Ucraina: Președintele sud-african salută o misiune de pace ”istorică”
Luni, 19 iunie, preşedintele sud-african Cyril Ramaphosa a calificat drept ”istorică” misiunea africană care, la sfârşitul săptămânii trecute, s-a deplasat în Ucraina, apoi în Rusia, pentru a propune o mediere în războiul dintre cele două ţări, însă deocamdată fără a înregistra rezultate, informează AFP și Agerpres.
”Această iniţiativă este istorică, pentru că este pentru prima dată când lideri africani se lansează într-o misiune de pace dincolo de ţărmurile continentului”, a declarat Ramaphosa în buletinul său de informare săptămânal.
Şeful statului sud-african s-a aflat în fruntea delegaţiei din care făceau parte alţi trei preşedinţi – Macky Sall (Senegal), Hakainde Hichilema (Zambia) şi Azali Assoumani (Comore), preşedintele în exerciţiu al Uniunii Africane, precum şi din reprezentanţi congolez, ugandez şi egiptean, potrivit Agerpres.
De asemenea, ei au avut o întrevedere cu preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, sâmbătă, la Kiev, înainte de a discuta cu președintele rus Vladimir Putin, a doua zi, la Sankt-Petersburg, în nord-vestul Rusiei.
Liderul de la Kiev a respins oferta de mediere africană, apreciind că ”a permite o negociere cu Rusia acum, când ocupantul este pe pământul nostru, înseamnă o îngheţare a războiului”.
La rândul său, Kremlinul a apreciat că planul african este ”foarte greu de pus în aplicare”, dând asigurări totodată că Putin ”şi-a manifestat interesul pentru a-l examina”.
Propunerile de pace africane se rezumă la 10 puncte, printre care o ”dezescaladare de ambele părţi”, ”recunoaşterea suveranităţii” ţărilor cum este ea recunoscută de ONU, ”garanţii de securitate” pentru toate părţile, ridicarea piedicilor din calea exportului de cereale pe Marea Neagră, ”eliberarea de prizonieri de război”, precum şi reconstrucţia post-război, potrivit surselor citate.
De asemenea, Ramaphosa a mai adăugat luni că ”unul dintre principalele rezultate” ale misiunii ”a fost primirea pozitivă” de care aceasta a avut parte în ambele ţări, ”ceea ce noi considerăm că este încurajator şi că permite să fim optimişti în ce priveşte luarea în calcul a propunerilor”.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!