Transformarea misiunii de pacificare nu va fi discutată la negocierile din februarie
Subiectul va fi abordat într-o perspectivă mult mai lungă şi într-o viziune mult mai complexă, a declarat pentru Info-Prim Neo vicepremierul pentru reintegrare, Eugen Carpov.
„Nu este vorba de o discuţie care ar soluţiona problema. Subiectul este unul politic. Trebuie să vedem cum a fost instituită actuala misiune de pacificare. Ea a fost instituită în baza unui acord semnat între Republica Moldova şi Federaţia Rusă. Transformarea misiunii presupune la fel un acord a acestor doi semnatari”, a precizat viceprim-ministrul.
Eugen Carpov a menţionat că statele participante în acest format de negocieri, SUA, Ucraina, cât şi UE şi OSCE, şi-au exprimat interesul faţă de discuţiile de transformare a misiunii de pacificare. „Avem un sprijin internaţional pentru ca discuţiile să demareze, dar trebuie să avem un consens şi cu Federaţia Rusă, astfel ca să avansăm pe o cale care să asigure atingerea rezultatului. Ideea este că trebuie să pregătim terenul pentru o decizie politică. Când această decizie va fi luată, o vom propune pentru discuţii oficiale în formatul „5+2”. Astăzi terenul cred că încă nu este pregătit”, a declarat Eugen Carpov.
Pe ordinea de zi a negocierilor „5+2” de la sfârşitul lunii februarie vor fi incluse subiecte ce ţin de elaborarea unui document privind principiile procesului de negocieri.
Presa de la Tiraspol a scris că liderul transnistrean, Evghenii Şevciuk, este împotrivă ca subiectul misiunii de pacificatori să fie abordat la negocierile care vor avea loc în curând. „Misiunea de pacificatori este elementul de bază al securităţii. Partea transnistreană pledează pentru păstrarea acestei misiunii. Orice schimbare trebuie făcută doar cu acordul ambelor părţi”, a menţionat Evghenii Şevciuk.
Runda de negocieri va avea loc pe 28-29 februarie la Dublin, Irlanda.
Transformarea misiunii de pacificare din una militară sub egidă rusească în una de observatori civili sub mandat internaţional este o prioritate anunţată de Chişinău în procesul de soluţionare a conflictului transnistrean.
Sursa: Info-Prim Neo
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!