Actualitate

Tauber, întreruptă în timpul unui discurs despre „captivitatea justiției”, la Parlament. Grosu: „Dumneavostră la ordinea de zi sau la declarații? Noi avem ora declarațiilor la finalul zilei. Scrieți-vă la luări de cuvânt”

Înainte de a fi aprobată ordinea de zi, Marina Tauber a cerut luare de cuvânt și s-a adresat deputaților și forțelor politice.

„Mă adresez la deputații din toate fracțiunile parlamentare și la toate forțele politice, dar și la toți cei care sunt cointeresați. În ultima perioadă suntem martori la un atac fără precedent. Actuala guvernare a capturat justiția și toate organele de control și le utilizează împotriva oponenților. Ceea ce s-a întâmplat la Bălți confirmă că R. Moldova se întreaptă către o dictatură, iar actuala guvernare reprezintă un pericol major pentru țară și cetățeni. Republica Moldova a ajuns în captivitatea unui grup de sociopați extrem de periculoși care nu se supun constituției și legii”, a declarat Marina Tauber, până în momentul în care a fost întreruptă de Igor Grosu.

Președintele Parlamentului a ținut să menționeze că există ora declarațiilor, iar dacă se va înscrie în lista luărilor de cuvânt îi va acorda nu doar șapte ci nouă minute pentru a-și prezenta discursul.

„Doamna Tauber, nu vă supărați, dar dumneavostră la ordinea de zi sau la declarații? Noi avem ora declarațiilor la finalul zilei. Scrieți-vă la luări de cuvânt, cu drag șapte minute și după asta vă mai dau două minute, eu am mai creat asemenea precedente”, a menționat Igor Grosu.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *