Actualitate

TRAGIC! Rulotă cuprinsă de flăcări în România. O fetiță de 6 ani a ars de vie

Părinţii au reuşit să-l scoată din foc pe frăţiorul ei, mai mare cu un an. Adulţii – care au suferit arsuri – şi băiatul au ajuns la spital.

Imaginile înfiorătoare au fost surprinse la intrare în staţiunea Mamaia, în jurul orei 22:00. Flăcările violente au înghiţit rulotă, şi – de la depărtare – martorilor le-a fost destul de dificil să-şi dea seama ce arde cu atâta violenţă.

În scurt timp, a explodat şi o butelie aflată în vehicul. Bărbatul, care era la volan, a tras pe dreapta imediat ce a simţit fumul. Şi, împreună cu soţia, a sărit să-i salveze pe cei mici. L-au scos din vehicul pe băiatul de 7 ani, dar la fetiţă n-au mai reuşit să ajungă.

Cei doi soţi au suferit arsuri grave şi ambii au fost transportaţi la spital. De atenţia medicilor a avut nevoie şi băieţelul.

Medic: “La faţă locului am găsit doi adulţi şi un copil în vârstă de 7 ani pentru care se acordau îngrijiri medicale. Am fost informaţi că mai este o persoană în interior, din păcate, incendiul era generalizat, când am ajuns, după lichidare am găsit copilul.”

Autorulota a fost mistuită aproape complet. Poliţiştii şi pompierii încearcă acum să refacă filmul tragediei.

Sursa: Pro TV 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *