Credeam că îmi va fi foarte greu să-i aflu povestea. Totuşi, zâmbetul lui larg, faţa şi gesturile prietenoase mi-au spulberat din start toate dubiile. Este student la Facultatea de Contabilitate a Universităţii de Stat din Moldova, face actorie, dans, sport şi voluntariat. Mi-a spus că-i din Ocniţa, dintr-o familie cu trei copii.
„La şcoala în care am învăţat nu am simţit din partea colegilor o atitudine de discriminare, chiar şi la educaţia fizică eram împreună cu ei”, îşi aminteşte Dumitru. Venit în capitală, Chişinăul îi oferă mai multe perspective de viaţă, dar îi creează şi multe greutăţi. Zice că, înainte de toate, şi-a făcut prieteni printre oameni care au aceeaşi soartă – circulă în cărucioare. Căutându-şi de lucru, a fost respins în majoritatea cazurilor, în schimb, a reuşit să se înscrie la facultate. Chiar dacă are un program cu frecvenţă redusă, el merge zilnic la facultate, dacă e timp bun afară. Mai greu se deplasează iarna… „Aproape că este imposibil să te mişti de unul singur cu căruciorul prin zăpadă. Iarna, am nevoie de ajutor”, îmi mărturiseşte el, regretând că pe străzile capitalei a dat şi peste oameni răi. Chiar mi-a dat nişte exemple pentru comparaţie: „Am fost recent în Lituania, în cadrul unui proiect ce vizează persoanele cu dizabilităţi. Ne-au primit cu multă căldură şi respect. Acolo, oamenii te salută, îţi zâmbesc, chiar dacă eşti un străin. Dar la noi, atunci când vreau să mă apropii de cineva, să-i vorbesc ceva, chiar dacă zâmbesc, persoana se fereşte, crezându-mă un anormal…”.
Cele mai mari probleme le are de înfruntat atunci când vrea să se folosească de transportul public sau să intre în unele instituţii de stat şi în unele magazine. Nu există locuri special amenajate. „Troleibuzele noi sunt mai bune decât cele vechi, dar nu toţi şoferii manifestă răbdarea sau educaţia necesară în asemenea cazuri – nu parchează corect, nu coboară rampa, nu te ajută, dacă ai nevoie. Iar de locurile special amenajate mai degrabă mă feresc, căci ele sunt ori prea înguste, ori prea late, iar unghiul lor de înclinare – prea mare”.
Dumitru are 24 de ani, dar deja a fost de câteva ori peste hotare – în Lituania, Italia, Azerbaidjan, Armenia şi Olanda, în cadrul unor proiecte. Este foarte comunicativ. Pe parcursul dialogului nostru, singura diferenţă dintre noi a fost că eu stăteam pe o bancă, iar el – în cărucior. El zilnic este un luptător. Ştie ce înseamnă să trăieşti o suferinţă şi anume asta l-a făcut să practice voluntariatul la un centru de copiii cu dizabilităţ. Este un tânăr care merită să-i strângi mâna.
Potrivit unei anchete a Societăţii Invalizilor, în R. Moldova trăiesc peste 176 mii de persoane cu dizabilităţi, dintre care cel puţin 60 mii doresc să aibă un loc de muncă, dar există numai trei întreprinderi unde ele ar putea să se angajeze…
Valentina Barcari,
stagiară la TIMPUL
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!
