UE: Socialiștii europeni vor revizuirea regulilor privind eficiența energetică a clădirilor
Deși finanțarea a fost convenită de principiu anul trecut, ea a fost revizuită periodic. Sprijinul Comisiei Europene este substanțial, în special după ce, la summitul din 23-24 octombrie, liderii statelor Uniunii Europene au reușit să depășească diferențele și să convină un nou acord privind clima și energia, pentru perioada 2020-2030, ce include un triplu obiectiv vizând emisiile, energiile regenerabile și eficiența energetică.
Tradiționala opoziție a Poloniei a complicat acordul privind obiectivele de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră, dar în cele din urmă Varșovia a cedat acceptând o diminuare cu 40%, comparativ cu nivelurile din 1990. Liderii europeni au convenit totodată ca energiile regenerabile să reprezinte cel puțin 27% din energia consumată în UE în 2030, obiectiv ce va fi obligatoriu la scară europeană, în pofida rezistenței afișate de Marea Britanie, între alții.
‘Politica regională în perioada de programare financiară 2014-2020 va ajuta statele membre prin investiții în energie crescute semnificativ și printr-o trecere către o economie cu consum mai redus de energie, în special prin creșterea eficienței energetice a clădirilor”, a spus Crețu.
Înaintea alegerilor europene din mai, Corina Crețu (pe atunci eurodeputată), actualul lider al grupului europarlamentar S&D Gianni Pittella și alți 78 de eurodeputați au susținut campania Renovate Europe destinată stopării risipei de energie în clădiri.
‘Vom pleda pentru revizuirea directivei privind eficiența energetică în sensul consolidării prevederilor ei, în special cu privire la renovarea clădirilor publice, dar și al nevoii de oferire a unor stimulente adecvate pentru renovarea clădirilor private”, a explicat liderul grupului S&D, Gianni Pittella.
Sursa: Agerpres.ro