Un festival deosebit, de ţinută europeană
Desfăşurată cu genericul „Între Est şi Vest – interferenţe culturale”, ediţia din acest an este una specială graţie faptului că-i aniversară, dar şi graţie dezideratului nostru de a ne integra în circuitul culturii europene şi chiar mondiale, a declarat vineri, în cadrul unei conferinţe de presă, ministrul Culturii, Boris Focşa. „Este un eveniment de amploare şi va cuprinde întreaga ţară, principalele concerte fiind prezentate pe scenele celor patru instituţii importante din capitală: Palatul Naţional, Filarmonica Naţională „S. Lunchevici”, Sala cu Orgă şi Opera Naţională”, a spus el.
Concertul de inaugurare a festivalului poartă genericul „Mugur în alb şi roz, şi pur…”. În cadrul lui vor evolua mai multe formaţii: Orchestra naţională de muzică „Lăutarii”, dirijată de maestrul Nicolae Botgros, Ansamblul de dansuri populare „Transilvania” (Baia Mare, România), Ansamblul academic de dansuri populare „JOC” al maestrului Vladimir Curbet, Orchestra simfonică a Companiei „Teleradio-Moldova” (director artistic şi prim-dirijor – Gheorghe Mustea), Clubul de dansuri sportive „Codreanca”, condus de Svetlana şi Petru Gozun. Alături de artişti valoroşi de la noi (Mihai Munteanu, Lilia Şalomei, Nicolae Ciubotaru, Nelly Ciobanu, Olia Tira, Serj Kuzenkoff ş.a.), pe scenă se vor mai produce invitaţi de peste hotare (Victor Babarîkin (Belarus), Ramiz Guliyev (Azerbaidjan), Yang Shengchang şi Chen Baojun (Republica Populară Chineză), precum şi formaţiile „Catharsis”, „Akord”, „Trigon”, corul Sălii cu Orgă dirijat de Ilona Stepan, trupa de balet a Operei Naţionale, maestru de balet Olga Guriev ş.a.
„Stelele primăverii” cu Ansamblul folcloric „Transilvania”, Mihai Constantinescu, Gabriel Dorobanţu, Anişoara Puică (2 martie), „Golden voices 2011” (spectacol-concurs cu participarea interpreţilor din ţară şi de peste hotare, organizat de Centrul cultural „Elat”, 3-4 martie), „Cântecele neamului” (6 martie), „Doar iubirea ne mai ţine…” (8 martie) – sunt câteva dintre concertele care vor fi prezentate pe scena Palatului Naţional, unde, pe 9 martie, vor avea un recital extraordinar Leonid Agutin şi Angelika Varum (Federaţia Rusă).
Agenda festivalului cuprinde spectacole de excepţie şi în celelalte săli de concert. Astfel, pe 2 martie, la Sala cu Orgă va avea loc un recital de orgă şi muzică corală cu organistul Juan de la „Rubia Romero” din Spania şi Corul de Cameră al instituţiei, iar pe 4 martie – un concert de cameră cu celebrul violoncelist Alexander Knyazev (Rusia). La 6 martie, spectatorii sunt aşteptaţi la o seară de jazz în compania flautistului Mark Alban Lotz (Olanda) şi a formaţiei „Trigon”, pe 7 martie – la un concert de muzică veche cu Anna Kowalska şi Anton Birula (Polonia) şi, pe 8 martie, la o seară de acordeon cu celebrul acordeonist Frank Marrocco (SUA) şi Ansamblul „Concertino”.
În cele două săli ale Filarmonicii Naţionale „Serghei Lunchevici” vor fi prezentate zece spectacole, dar şi alte şapte, prezentate de către colectivele artistice ale instituţiei în teritoriu. Aici vor avea loc mai multe concerte simfonice cu maeştri ai scenei de la noi şi de peste hotare, iar pe 6 martie – un recital de saxofon cu Gaetano Di Bacco din Italia.
La rândul ei, Opera Naţională va găzdui spectacole cu vedete din ţară şi de peste hotare. Totodată, aici se va derula, între 1 şi 10 martie, un proiect social pentru tinerii de la instituţiile de învăţământ artistic din republică, scopul lui fiind încurajarea tinerilor talentaţi să profeseze în domeniul artei.
Spre deosebire de ediţia din anul trecut, când bugetul festivalului a fost de doar 700 de mii de lei, cea anivesară, din 2011, are un buget de peste două mln. lei. Majoritatea banilor au fost colectaţi de Fundaţia umanitară „Nica”, al cărei preşedinte de onoare este omul de afaceri Călin Vieru. De asemenea, festivalul se va desfăşţura şi cu suportul Fondului interstatal de colaborare umanitară a statelor-membre ale CSI.
La festival participă artişti din 15 ţări.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!