În acest context, în anul 2011 Guvernul a aprobat Programul de dezvoltare a educaţiei incluzive în Republica Moldova pentru anii 2011-2020, unde este stipulat că „toți copiii au dreptul să se înscrie la școala cea mai apropiată de casa lor și să beneficieze de servicii educaționale specializate”. Indiferent de capacitățile intelectuale sau fizice, de apartenența culturală, socială, etnică, rasială, religioasă, toți copiii trebuie să aibă șanse egale, să frecventeze aceeași școală și să învețe împreună cu semenii lor. Cu alte cuvinte, să fie asigurată educația incluzivă.

Potrivit datelor Biroului Național de Statistică (BNS), deși în Republica Moldova numărul de copii de vârstă școlară a scăzut în ultimii 10 ani cu 30 la sută, rata de cuprindere în învățământ este de doar 60%. Specialiștii în politici educaționale explică procentul atât de mic prin faptul că mulți copii cu cerințe educative speciale încă nu sunt încadrați în sistemul educațional. Totuși, în anumite zone ale țării programele de incluziune socială sunt implementate cu succes, iar un exemplu pozitiv este raionul Drochia, unde 293 de copii cu CES frecventează 31 de instituții educative. Aceștia sunt ghidați de 29 de cadre didactice de sprijin.

„Știa doar 5 cuvinte, acum știe peste 100”

Unul dintre micuții cu cerințe educative speciale din raionul Drochia este Mihai Pripa – un copil de 8 ani care merge în clasa întâi. Când părinții săi au aflat că el suferă de hipoacuzie bilaterală (n. red.: surditate) au crezut că li se duce pământul de sub picioare. Aveau patru copii, iar despre unul dintre ei medicii le-au spus în față că este surd și că trebuie plasat într-o instituție unde sunt micuți ca el. „Nu am acceptat situația asta. Sunt mamă și mă durea sufletul. A frecventat grădinița de copii surzi din Bălți. Dimineața îl duceam, iar seara îl luam acasă. Nu l-am lăsat nicio zi să doarmă pe mâini străine. Eu am știut că trebuie să lupt. Datorită organizației CCF Moldova (n. red.: copil, comunitate, familie) am primit o nouă speranță. Atunci, când Mihai a plecat de la grădinița din Bălți, știa doar cinci cuvinte, acum el știe peste 100. Când ne-au anunțat că el poate frecventa grădinița sau școala normală din sat am plâns de bucurie împreună cu soțul. Sunt foarte mândră de el și sunt nespus de bucuroasă că este alături de familie și că îl înconjoară oameni care îl stimează și îl susțin în tot ceea ce face”, mărturisește mama copilului, Stela Pripa.

Acum Mihai merge la școală împreună cu frații și frecventează orele împreună cu semenii săi. Paralel, mai beneficiază și de un program individualizat. Părinții spun că el este susținut de colegi, dirigintă și e foarte fericit. Mama sa declară că nu este nimic mai frumos decât faptul că fiul său se află în sânul familiei și este convinsă că programele de incluziune socială vor trata durerea multor părinți și copii care trăiesc asemenea experiențe.

„I-a lipsit afecțiunea din partea mamei și a tatălui”

Un alt exemplu pozitiv, tot din raionul Drochia, este Lilian Zapozojan – un băiat de 13 ani care la fel ca Mihai Pripa, suferă de surditate bilaterală. Părinții au aflat diagnoza copilului pe când el avea trei ani. I-a pus în gardă faptul că nu reacționa la cuvintele celor din jur, nu vorbea nimic și practic mereu plângea. Până la vârsta de opt ani s-a aflat la grădinița pentru surzi din orașul Bălți, spune mama sa Veronica, iar ulterior a ajuns la o școală specializată din Hârbovăț, unde a stat cinci ani.

„Vara trecută ne-am întâlnit întâmplător cu tatăl lui Mihai Pripa, băiatul care avea aceleași probleme ca fiul nostru. Atunci am aflat că el frecventează școala din localitatea sa. Așa am înțeles că și copilul nostru ar putea fi mereu lângă noi. Am apelat la ajutorul celor de la CCF Moldova și mi-au spus să depun documentele la liceul teoretic de la noi din sat. În 2016 l-am dat pe Lilian în clasa a VI-a. Acum el are pedagog special care îl ajută la lecții, inclusiv la cele separate de restul clasei. El nu merge pas în pas cu copiii tipici. Spre exemplu la limba engleză a învățat trei cuvinte și le pronunță, la geografie știe continentele, la biologie cunoaște din ce-i compusă floarea, iar la matematică a învățat să adune, să scadă sau tabla înmulțirii. Se simte foarte bine la școală. Îi place. El la noi a fost de mic printre străini și mereu i-a lipsit afecțiunea din partea mamei și a tatălui”, povestește cu lacrimi în ochi Veronica Zaporojan.

La 25 iunie Lilian va împlini 14 ani. Atunci când cineva îl întreabă unde-i mai bine, el spune, gesticulând, că îi place mai mult în satul său de baștină, alături de părinți. Un plus mai mare, la școala de tip internat din Hârbovăț, e că acolo erau mai mulți copii ca el și comunicau prin semne, spune mama sa, dar zice că se va adapta și aici destul de repede. „Noi oricum suntem mulțumiți că e aproape de familie. Specialiștii sunt foarte buni, iar colegii – înțelegători”. Soții Zaporojan mai educă un băiat, care în ultimii doi ani a devenit campion al Moldovei la K1. Mama spune cu mândrie că are în casă doi campioni.

„Părinții sunt informați că școala e a tuturor”

În prezent, în raionul Drochia activează 29 de centre de resurse ale educației incluzive, unde diferiți specialiști lucrează cu copiii. Unii își pregătesc acolo temele pentru acasă, iar alții fac jocuri cognitive și multe alte activități utile. La nivel raional, procesul educației incluzive este susținut de către Serviciile de Asistență Psihopedagogică (SAP-uri), iar fiecare este constituit din 8-10 specialiști în domeniu.

Galina Chistrea, șefa serviciului Asistență Psihopedagogică din raionul Drochia, declară că procesul de educație incluzivă în regiune a demarat în februarie 2013, când a fost deschisă instituția pe care o conduce. Inițial, totul a început cu evaluarea copiilor care ar necesita cerințe educative speciale, efectuate în baza referințelor primite de la școli. O echipă formată din pedagog, psiholog, logoped și psihopedagog evaluează copilul și elaborează un raport care stă la baza identificării cerințelor speciale educaționale.

„În acest document menționăm și pachetul de servicii de care are nevoie copilul: cadru didactic de sprijin sau activități de recuperare. Dacă e să compar anul 2013 cu 2016, atunci vă pot spune că am parcurs o distanță enormă de progres privind atitudinea părinților tipici față de copiii cu CES. Îmbunătățiri observăm și în rândul cadrelor didactice. Atitudinea părinților a început să se schimbe odată cu cea a profesorilor. Inițial cei care respingeau aflarea copiilor cu CES în școală și mai ales a celor cu dizabilități, erau pedagogii. Nu pot să zic că acum totul este 100% ideal, dar părinții sunt informați că școala e a tuturor copiilor. Asta rămâne o problemă de sensibilizare la nivel de țară”, punctează Chistrea.

Ea își amintește un caz când o mamă a solicitat ca odrasla sa să fie într-o clasă unde era și un copil în scaun cu rotile pentru ca fiul său să se învețe să-l ajute, deoarece de fire era egoist.

Câte un copil cu CES în fiecare clasă

Una dintre primele instituții din țară care a început să implementeze programele de educație incluzivă este școala primară nr. 120 din municipiul Chișinău. Angela Cazac, cadru didactic aici, spune că în instituție se face educație incluzivă încă din anul 2001, pe când în Republica Moldova practic nu se cunoștea această noțiune. Ea își amintește că atunci toți angajații au mers la cursuri de instruire, unde au făcut cunoștință cu toate metodologiile de lucru.

„În școală avem opt clase primare și practic în fiecare dintre ele au fost și avem în continuare câte un copil cu CES. La început majoritatea beneficiarilor erau cu dizabilități locomotorii, dar în ultimii ani avem și copii cu elemente de autism sau cu deficiențe auditive. Noi implementăm programul educațional „Pas cu pas”, iar diversitatea, incluziunea și valorile democrației sunt elemente din standardele curriculei. Prin urmare, nu a fost dificil ca acești copii să fie acceptați. Ei mereu sunt implicați în activitățile școlii și au parte de toate oportunitățile de care se bucură și copiii tipici”, povestește pedagogul.

Interlocutoarea mea își amintește că la începutul anilor 2000 chiar ea a acceptat în clasă un copil cu cerințe educaționale speciale. La prima adunare părintească a venit și mama copilului, care le-a spus celorlalți părinți că „nimeni nu este asigurat în viață de un accident – cu oricine se poate întâmpla așa ceva”, iar toți au fost înțelegători. Angela Cazac spune că în acest mod nu este încălcat dreptul nimănui, doar este asigurat dreptul copiilor cu CES la educație. Majoritatea dintre ei au în calitate de asistenți personali părinții. Din anul 2001 și până în prezent, școala primară nr. 120 a fost frecventată de 33 de copii cu CES, iar toți au beneficiat sau în continuare au parte de un program individualizat adaptat.

Impact pozitiv asupra ambelor grupuri de elevi

Recent Alianța ONG-urilor active în domeniul Protecției Sociale a Copilului și Familiei (APSCF), în frunte cu Mariana Ianachevici, a publicat cercetarea „Implementarea educației incluzive în Republica Moldova”, unde a fost analizat impactul implementării educației incluzive în țara noastră. Studiul a fost efectuat în 20 de școli, a inclus 400 de elevi (200 de elevi tipici și 200 de elevi cu CES) și a presupus interviuri, anchete și 10 focus grupuri cu peste 100 de persoane.

Conform rezultatelor cercetării, majoritatea elevilor, profesorilor, părinților au menționat că educația incluzivă are un impact pozitiv asupra ambelor grupuri de elevi. Astfel, elevii cu CES sunt mai fericiți că se află acasă și învață în școala din comunitate, deprind comportamente pozitive de la colegii lor, înregistrează mai multe progrese în dezvoltare (vorbesc mai bine, citesc, scriu etc. ) au posibilitatea să absolvească școala și să obțină o profesie. Elevii tipici, conform opiniilor profesorilor și părinților, au devenit mai responsabili, mai săritori la nevoie, mai toleranți și mai empatici.

„În alte țări, copiii cu CES au fost integrați în școli, dar în clase separate”

Ludmila Malcoci, doctor habilitat în sociologie și una dintre autorii studiului, spune că în școli sunt mai puțin acceptați copiii cu dizabilități intelectuale și cu probleme de comportament. Potrivit ei, deși copiii cu dizabilități fizice și senzoriale are avea cele mai puține probleme cu însușita școlară, anume ei au în continuare acces limitat la instruirea în mediul semenilor lor. Majoritatea dintre aceștia sunt instruiți la domiciliu din cauza infrastructurii inaccesibile (drumuri proaste, clădirile școlilor neadaptate etc.). „Am avut nevoie de o cercetare pentru a demonstra că incluziunea educațională a copiilor cu CES este un drept al tuturor și că asemenea programe sunt posibile în Republica Moldova și au multe efecte pozitive. Doar o abordare complexă ne poate conduce la concluzii concrete și corecte privind educația incluzivă”, se arată convinsă Malcoci.

Specialista susține că în multe țări copiii cu CES au fost integrați în școli, dar în clase separate, segregative, pe când în Republica Moldova ei sunt în clase obișnuite. Ca procesul de integrare să fie cât mai eficient, Ludmila Malcoci recomandă ca autoritățile publice locale să fie responsabile de calitatea serviciilor pe care le prestează, cadrele didactice să beneficieze de instruire continuă, iar părinții copiilor cu CES să se implice mai mult în procesul de educație al acestora.

„Ne dorim copii responsabili, toleranți și empatici”

La nivel național a fost creat Centrul Republican de Asistență Psihopedagogică (CRAP) pentru a asigura suport metodologic SAP-urilor în incluziunea educațională a tuturor copiilor.

Virginia Rusnac, șefa CRAP, susține că evoluția dezvoltării educației incluzive în Republica Moldova poate fi delimitată, convențional, în două etape. Prima de până la 2011, între 10-12 ani, timp în care au fost promovate unele iniţiative de soluţionare a problemelor copiilor cu risc de excludere educaţională şi socială, în cadrul cărora, au fost create modele de educaţie incluzivă. A doua, anul 2011 și perioada care a urmat – timp în care au fost instituţionalizate şi promovate la nivel naţional unele din practicile pozitive înregistrate anterior. „Pentru ca să fie atinse obiectivele unei educaţii de calitate, este nevoie ca sistemul de formare continuă a cadrelor didactice să cuprindă programe speciale destinate lor, care să abordeze în complexitate problematica educaţiei incluzive. Cadrul didactic de sprijin trebuie să fie titular al diplomei de licență/masterat în domeniul științe ale educației cu un modul obligatoriu de formare în domeniul educației inclusive.

Numeroase cercetări științifice internaționale, dar și cele de nivel național, demonstrează impactul pozitiv al incluziunii asupra ambelor grupuri de copii (celor tipici și a celor cu CES) din instituția de învățământ general. Ne dorim copii responsabili, toleranți și empatici. Acest lucru îl pot învăța doar zi de zi, prin modele de comportament, dezvoltându-se în medii educaționale comune, care trebuie să reflecte societatea în sine”, a conchis Virginia Rusnac.

„Trebuie îmbunătățită accesibilitatea în instituțiile de învățământ”

Autoritățile susțin că educația incluzivă este o prioritate pentru stat, dar recunosc că lucrurile trebuie îmbunătățite. Anastasia Oceretnîi, viceministru al Muncii Protecției Sociale și Familiei (MMPSF), spune că dreptul la educație este un deziderat al tuturor țărilor semnatare ale Convenției ONU privind drepturile persoanelor cu dizabilități pe care Republica Moldova a ratificat-o în anul 2010. „Noi, ca stat, avem multe reușite, dar mai avem nevoie să întreprindem pași concreți. În Strategia pentru Protecția Copilului pentru perioada 2014-2020, MMPSF are incluse măsuri cu referire la dezvoltarea educației incluzive și eficientizarea serviciilor de sprijin pentru incluziunea educațională a copiilor.

Este necesar să depunem efort ca să îmbunătățim accesibilitatea în instituțiile de învățământ pentru toate categoriile de copii cu dizabilități. Totodată, pregătim cadre didactice care să poată oferi suport educațional acestor copii. E important să desfășurăm campanii ample de informare pentru ca societatea să-i accepte. Un copil educat, indiferent de tipul de dizabilitate, este o personalitate puternică, care ulterior poate fi integrată în viața socială”, declară viceministrul Muncii și recunoaște că scopul final e de a face prietenos sistemul educațional pentru toți copiii cu CES.

În prezent MMPSF lucrează asupra definitivării Programului național de incluziune socială e persoanelor cu dizabilități, pentru perioada 2017-2022, unde este un compartiment aparte destinat copiilor cu cerințe educaționale speciale. Proiecte în acest sens au Ministerul Educației, dar și cel al Sănătății.

Conform datelor BNS, instituţiile de învăţământ general obişnuite sunt tot mai mult adaptate la necesităţile copiilor cu dizabilităţi. În anul de studii 2015-2016, numărul elevilor cu cerinţe educaţionale speciale din instituţiile de învăţământ general a constituit puțin peste 10 mii de persoane, majorându-se cu circa 35% comparativ cu anul de studii precedent.

Cercetarea „Implementarea educației incluzive în Republica Moldova”, realizată de APSCF, a fost efectuată în cadrul proiectului „The Civil Society Education Fund 2016-2018 in Moldova”, finanțat de Global Campaign for Education.