o politică de stat prin care minorităţile naţionale să fie atrase la făurirea unei opere comune alături de băştinaşi. În lipsa acestora, oameni alde Klimenko mereu ne vor face dureri de cap.

Gheorghe Marin (16.12.2011)