Social

Traseul Orhei-Rezina, o nouă încercare

După o pauză de aproape trei ani, lucrările la traseul Orhei-Rezina au fost reluate. În total proiectul de reconstrucţie a traseului costă 393 de mln. lei, dar la moment Guvernul a alocat 136 de mln., bani care vor ajunge pentru reconstrucţia capitală a 25 de km de drum, din totalul de 46.

Premierul Vlad Filat, care a vizitat ieri porţiunea de drum unde au început lucrările de reconstrucţie, a ţinut să menţioneze că în acest an vor fi alocate din bugetul statului 650 mln. de lei pentru reabilitarea drumurilor din republică. „Aici avem alocate 136 mln. lei. Este doar un început. Pe data de 10 septembrie finalizăm 20 de km, dar până atunci urmează să identificăm surse financiare pentru reabilitarea întregii porţiuni de drum pe traseul Orhei-Rezina. Sperăm să atragem şi surse externe, în acest sens suntem deja în discuţie cu un şir de finanţatori”, a afirmat Vlad Filat.

La reconstrucţia acestui traseu vor fi aplicate noi tehnologii. Teodor Golovatiuc, acţionarul majoritar al Societăţii moldo-române „Tehnorut”, a spus că vor fi făcute reparaţii capitale complexe, care sunt realizate pentru prima dată în republică prin utilizarea straturilor succesive de beton şi asfalt, pentru mărirea portanţei de la 10 tone la 11 şi jumătate. Totodată, acesta a subliniat că „au fost probleme majore din punct de vedere financiar, fondurile au fost blocate” şi că, dacă lucrările ar fi fost demarate în aprilie, jumătate din porţiune ar fi fost deja gata.

Şi muncitorii, şi şeful şantierului susţin că lucrările au început la 17 mai anul curent, dar din lipsa surselor financiare acestea au fost stopate. „Timp de trei zile, la sfârşitul lunii mai, am efectuat lucrări de aproximativ 3 mln. lei, deocamdată însă nu a fost alocată nicio sumă de bani pentru aceste lucrări”, a remarcat Dumitru Vasilos, şef de şantier al SRL „Tehnorut”. Acesta a mai adăugat că, „dacă vom fi finanţaţi, dispunem de utilaje moderne aduse din Germania pentru a realiza lucrările de reconstrucţie. Suntem pregătiţi ca, până la 15 septembrie, sectorul acesta de drum să-l dăm în exploatare. Dar dacă nu vom fi finanţaţi, lucrările vor fi stopate”, a conchis şeful şantierului.

Majoritatea angajaţilor care se ocupă de reconstrucţia traseului sunt originari din satele Chiperceni şi Step-Soci. Dumitru Vasilos susţine că o bună parte dintre muncitori au realizat astfel de lucrări în România şi Rusia, de unde au fost chemaţi acasă, ca să se angajeze. „Lucrările au creat noi locuri de muncă şi i-am atras astfel pe o parte dintre cei plecaţi peste hotare, ca să revină şi să lucreze aici. Problema este că noi i-am chemat acasă să muncească, iar acum nu le putem achita salariile promise. Există riscul că, dacă lucrurile nu se vor redresa, ei vor pleca iar peste hotare”, a subliniat şeful şantierului.

La moment, lucrările sunt efectuate pe porţiunea de drum km 34-39. Noua tehnologie implică lucrări de betonare, 22 de cm. primul strat, după care va fi pus un strat de pietriş de 14 cm., iar după asta – trei straturi de asfalt, de 12, 7 şi 5 cm. Construcţia va fi de tip european, pe noul traseu vor putea circula basculante cu greutatea de 60 de tone.

Drumul Orhei-Rezina a fost construit acum 40 de ani şi până în prezent au fost reparate, în 2008, doar 14 km de pe acest traseu.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *