Tunsoare gratuită pentru pensionari și invalizi
Nu mi-aș permite nici să merg la frizerie însă, noi, pensionarii, avem un mare noroc că ne tund fără bani. Chiar dacă uneori elevele fac „experimente” pe părul nostru, se întâmplă că lasă câteva fire mai lungi sau le taie prea scurt, eu oricum sunt mulțumit și le sunt recunoscător”, mărturisește zâmbind Nicolae Coțofană, pensionar de 71 de ani, care mai bine de trei ani se tunde gratuit într-o frizerie din Sectorul Botanica al capitalei.
Potrivit Biroului Naţional de Statistică, anul trecut, cheltuielile lunare pentru o persoană erau, în medie, aproximativ 1600 de lei, în timp ce veniturile au fost cu 100 de lei mai mici.
În prezent, persoanele cu dizabilităţi primesc o pensie de puțin peste 600 de lei, iar pensia medie pentru limita de vârstă este de aproximativ 1100 lei.
Statisticile arată că moldovenii cheltuiesc peste 40 la sută din cât câştigă pentru produse alimentare. A cincea parte din veniturile lunare revine cheltuielilor de întreţinere a locuinţei. Circa 10 procente din bani sunt rezervați pentru haine şi încălţăminte. Cheltuielile pentru sănătate şi igienă personală sunt aproape la acelaşi nivel și constituie un procent. Astfel, pensionarilor și invalizilor din municipiul Chișinău le vin în întâmpinare autoritățile locale și le oferă tichete cu ajutorul cărora pot merge să se tundă sau să-și repare încălțămintea gratuit.
Trăiește într-un capăt al orașului, dar se tunde în altul
Luna aceasta pensionarul Nicolae Coțofană îi spune frizeriței să-i lase părul puțin mai lung, pentru că, după cum menționează bătrânul, „acum așa-i la modă”. Trăiește în cartierul „Poșta Veche”, dar vine să se tundă într-o frizerie din sectorul Botanica al capitalei. Aici acest serviciu este gratuit. Dacă acum trei ani mai întâi lua un tichet de la pretura sectorului, acum bărbatul vine direct la frizerie pentru că aici toți îl cunosc și se simte ca acasă. „Vin o dată în două luni și mă bucur că nu trebuie să plătesc 30-40 de lei pentru o tunsoare. Așa mai pot economisi niște bani. În alte locuri nu sunt nici măcar reduceri, iar despre servicii gratuite nici nu se discută. Am o pensie de 1500 de lei și cu greu îmi ajunge pe timp de iarnă”, mai povestește trist pensionarul.
O altă beneficiară a acestui serviciu este pensionara Olga Bârcă. Femeia locuiește în sectorul Botanica și este foarte mulțumită că își poate face coafura gratuit, chiar lângă casă. „Acum vreau să mă tund mai scurt pentru că vine primăvara. În ultimul timp, intru aici în fiecare lună și sunt mulțumită de lucrul pe care îl fac fetele. La pensia mică pe care o avem, cred că ajutoarele de acest fel ne permit să mergem în rând cu lumea”, menționează bătrâna.
„Pensionarii au coafură nouă, iar noi căpătăm experiență”
Ludmila este o frizeriță la început de cale. Acum ea face practică, după ce anul trecut a realizat niște cursuri de frizer. Femeia este mulțumită că tunde zilnic câte 4-5 pensionari și invalizi. „Îmi doresc să vină și persoane cu păr mai lung, care ar dori coafuri mai dificile, astfel aș putea învăța și alte tipuri de tunsori, dar din ăștia sunt puțini, majoritatea își doresc ceva simplu. Se întâmplă ca unii să fie nemulțumiți, chiar dacă noi depunem tot efortul să-i tundem la fel de bine cum o fac frizerii profesioniști”, mai spune tânăra specialistă. Anterior, femeia a fost profesoară de geografie, la fel, a urmat cursuri de contabil, acum însă, ea este interesată de acest domeniu.
Mariana, care este frizeriță profesionistă, dar și instructoarea Ludmilei, spune că aceasta este o muncă pe care o pot învăța toți, dar nu toți rămân s-o practice. „Un venit stabil poți avea peste 3-4 ani de experiență, atunci când ai propriii clienți, însă trebuie să muncești mult. Consider că odată ce îi ajutăm pe bătrâni și invalizi, gratuit, facem un gest nobil. În urma colaborării, ei sunt mulțumiți, iar elevele mele capătă experiența de care au mare nevoie. În această situație toți avem de câștigat”, conchide instructoarea.
Pentru a beneficia de ajutor, adresați-vă la pretura de sector
Carolina Olaru, șefa Direcției Asistență Socială din Sectorul Botanica spune că pretura colaborează cu 16 frizerii din zonă, dintre care majoritatea sunt dispuse să tundă gratis până la șase pensionari și invalizi pe lună, unele acceptă câteva zeci de persoane și doar una îi ajută pe toți care se adresează. „Mergem la directorii frizeriilor și le propunem să ajute categoriile menționate. Nimeni nu este obligat să colaboreze și oricând poate renunța la acord. Pentru a beneficia de ajutor, persoanele se adresează la pretură, iar acolo li se oferă tichete cu ajutorul cărora merg la frizerie, unde sunt deserviți gratuit”, declară Olaru.
În același timp, în alte zone din Chișinău situația este diferită. După cum menționează reprezentanții secției social-economice de la Pretura sectorului Râșcani, în zonă au doar o frizerie care deservește gratuit pensionarii și invalizii. O situație asemănătoare este și în sectorul Centru. Și aici este o singură frizerie care este totodată și școală de frizeri. Elevele tund gratuit bătrânii, persoanele cu dizabilități și copiii orfani. Conform reprezentanților de la Pretura Centru, anul trecut în regiune au fost deservite gratuit puțin peste 100 de persoane. În sectorul Ciocana sunt opt frizerii, inclusiv școli de frizeri, care oferă serviciile respective. Acestea deservesc lunar de la trei la cinci persoane. Totodată, în sectorul Buiucani, anul trecut s-au tuns gratuit 120 de persoane din categoriile menționate.
Potrivit lui Marin Comanac, reprezentant al secției social-economice din sectorul Buiucani, anul trecut, 20 de pensionari din capitală și-au reparat încălțămintea gratuit. Acest lucru este posibil doar dacă reparația nu depășește prețul de 50 de lei. Atunci când cheltuielile sunt mai mari, persoana trebuie să plătească.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!