În 1999, „taxa” pentru un examen de bacalaureat a variat între 100 și 200 de dolari. Am discutat cu mulți părinți care au dat mită, fiindcă n-au putut să nu dea, precum și cu părinți care n-au dat, întrucât n-au avut de unde da. Am discutat și cu cei care n-au dat din principiu, conștienți că tocmai din cauza acestei principialități, copiii lor au luat o notă mai mică decât meritau. Partea „amuzantă” a acestei situații e că în multe cazuri au dat mită acei care, în mod normal, n-ar fi trebuit s-o facă, întrucât copiii lor aveau o suficient de bună pregătire și ar fi putut lua o notă bună și fără a plăti „taxa de bacalaureat”. De ce au plătit? Foarte simplu: dacă nu ar fi plătit, nu ar fi avut nicio siguranță că odraslele lor s-ar fi ales cu o notă obiectivă. Astfel, s-a plătit nu numai pentru a majora nota, ci și pentru a nu încasa o notă mai mică decât cea meritată. Cu această ocazie îmi amintesc de o observație genială a unui om purtat prin judecăți: „Doamne, voi plăti judecătorilor cât nu face, numai să aplice corect legea…”
Așadar, astăzi se plătește nu atât pentru încălcarea legii, cât pentru respectarea și aplicarea ei corectă. Și aceasta se întâmplă nu numai în învățământ sau prin judecăți; astăzi se plătește peste tot. Dacă ar fi să calculăm cu creionul în mână pentru toate câte plătește azi cetățeanul simplu, ne convingem că numărul „taxelor” neformate este cu mult mai mare decât al celor formate, oficiale. Dacă aceste plăți s-ar duce în Buget, ar dispărea cu desăvârșire restanțele bănești ale statului față de cetățenii lui. Astăzi se plătește peste tot: pentru o adeverință, pentru o licență, pentru o semnătură, pentru o notă, pentru o injecție… dacă nu plătești, nu ți se dă adeverința la timp, nu ți se eliberează licența pe care o meriți, nu-ți este semnată hârtia de care ai nevoie, nu ți se dă nota pe care o meriți, nu ți se face injecția care-ți trebuie și unde trebuie… astfel, racketul criminal practicat de cei care se află în afara legii este dublat de racketul „necriminal”, practicat la toate nivelurile de oamenii legii. La acest nivel se iau nu numai taxe bănești, dar se acceptă și cele în natură: o găină, o damigeană cu vin bun, o sticlă de șampanie, o cutie de bomboane, un sac de grâu – totul merge. Depinde cui și de ce importanță e problema ce trebuie „rezolvată”. Dacă te uiți dintr-o parte, societatea apare ca un imens câmp de luptă unde s-au încleștat, disperate, două armate: pe de o parte – cetățenii umiliți și lipsiți de apărare, iar pe de altă parte – armata funcționarilor și a factorilor de decizie. De ani de zile, învingătoare iese ultima armată…
Această luptă a devenit atât de firească, atât de necesară, încât am impresia că dacă de mâine, printr-o minune, nu s-ar mai da mită și nu s-ar mai plăti aceste taxe neformale, cetățeanul ar simți un imens disconfort. Cetățeanul nostru nu-și mai poate concepe viața în afara acestor taxe. Oare nu de atâta toți plătesc și tac? Nu dispun de date statistice, dar sunt convins că astăzi nimeni nu mai sesizează organele competente în privința situației date. De ce? Bănuiesc că și pentru faptul că și cei care trebuie să vegheze la respectarea legii și a bunurilor moravuri iau taxe. Din câte aud, lucrurile stau anume așa: taxele de rigoare se încasează de sus până jos. Atunci, să se mai plângă bietul cetățean? De atâta mi s-a părut genială concluzia cetățeanului purtat prin judecăți care e gata să plătească cât nu face, numai ca judecătorii să-l judece după lege.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!
