Un Piersic înflorit în noapte

Cineva a zis că pe Florin Piersic, când vine la Chişinău, nu-l poţi opri din vorbit.

Foarte bine, am răspuns eu. Nici nu trebuie oprit!

Chiar vă rog! Nu-l opriţi. Lăsaţi-l să vorbească.

După ce aproape două sute de ani alţii ne-au vorbit (în limba lor), acum lăsaţi-l pe Florin Piersic să ne vorbească în limba noastră până să ne săturăm. Spun aceasta acum, când Florin Piersic e din nou la Chişinău. Partea „tehnică, oficială” a vizitei e simplă şi ocupă doar câteva ore – două spectacole la Naţional cu Medeea Marinescu în „Străini în noapte”. Cealaltă parte, neoficială, care constituie partea leului, va fi dedicată toată vorbirii directe. Florin Piersic va vorbi cu noi.

Repet: lăsaţi-l, vă implor, pe Florin Piersic să vorbească. Ba mai mult, hai să-l rugăm frumos să vorbească. Există mai multe motive pentru care vă rog să faceţi acest lucru.

Primul Motiv: când vorbeşte Florin Piersic se luminează istoria noastră, cea neintegrată, şi vedem desluşit cine suntem, de unde am pornit, unde trebuie să ajungem şi cu cine trebuie să ne întovărăşim în drumul nostru spre unde dorim să ajungem.

Al doilea Motiv: de când îngerii păzitori ai neamului nostru au fost înlocuiţi cu grăniceri cu stele roşii în frunte, noi, basarabenii, ne-am pierdut graiul, am devenit un neam de bâlbâiţi/gângăviţi/peltici şi acum avem nevoie de o lungă perioadă de recuperare, ne trebuie un om care să ne ajute să ne recăpătăm vorbirea. Vorbirea directă, evident.

Mai sunt şi alte motive, dar acelea, fiind politice, nu le invoc, fiindcă Florin Piersic nu face politică. El face lumină în noapte, or asta nu e politică. Ce nebun poate afirma că un Piersic înflorit în noapte înseamnă politică?

Florin Piersic e un actor mare, un actor excepţional, irepetabil etc.? Bineînţeles!

Florin Piersic însă are altă misiune când vine la Chişinău, el nu vine ca mare actor, ci ca mare vorbitor al limbii române directe, înnodător de destine şi drumuri istorice. Asta e. Când asculţi atent cum vorbeşte şi ce vorbeşte Piersic, înţelegi că, de fapt, el nu vorbeşte, ci leagă/înnoadă nişte fire pe care le-a rupt acum vreo două secole Ivan Turbincă – acesta a intrat închefăluit în Grădina noastră, în care cântau îngerii, şi şi-a deşertat în ea turbinca cu draci. Speriaţi de necuraţi, unii îngeri şi-au pierdut graiul, alţii au fugit în lume. De aia am zis: lăsaţi-l pe Florin Piersic să vorbească, adică, lăsaţi-l pe Florin Piersic să lumineze în noapte pentru ca îngerii muţi să-şi recapete vorbirea, iar cei fugiţi în lume să găsească drumul înapoi spre casă.

Nu aş fi spus nimic până aici, dacă nu aş spune următoarea propoziţie: Primul om din Basarabia care a înţeles că Moldova are nevoie de un Piersic înflorit în noapte a fost cel care este Nicolae Avram. După ce am înţeles şi eu acest lucru, aştept să se întâmple minunea: în noaptea în care luminează un Piersic înflorit trebuie să se regăsească doi oameni, doi români, despărţiţi de două secole: marele actor român Florin Piersic şi marele compozitor român Eugen Doga.
Numele acestora, puse alături – Doga şi Piersic sau Piersic şi Doga, că-i totuna! -, sunt două şine de cale ferată peste Prut, în Europa, din ieri în mâine.

Marea minune se poate produce la primăvară, când dau în floare piersicii, iar îngerii vorbesc şi cântă cel mai frumos.

Lăsaţi-l pe Florin Piersic să ne vorbească.

Lăsaţi-l pe Eugen Doga să ne cânte.

Lăsaţi-l pe Nicolae Avram să facă ce a înţeles că trebuie să facă şi ştie să facă – o cale ferată în ziua de mâine.

P.S. Să nu uităm ca în prima călătorie pe această cale ferată să fie luat dragul nostru Grigore Vieru. Într-o gară, dincolo de Prut, îl aşteaptă, luminând în noapte, Maria Mirabela, cu o poală de licurici…