TUNELURILE

Tunelurile sunt pasaje artificiale sau naturale construite pe sub pamant. Ele pot strabate dealuri sau munti, sau pot trece pe sub sol sau apa. Tunelurile sunt construite pentru a avea drumuri, cai ferate, conducte de apa, retele de canalizare sau cabluri, pentru a gasi depozite de minereuri sau pentru a face adaposturi sau depozite subterane. Tunelurile prin care se transporta calatori trebuie sa aiba sisteme de ventilatie pentru indepartarea fumului si circulatia aerului proaspat.

Primele tuneluri au aparut in timpurile preistorice, cand oamenii au inceput sa extinda pesterile naturale si sa sape pentru a gasi cremenea necesara confectionarii uneltelor. Tunelurile din timpurile antice aveau sectiuni transversale mici, iar la construirea lor se intrebuintau metode rudimentare. Sapatura se executa cu ajutorul rangilor si penelor batute cu ciocanul. Dupa ce penele de lemn erau bine impanate in stanca, ele se udau cu apa ca sa se umfle si sa poata sparge stanca. Metoda cu focuri intrebuintata de romani a fost considerata ca o prima imbunatatire adusa in constructia tunelurilor. Metoda consta in incalzirea pana la o temperatura ridicata a suprafetei de front a galeriei. Dupa aceasta, suprafata era racita brusc cu apa sau cu otet.

Crapaturile formate ajutau mult la lucrarile de excavare. Aceasta metoda a fost folosita de romani si la exploatarea minelor de aur in Dacia. Iluminarea lucrarilor subterane se facea intrebuintand aschii de brad si opaite cu ulei. Imperiile antice construiau tuneluri pentru adapostirea mormintelor regale si a templelor, precum si pentru transportul apei necesare irigarii terenurilor agricole. Romanii au construit tuneluri ce asigurau conectarea apeductelor. Dupa caderea Imperiului Roman, timp de mai bine de un mileniu, sapaturile in piatra pentru tuneluri au stagnat, ele reducandu-se mai mult la lucrari cu scopuri razboinice sau religioase.

Primul tunel major de trafic, de 158 m a fost construit in 1670, langa Beziers, Franta, prin explodarea peretilor unui deal stancos. De obicei, construirea tunelurilor necesita invelisuri de protectie. Inventat in Marea Britanie, in 1825, de catre inginerul francez Marc Isambart Brunel, invelisul protejeaza muncitorii in timpul lucrarilor. Pe masura ce invelisul este deplasat inainte, peretii tunelului sunt sustinuti cu zidarie sau beton. Brunel a folosit metoda la construirea primului tunel pe sub raul Tamisa din Londra, in 1843. O metoda destul de ieftina pentru construirea tunelurilor subacvatice, ca cel pe sub podul din Hong Kong, este saparea unui sant trecand prin sectiuni prefabricate din metal sau beton, care se imbina, apoi se procedeaza la pomparea apei si umplerea santului. Cu timpul, aparitia tunelurilor pentru navigatie, a tunelurilor feroviare, hidrotehnice, dezvoltarea tunelurilor de drumuri, metrourilor s.a. a facut ca edificarea tunelurilor, de toate categoriile, sa ia un avant foarte mare.