Mesajul alegerilor din Grecia este clar: grecii nu mai vor austeritatea impusă din afară. Nu mai vor şomaj peste 20%, nu mai vor un sistem sanitar falimentat şi nu mai vor drame în familiile lor. Mai presus de toate, mesajul este direcţionat împotriva partidelor tradiţionale care au conlucrat îndeaproape în conceperea dezastrului economic în care se află ţara.

Şocul cel mare a fost intrarea în Parlament a neonaziştilor eleni care cu 7% din voturile valabil exprimate reprezintă prima formaţiune neonazistă ce intră într-un legislativ european de la al Doilea Război Mondial încoace. Să fim mai expliciţi: vorbim despre un partid al cărui lider i-a dat afară din conferinţa de presă pe jurnaliştii care nu au vrut să se ridice în picioare la intrarea sa în sală. Vorbim despre un partid ai cărui susţinători vor un nou „Holocaust care să cureţe statul de mizerie”. Dacă mai socotim şi celelalte două formaţiuni xenofobe, unul din cinci greci a votat duminică la extrema dreaptă a politicii elene.

Un alt şoc este ascensiunea extremei stângi care s-a clasat a doua la alegerile generale. Dar a striga „Revoluţie comunistă” în Grecia e prematur. Syriza este o platformă de manifestare a opoziţiei faţă de memorandumul cu creditorii internaţionali, dar este, în acelaşi timp, o coaliţie fragilă de partide divergente ca platformă politică. Rămâne de văzut ce guvern va fi format la Atena, dacă unul va putea fi format. Multe vor depinde de Francois Hollande şi chiar de alegerile parlamentare din Germania anul viitor. Până atunci nu vom şti ce se va întâmpla cu Europa.

Singurătatea disciplinei (Frankfurter Allgemeine Zeitung)

Treburile cancelarului Merkel devin din ce în ce mai complicate. Parisul şi Atena par a se împotrivi cursului de austeritate, iar în propria Germanie se erodează baza puterii.

În termenii tradiţionali din limbajul cancelarului german, duminica trecută s-ar chema „deloc utilă”. Francezii şi grecii au spus că nu mai sunt de acord cu politica de consolidare bugetară. Dar dacă asta este noua opinie publică europeană, atunci rezultatul nici că putea fi mai neplăcut din punctul de vedere al doamnei Merkel.

Dacă ea va deveni o educatoare singuratică a Europei va depinde de Francois Hollande, de posibilitatea ca acesta să se trezească, totuşi, şi să înţeleagă realitatea europeană. Situaţia din Grecia e o nouă provocare: cum salvezi pe cineva care nu vrea să fie salvat? Pentru că, în prezent, un lucru e clar în Uniunea Europeană: atât donatorii cât şi beneficiarii se plâng că lor li se cere prea mult. Atitudinea începe să se facă simţită şi în Germania unde baza puterii se clatină. Angela Merkel este la cote impresionante de popularitate datorită cursului dur menţinut în criza Euro, dar partenerul de coaliţie, Partidul Liberal, este în picaj. În acest context, căutările stabilităţii la guvernare încep să se îndrepte către socialdemocraţii înaripaţi de victoria lui Francois Hollande.

Legislative: Socialiştii vor majoritate netă, conservatorii să limiteze pagubele (Le Monde)

Abia trecuse o zi de la victoria lui Francois Hollande la prezidenţiale şi partidele franceze au trecut la manevrele pentru alegerile generale din 10 şi 17 iunie. Având în vedere schimbarea de direcţie de la Palatul Elysee, strategiile şi obiectivele formaţiunilor politice sunt cât se poate de diferite.

Trebuie ca preşedintele să aibă majoritate în Parlament – declaraţia a fost făcută de Francois Hollande chiar în seara de duminică, imediat după ce se anunţase că a devenit noul şef al statului. Socialiştii au acum un singur scop: să îi ofere câştigătorului la prezidenţiale toate mijloacele necesare guvernării stabile şi, de ce nu, comode.

Conservatorii lui Nicolas Sarkozy trag la mobilizare generală în prespectiva unei partide încă nejucate la alegerile parlamentare. Sarkozy nu va conduce campania, dar a făcut apel la unitate în partid afirmând că este posibil ca Franţa să aibă un premier de dreapta în termen de o lună.

Dincolo de centru, Frontul Naţional condus de Marine Le Pen doreşte să treacă de pragul electoral şi să acceadă în Parlament. Scorul obţinut de Marine Le Pen dă destule motive de îngrijorare.

Sursa: rfi