Apar la televizor şi se cracănă „stataliceşte” şi verbal mutrele unor tipi şi tipese care îşi smulg părul de pe piepturile umflate de medalii voroniniste şi se dau drept întemeietorii şi apărătorii „statalităţii” moldoveneşti. Priviţi-le, imaginar, la ecranul NIT-ului pe Maşa Postoiko şi „podruşka” ei din tinereţe – Zina Greceana, care le vorbesc moldovenilor într-o limbă neidentificată despre cum ele, Maşa şi Zina, atunci când erau aproape fete mari, s-au aşternut stataliceşte sub tancurile comuniste. „Era 7 noiembrie 1989, îşi aminteşte cu extaz mustos Maşa. Ne-am adunat un grup de cetăţeni – eu, Zinca, Vitea Stepanukă, Vova Ţurcan, Vasea Iov, Saşka Jdanov, Vanea Calin şi alţi anticomunişti şi ne-am culcat crăcănaţi şi crăcănate în faţa tancurilor sovietice”. „Era tare „prikolino”, sare cu amintirile Zinca. Eu le-am arătat limba tanchiştilor şi ei, speriaţi, mi-au arătat o armă – că eu anume de atunci am dragoste faţă de arme. Da’ Vova Ţurcan flutura cu tricolorul bortelit şi-i striga lui Vova Vorona, care aştepta parada militară alături de Senea Grossu: „Vova, Vova, nu uita că Moldova nu-i a ta!”. Maşa nu se lasă nici ea mai prejos: „Ne-am adunat lângă spitalul de boli infecţioase, unde am văzut-o pe Jenea Ostapcika, cea care tocmai ieşea. „Jenea! Jenea! – am strigat-o -, aruncă cu „pirojoace” în tanchişti că, poate, li-i foame, fa! Aşa am mai râs atunci, ei bogu, da continuam să stăm dişălate în faţa tancurilor, ca să nu treacă tanchiştii. Dacă trec – numai peste noi…”. La ecran apar imagini documentare cu Jenea, care aruncă cu chifle, iar una îl nimereşte în frunte pe Vova Vorona. „Iată aşa s-au cunoscut cei doi”, comentează vocea lui Starîs de după cadru.
Paralel, şi la NIT este demonstrat un documentar despre faptele „stataliste” vitejeşti ale lui Markuşa Tikaciuk şi Oleşka Reid-Man, care au mers voluntari în 1992 să lupte la Nistru împotriva cazacilor şi a armatei ruseşti. Povesteşte Markuşa: „Eram tare înciudat pe ruşi. L-am sunat la „mobilinik” pe Reid-Man şi l-am întrebat ce face. El mi-a zis că învaţă limba română. Eu nu l-am crezut şi i-am zis: „Hai să ne înscriem voluntari, ca să luptăm pentru „statalitatea şi independenţa” Moldovei”. El a zis: hai. Aşa ne-am luat de mâini şi ne-am dus la Cocieri. Oleşka tresare din amintiri: „Acolo, erau mulţi „statalişti”, dar şi mulţi păduchi în tranşee. Nu aveam arme. Eu mi-am amintit de bunelul David şi aruncam în Smirnov cu pietre. Iar când am terminat de aruncat, Markuşa m-a chemat pe secret şi a zis că Igari Nikalaevici Smirnov are nevoie de statutu’ juridic. Imediat am sunat la Moscova şi ne-au trimis două kilograme de statute. Aşa, eu cu Markuşa, am adus pacea pe pământul „statalităţii moldoveneşti”. Markuşa îşi aminteşte cu groază: „Cât eu întăream statalitatea cu Smirnov, ştiţi lui Oleşka ce i-a trecut prin cap? Iaca aşa un patron…” – şi arată cu mâinile în părţi. „I l-am scos. Pentru asta, prizidentu m-a decorat odată cu cei decoraţi pentru slujba din 7 aprilie 2009”.
Şi la EU TV – un thriller despre lupta pentru statalitate. Iată-l pe Iurca Roşca cu capul băgat în borta tricolorului şi arătându-i, femeieşte, fundul lui Vorona. La care Vorona exclamă: „Iaca, Iura ista-i bărbat adevărat!”. Cubreacov dă foc comitetului comsomolist, unde era şef în tinereţe, şi coace la flacără pop-corn în grafie latină. Pe fundal se aude cântecul „Treceţi, batalioane române, Carpaţii!” şi se vede cum Grişa Pitrenku îi primeşte pe românii basarabeni în rândurile comsomolului. Toţi râd fericiţi. Aşteaptă să fie primit şi Stepan Saakareanu.
La N4 rulează neanunţat documentarul „Nahren s pleaja”. Un serial de regizorul Tolea Papşoi despre evenimentele din 7 aprilie. Tolea adună lemne din pădure, iar corespondentul îl întreabă pluralist: „Ce să faci cu lemnele, Tolea?”. La care acesta răspunde în şoaptă: „Reşetnicu mi-a telefonat că şefu’ vrea să facă „şaşlâc” pe pragul parlamentului”. Cântă păsărelele. După atâta luptă pentru „statalitate”, Maşa, Zina, Vova, Vasea, Iura, Jenea, Tikaciuk şi Ivan Ivanovici Bodiul se zbenguie fericiţi în poieniţă. E soare şi bine. Rochiţele sar în sus, pantalonaşii – la fel. La un moment dat, se aude un vuiet antistatalist: „Jos comuniştii! Jos comuniştii!”. „Da’ parcă noi suntem comunişti?”, se enervează Oleşka şi caută repede portofelul…
Anti-Statalistul
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!
