Încât, locuind în această urbe de peste patruzeci de ani, am senzaţia că put şi eu. Cel mai urât îmi pute auzul prinzând zilnic şi peste tot vorbe în limba pigmentată siropos cu blea a cadavrului din mausoleul Kremlinului. Îmi mai pute prea suficient şi văzul „savurând” prăpăstios firmele, inscripţiile agramate în limba română de pe panouri.
Până nu demult, în coasta primăriei şi cea a monumentului lui Ştefan cel Mare şi Sfânt, trezea curiozitatea lumii cunoscătoare de alfabet un panou uriaş, cu inscripţia: Eu iubesc oraşul meu. De vreo săptămână, autorităţile comuniste au acoperit „iubirea” cu alt panou de aceeaşi mărime, având desenate pe satin roşu, cât două vaci puse coarne-n coarne, secera şi ciocanul (inscripţia desluşiţi-o singuri din fotografia alăturată). După ce am făcut poza, am descoperit cu uimire că strălucitul voievod, cu mâna-i dreaptă cu care-şi purta legendara sabie, le arată „eliberatorilor”, foşti demolatori de biserici (se vede-n zare şi crucea de pe turla Catedralei Sf. Nicolae) să se care în Răsărit cu această emblemă sinistră.
Dar o nedumerire şi mai mare a bălţenilor e că, după acea „podderjkă” a simbolurilor p.c.r.m. din partea C.C., faţă de care subsemnatul nu are minte să se pronunţe, Bălţiul a început să pută groaznic. Să pută la propriu! Nu ştie nimeni ce se întâmplă cu instalaţiile învechite de epurare, dar bălţenii se sufocă dormind cu geamurile închise. Mă întreb ca un netot: nu e cazul să ne arate şi nouă, suferinzii, marele voievod încotro s-o tulim ca să scăpăm de putoare?
Gheorghe Calamanciuc
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!
