După 12 zile de turbulențe civile, de la surprinzătorul anunț al Guvernului de la Kiev privind respingerea unui Acord Comercial minuțios pregătit cu Uniunea Europeană – care urma să fie parafat pe 29 noiembrie, la Summit-ul Estului de la Vilnius -, mai toți cei care urmăresc evoluția evenimentelor din Ucraina nu se mai întreabă cum de s-a ajuns la această neîmplinire istorică, ci care va fi urmarea. Mai ales că, din aproape în aproape, protestele seamănă tot mai mult cu o revoluție – „A două revoluție portocalie", în amintirea celei din 2004, sau „Euro-Revoluția", cu referire la actualele aspirații ucrainene de integrare în UE – sau cu o lovitură de stat.

De acum, Ucraina devine un adevărat „butoi cu pulbere." Sute de mii de ucraineni, mai mult sau mai puțin pașnici, au început să se organizeze, să ia cu asalt clădirile administrative – Primăria Kievului a și fost ocupată, Parlamentul este încercuit -, să blocheze străzi și intersecții, să instige la grevă, să provoace la revoluție radicală. Sute de răniți se înregistrează deja, atât în rândul protestatarilor, cât și al forțelor de ordine, care din noaptea de 30 noiembrie spre 1 decembrie au început să intervină în forță. Mai toate pronosticurile și previziunile care împânzesc media internațională se pot grupa în trei scenarii distincte. La rândul lor, acestea vădesc un tragic numitor comun: oriunde se îndreaptă Ucraina, calea va fi stropită cu sânge.

Scenariul Berlinului

În momentul în care o singură declarație publică a lui Vladimir Putin – în care numea Ucraina „sinucigașă", în caz că încheie acordul economic cu UE – a fost de ajuns ca guvernul de la Kiev să renunțe la un tratat esențial, pe care aștepta de atâția ani să-l parafeze, Occidentul s-a cutremurat. Însă reacțiile au fost diferite: dacă majoritatea politicienilor de la Bruxelles au bătut în retragere – mulți dintre ei afirmând, cu falsă ușurare, că oricum Ucraina ar fi fost o povară economică pentru UE -, singurul personaj important care s-a zburlit public la Putin – somându-l să înceteze șantajul asupra Ucrainei, Georgiei și Moldovei – a fost cancelarul german Angela Merkel. Ieșirea politică a acesteia, dar și alte detalii – între care faptul că Merkel s-a arătat în repetate rânduri solidară cu Iulia Timoșenko și s-a angajat să o salveze de detenția politică de la Kiev; sau faptul că Vladimir, fratele celui mai vocal lider al opoziției ucrainene, super-greul campion mondial la box Vitali Klitschko (liderul de facto al Euro-Revoluției, foto jos), ar avea cetățenia germană – au dus pe mulți la concluzia că în spatele extrem de bine organizatelor mișcări populare de pe întreg teritoriul Ucrainei ar fi chiar Berlinul. De aici ar veni și garanții pentru oligarhi – precum Rinat Ahmetov, care în aceste zile s-a arătat favorabil protestatarilor – pentru conservarea imperiilor financiare, altminteri periclitate de crivățul moscovit. Miza centrală a acestui scenariu ar fi înlăturarea lui Victor Ianukovici – dacă se poate prin demisie, la presiunea poporului – și întoarcerea Ucrainei cu fața spre Europa.

Scenariul Moscovei

De ani de zile, cu mult înainte de a bara startul Ucrainei spre UE, Vladimir Putin – cel care jelește prăbușirea URSS ca pe cel mai mare dezastru geo-politic al secolului 20 – a declarat că granițele Uniunii Europene se vor opri acolo unde încep granițele fostei Uniuni Sovietice. Pe care, de altfel, Putin, pas cu pas, prin ademenire și șantaj se străduie să o reînvie – deja (din 2011) există o Uniune Euro-Asiatică Vamală, între Rusia, Belarus și Kazahstan (și, în curând, Armenia și Kîrghizstan). În ceea ce privește mișcările ucrainene de stradă din aceste zile, dincolo de faptul că Moscova este autorul moral al întregii crize, un posibil scenariu indică faptul că serviciile Kremlinului nu sunt străine de evoluția evenimentelor din Kiev. Asemănător cu anumite momente-cheie ale „loviluției" române din decembrie 1989, între manifestanții pașnici de la Kiev s-au remarcat, prin exces de inițiativă, grupe de tineri, majoritatea mascați cu cagule sau cu măști medicale. A fost de ajuns ca premierul marionetă Mikola Azarov să afirme pe 2 decembrie că „sunt dovezi clare de organizare a unei lovituri de stat." Putin însuși a declarat de la Kremlin că nu este o revoluție ce se întâmplă în Ucraina, ci „mai degrabă un pogrom." Miza scenariului ar fi crearea premizelor suficiente pentru o intervenție decisivă a organelor de represiune, înăbușirea definitivă a protestelor și întoarcerea spășită a Ucrainei cu fața spre Moscova.

Scenariul Nodului Gordian

Scenariul tăierii în două a Ucrainei, ca soluție împărțitoare, care să satisfacă atât așteptările democratice ale Occidentului, cât și pretențiile țariste ale Kremlinului și să împiedice un război civil, pare cel mai sofisticat (dacă nu halucinant) dintre toate. Cei care l-au lansat pornesc de la următoarea premiză: deși, datorită mediatizării, pare că toți ucrainenii protestează, sondajele cele mai recente (pe care în linii mari le recunoaște și Opoziția de la Kiev) arată că, de fapt, afinitățile pro UE, respectiv pro UEA (Uniunea Euro-Asiatică a lui Putin – am amintit deja acordurile vamale – pe cale de a deveni realitate în 2015) sunt de 50-50. Deci, ideologic vorbind, țara este perfect divizată. Pe de altă parte, există în istoria recentă un fel de precedent, cel al Germaniei. Dacă privim harta, o graniță naturală a eventualelor Ucraine de Vest și de Est ar fi marele fluviu Nipru, iar Kievul ar deveni „un nou Berlin al celui de-al II-lea Război Rece." Cum s-ar împăca ucrainenii înșiși, în număr de 46 de milioane, cu o asemenea rezolvare nu ne putem imagina, deși, vorba lui Ianukovici: „Orice pace rea este mai bună decât un război bun."

Apollon Cristodulo pentru ziuanews.ro