Igor Dodon rămâne în arest la domiciliu, iar cumnatul lui Petru Merineanu la Penitenciarul 3 pentru 20 de zile
Socialistul Igor Dodon rămâne în arest la domiciliu după ce Curtea de Apel Chișinău a respins astăzi, 29 iunie, recursul depus de avocații lui. Aceștia ceruseră ca fostul președinte de țară să fie cercetat în libertate.
Însă, Curtea de Apel a respins cererea Procuraturii Anticorupție, ca arestul preventiv de încă 20 de zile, pe care îl primise Petru Merineanu, cumnatul lui Dodon, să fie extins la 30 de zile.
Igor Dodon, acuzat în dosarul penal cunoscut sub denumirea de „kuliok”, a fost reținut pe 24 mai și pus în arest la domiciliu, măsură care a fost prelungită cu încă 30 de zile pe 21 iunie.
Amintim că Igor Dodon pe 24 mai, Procurorii Anticorupție, în comun cu ofițerii CNA și SIS au efectuat 10 percheziții acasă la Igor Dodon, inclusiv la alte locații și imobile deținute prin persoane interpuse. Potrivit Procuraturii, descinderile au avut loc în cadrul unui dosar penal pornit în temeiul bănuielii rezonabile de comitere a infracțiunii de corupere activă, acceptarea finanțării partidului politic, trădare de patrie și îmbogățire ilicită.
În urma perchezițiilor, au fost ridicate sume mari de bani și obiecte de lux, în valoare totală de zeci de milioane de lei. Persoanele vizate au încercat să ascundă bunuri și documente purtătoare de informații, iar una dintre ele „a încercat să distrugă probe prin înghițire”.
Pe 26 mai, Dodon a fost plasat în arest la domiciliu pentru încă 30 de zile, iar complicele care ar fi și cumnatul fostului șef de stat, cel care a vrut să înghită recipisa, a primit 30 de zile de arest preventiv la Penitenciarul nr. 13.
De asemenea, menționăm că Galina Dodon, s-a prezentat la 16 iunie, în fața Procuraturii Anticorupție (PA) pentru audierii în dosarul denumit generic „Kuliok”, după care ea a fost recunoscută în calitate de complice în dosarul de îmbogățire ilicită, pornit pe numele soțului său, Igor Dodon.
Cumnatul lui Dodon se află în arest preventiv în izolator.
Totodată, ținem să menționăm că recent, bunurile lui Dodon au fost puse sub sechestru. Mai exact, acest sunt: terenul și casa individuală, amplasată în municipiul Chișinău, în care locuiește Dodon împreună cu familia sa și patru automobile deținute prin intermediul unei persoane interpuse.
De asemenea, au fost puse sub sechestru terenuri și construcții, situate în extravilanul satului de baștină al lui Dodon, Sadova, raionul Călărași, deținute prin intermediul unor persoane interpuse, apropiate socialistului.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!