Actualitate

Start sezonului de sacrificare a mieilor. Sfaturi de la specialiști

„Carnea trebuie să provină de la animale sănătoase, trebuie să fie respectat întru totul ciclu de sacrificare, cu înlăturarea imediată a capului, a organelor interne, a picioarelor, pentru ca să nu se producă o infecţie a cărnii deja. Ulterior, aceasta trebuie să fie supusă procesului de răcire, cu împachetare, ambalare, până ajunge în locul de comercializare”, a declarat Gheorghe Gaberi, director general al ANSA.

Administratorul combinatului de carne spune că respectă cu stricteţe toate etapele de sacrificare a animalelor.

„Important este să fie scurs bine sângele, să fie bine spălată carnea şi răcită. Nu se pune mielul cald în punga cea de plastic. Bacteriile se încep a înmulţi, miliarde de bacterii, este dus la frigider şi răcit timp de 24 de ore”, a spus Andrei Doroftei, administrator al combinatului de carne.

După ce carnea de miel ajunge în pieţele din ţară, este supusă unei expertize sanitar veterinare. Oamenii spun însă că aleg carnea după culoare şi miros.
ANSA vine cu recomandări şi pentru cei care sacrifică mieii în condiţii de casă.

„Se recomandă ca ei să procure produsele în locuri autorizate, acolo unde sunt respectate regulile sanitar-veterinare. Produsele trebuie să fie însoţite de certificate sanitar veterinare, lucru ce confirmă starea de sănătate”, a precizat Gaberi.

Potrivit specialiştilor, carnea de miel obţinută în condiţii anti-sanitare poate fi o sursă de boli parazitare sau infecţioase.

Sursa: trm.md

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *