Timpul Local

Timpul local

Amintim că pe data de 2 noiembrie a anului curent, primarul Ivan Jelepov a decedat la vârsta de 63 de ani, anunță Găgăuzinfo.md
Concomitent, pe 14 mai 2017, alegerile locale vor avea loc și în alte localități din țară – în comuna Pervomaisc, raionul Căușeni, comuna Țipala, raionul Ialoveni, satul Ulmu, raionul Ialoveni.

Soroca
Sistemul de irigare prin aspersiune care a fost instalat în parcul „Petru Rareș” în urma implementării proiectului „Amenajarea parcului din preajma Cetăţii Medievale Soroca” va fi pus în funcțiune la primăvară. Tot atunci urmează să fie amenajat, acest punct fiind o restanță a echipei de implementare, a precizat Tatiana Robu, coordonator de proiect, în cadrul conferinței de încheiere a proiectului, unde au fost prezentate totalurile și rezultatele acestuia, la 18 noiembrie, în sala de protocol a Consiliului Raional.
Valoarea totală a proiectului constituie 563 250 lei, dintre care 450 000 lei este sub formă de grant, iar 113 250 lei reprezintă contribuția Consiliului Raional Soroca. Partenerii proiectului sunt Primăria orașului Soroca, Asociația de romi „Bare Romi”, Inspecția Ecologică Soroca, Inspectoratul de Poliție Soroca și Direcția Gospodăriei Locativ Comunale Soroca.

Comrat
Un proiect intitulat „Salvgardarea limbii și a tradițiilor culturale găgăuze în Moldova” a fost lansat în oraşul Comrat.
Proiectul este finanțat cu 67 mii de dolari SUA de către Fondul Ambasadorilor SUA pentru Conservarea Culturală și va fi implementat de Organizația neguvernamentală „Gagauzluk” din Comrat, în parteneriat cu Muzeul regional de Istorie din Comrat, Colegiul „Mihail Ciachir” și Editura „Pontos” din Chișinău.

Proiectul are drept scop protejarea și documentarea limbii, folclorului, tradițiilor, meșteșugurilor găgăuze, înregistrarea materialelor în format audio, video și foto, organizarea unor întâlniri cu găgăuzii din Moldova, Ucraina şi Bulgaria ş.a. Materialele adunate vor fi editate într-un volum, tradus în engleză, rusă și română, care va include: povești populare găgăuze, melodii, cântece, balade, proverbe etc. Totodată, va fi realizat și un film documentar de aproximativ 30 de minute despre sărbătorile naționale ale găgăuzilor: „Kasîm”, „Hederlez”, „Pipiruda” ș.a.

Telenești

Informația despre granturile disponibile în cadrul Programului Rural de Reziliență Economico Climatică Incluzivă (IFAD VI) are ca scop să permită antreprenorilor din mediul rural să-și sporească veniturile și să-și consolideze adaptarea la diverse schimbări. Granturile sunt oferite în cadrul a trei componente ale programului. Programul susține investițiile mici, ce au drept scop asigurarea unei roade mai bogate, oferind asistență tehnică și financiară, acoperind toate zonele rurale ale R. Moldova, și acordând prioritate raioanelor din centru și din sud. Suportul financiar este disponibil în formă prin granturi, și se acordă atât pentru agenților economici, cât și primăriilor. Aceste măsuri vor contribui la sporirea capacităților de adaptare la schimbările climatice prin diminuarea pagubelor produse de acestea, cu scopul de a proteja terenurile agricole și recoltele. În acest context sunt acordate următoarele categorii de granturi.
Granturi pentru reabilitarea și înființarea plantațiilor forestiere, pentru reabilitarea și înființarea învelișurilor de ierburi și la procurarea tehnicii agricole. Vă îndemnăm să beneficiați de oportunitățile de finanțare existente pentru a contribui la dezvoltarea localității dumneavoastră!
Persoana de contact Tatiana Mîndru – Knowledge Management and Communication Specialist CPIU-IFAD
162, Stefan cel Mare ave., office 1305, tel.: (+373 22) 21 06 24, fax: (+373 22) 87 16 59, 069119288.

Timpul.md

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *