Între timp și cititorul a mai uitat sau s-a schimbat și am uneori tentația de a o lua de la capăt. Dar cred totuși că cititorul acestor texte știe deja cum ar trebui să fie un bun creștin și care ar fi regulile de bază pentru el.
Un creștin adevărat știe că Dumnezeul nostru e unul în ființă și întreit în Persoane. Că Iisus Hristos e Fiul lui Dumnezeu născut din veci din Tatăl și în istorie din Fecioara Maria. Că a primit să se întrupeze, devenind în toate asemenea nouă, afară de păcat, apoi a murit pentru mântuirea lumii, biruind în trupul Său înviat moartea.
Sunt lucruri pe care le știm, dar dacă le și putem înțelege e altă discuție. Totuși, nu întâmplător vorbim de credință și nu de înțelegere. Însă pe măsura strădaniei noastre ne putem apropia de sensul acestor dogme, de teologia și iconomia Sfintei Treimi.
Aici e punctul de pornire pentru fiecare dintre noi. Dacă avem credință în Sfânta Treime și în lucrarea mântuitoare a lui Iisus Hristos, Dumnezeu și om, putem spune că avem începutul teoriei, dar că trebuie să ne punem problema practicii. Cel mai ușor trecem peste faptul că suntem chemați să muncim pentru a ne apropia de măsura bărbatului desăvârșit: Iisus Hristos. Suntem chemați să fim purtători de Hristos.
Suntem datori să ne lepădăm de păcat și să ne însușim virtutea, altfel spus să convertim toate simțurile noastre. Nu merge teorie fără practică, nici practică fără teorie. Iar aici nu am în vedere „theoria" ca vedere a lui Dumnezeu. Până să ajungem acolo, trebuie să ne sfințim viața și nu prea îmi dau seama cum facem acest lucru.
Theoria – vederea (cunoașterea) lui Dumnezeu e ca la Moise, în vârful muntelui. Dar ca să ajungem acolo, ar trebui să nu ne oprim din urcat. Sfântul Grigore de Nazianz (sper să îmi amintesc corect) compara urcușul duhovnicesc cu muntele înzăpezit. Dacă te oprești de urcat pe gheață, nu stai pe loc, ci aluneci din nou tot mai jos.
Duhovnicia e în acest fel. Fără pauze. Urci sau cobori, nu există stagnare. Iar urcușul e extrem de greu, necesită tot efortul din partea noastră, pe când coborâtului nu îi este obligatorie lepădarea de bine, ci ajunge statul pe loc, ca de fapt să alunecăm de unde am pornit.
Sunt lucruri la care trebuie să ne gândim cu foarte multă seriozitate.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!
