Cu diferite ocazii am recunoscut că sunt un jurnalist de croială veche și modelele mele de jurnalism sunt marii ziariști români ai sec. al XIX-lea și primele decenii ale sec. al XX-lea – M. Eminescu, B.P. Hasdeu, Nae Ionescu, Pamfil Șeicaru… Iată de ce, m-am bucurat nespus când spre finele anului 2013 a fost încheiată editarea operelor lui B.P. Hasdeu în 16 volume. În cadrul lansării acesteia la Biblioteca municipală „B.P. Hasdeu” am declarat că ediția respectivă este o victorie strălucită a „generalului” Gheorghe Prini, directorul Editurii „Știința”. Am utilizat acest termen militar nu întâmplător: să realizezi o asemenea performanță e similar cu a câștiga un război. În cazul dat e vorba de un război de două secole pentru păstrarea ființei naționale a românilor basarabeni. E o victorie istorică într-un război cultural de excepție. Aceste 16 volume sunt de fapt 16 tancuri care au intrat în dotarea Armatei noastre naționale care luptă pentru apărarea ființei noastre românești.
… Unii intelectuali de rasă au insomnii din cauza scheletului lui Eminescu din debara. Tipul de intelectuali care l-au urât pe Eminescu în timpul vieții nu a dispărut, ci a supraviețuit și s-a înmulțit. Uitați-vă la televizor, nu-l „vezi acolo pe urâciunea fără suflet, fără cuget, cu privirea-mpăroșată și la fălci umflat și buget” care ne vorbește de patrie, valori și principii, statalitate moldovenească?! Aceștia îi declară pe Eminescu și pe un Hasdeu naționaliști. Apropo, ați observat că politicienii noștri de rasă, centriști și proeuropeni, când sunt rugați la diferite manifestări dedicate lui Eminescu să recite ceva, știu doar prima strofă din „Somnoroase păsărele”?
Iată de ce am salutat cu multă căldură victoria „generalului” Prini!
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!
