Actualitate

Ungaria e pe cale să pună mâna pe o sumă uriașă de bani

Strânși de gât de Viktor Orban. liderii UE cedează: Ungaria e pe cale să pună mâna pe o sumă uriașă de bani

Comisia Europeană (CE) urmează să decidă miercuri să deblocheze fonduri europene în valoare de aproximativ zece miliarde de dolari destinate Ungariei, cu o zi înaintea unui summit al Uniunii Europene (UE) pe care Viktor Orban a ameninţat să-l deraieze, relatează AFP, informează News.ro.

Această undă verde, care urmează să fie anunţată miercuri după-amiaza, potrivt unor surse apropiate dosarului, a provocat deja reacţii puternice în Parlamentul European (PE), unde alişi şi-au exprimat îngrijorarea faţă de perspectiva ca Bruxellesul ”să cedeze şantajului” liderului naţionalist ungar.

Comisia leagă această eventuală deblocare de reforme întreprinse de Budapesta în vederea unei respectări a unei serii de condiţii vizând o îmbunătăţire a independenţei sistemului judiciar ungar.

Suma respectivă reprezintă mai puţin de jumătate dintre fondurile blocate de UE din cauza încălcării statului de drept de care acuză Ungaria.

”La ora la care vorbim, Comisia efectuează activităţi finale privind evaluarea, pentru a se putea lua o decizie. Nu pot să spun acum care va fi decizia”, a declarat prudent, marţi, vicepreşedinta Comisiei însărcinată cu Valorile şi Transparenţa Vera Jourova, întrebată în acest sens într-o conferinţă de presă la Strasbourg.

Viktor Orban a ameninţat să blocheze decizii-cheie cu privire la Ucraina, aflate pe agenda unui summit european joi şi vineri, şi anume deschiderea unor negocieri de aderare la UE şi aprobarea unui ajutor european în valoare de 50 de miliarde de euro – sub formă de împrumuturi – destinat Kievului.

Orban e singurul care a menţinut legături strânse cu Kremlinul după invazia Ucrainei de către Rusia, cere să se organizeze o ”dezbatere strategică” între cei 27 pe tema viitorului relaţiilor cu Kievul.

„Valori europene”

În Parlamentul European, Manfred Weber, liderul principalului grup politic – Partidul Popular European (PPE, dreapta), a declarat că ”contează ca Comisia să-şi bazeze decizia pe fapte” şi a insistat asupra necesităţii ca reformele să conducă la ”schimbări pe teren”.

”Ne opunem deblocării oricăror fonduri europene destinate Ungariei, ţinând cont de faptul că nu există nicio garanţie a unei întoarceri la o democraţie de durată în ţară”, a declarat, la rândul său, liderul grupului Renew Europe (centru şi liberali) Stéphane Séjourné.

”Viitorul Uniunii Europene, Ucrainei şi (Republicii) Moldova nu poate fi luat ostatic de un singur om”, a denunţat deputatul francez.

”Cedarea în favoarea agendei pro-Kremlin şi şantajului lui Orban înseamnă compromiterea valorilor europene şi securităţii UE şi a Ucrainei”, a declarat pe X aleasa olandeză Tineke Strik (Verzi), avertizând împotriva unei ”greşeli grave”.

Context

În total, fonduri de coeziune în valoare de aproximativ 21,7 miliarde de destinate Ucrainei în perioada 2021-2027 au fost suspendate în decembnrie 2022 de către UE, în aşteptarea realizării de către Budapesta a unui număr de reforme.

Pentru a se conforma exigenţelor Bruxellesului în domeniul judiciar, Ungaria a luat măsuri, care au intrat în vigoare în iunie, în vederea unei restabiliri a puterii şi independenţei Consiliului Naţional al Magistraturii, modificării funcţionării Curţii Supreme şi limitării posibilităţii recursurilor Guvernului la Curtea Constituţională în vederea contestării hotărârilor tribunalelor.

Ultima ajustare legislativă aşteptată de Bruxelles cu privire la sesizarea justiţiei europene de către jurisdicţii ungare, a fost adoptată prin vot marţi seara, potrivit rezultatelor votului parlamentar constat de AFP, care confirmă astfel informaţii publicate de ziarul Népszava.

Aproximativ 500 de milioane de euro dintre cele aproximativ zece miliarde de euro care ar urma să fie deblocate ar putea să fie disponibile într-o primă etapă, într-un ”viitor apropiat”, potrivit sursei europene.

Aproximativ 11,7 miliarde de euro rămân însă în continuare blocate, în aşteptarea unor progrese în privinţa condiţiilor desfăşurării licitaţiilor publice, luptei împotriva conflictelor de interese, dar şi a libertăţii academice, drepturilor lesbienelor, gay-ilor, bisexualilor şi transsexualilor (LGBT) şi a respectării dreptului de azil.

UE – în cadrul unei proceduri distincte – a suspendat planul de relansare ungar, în sumă de 10,4 miliarde de euro, care constă în subvenţii în valoare de 6,5 miliarde de euro şi împrumuturi în valoare de 3,3 miliarde de euro, în vederea unor progrese în domeniul statului de drept.

Ungaria a fost însă autorizată recent să primească un avans în valoare de 900 de milioane de euro, care ar putea fi recuperat după o vreme în cazul în care plăţile nu sunt validate, până la urmă, de către UE.

Ce spune Orban

O aderare accelerată a Ucrainei la Uniunea Europeană nu serveşte intereselor Ungariei şi nici intereselor Uniunii Europene, a declarat, miercuri, premierul ungar, Viktor Orban, în faţa Parlamentului, relatează Rador Radio România. “Având în vedere cifrele, analizele economice şi luând în serios faptul că discuţiile cu Ucraina ar avea obiectivul de a-i acorda acesteia statut de membru – deci nu ar fi folosite ca gest politic – întrucât aderarea nu are acest scop, atunci trebuie să spunem că acest gând în acest moment este absurd, ridicol şi neserios”, a afirmat Orban în discursul său. Ungaria îşi va menţine poziţia conform căreia UE nu trebuie să înceapă convorbirile de aderare cu Ucraina, ci ar trebui să îşi propună în schimb un parteneriat strategic cu aceasta, a subliniat Orban, adăugând că Ungaria este foarte departe de a întruni condiţiile necesare aderării la blocul comunitar.

Prim-ministrul ungar, Viktor Orbán, i-a răspuns, într-o scrisoare, preşedintelui Uniunii Democrate Maghiare din Ucraina, László Zubánics, care anterior i-a scris o scrisoare deschisă premierului ungar cu privire la aderarea Ucrainei la UE, a informat marţi, şeful Biroului de presă al premierului ungar, Bertalan Havasi, într-un comunicat remis Agenţiei de presă MTI.

„În primul rând, aş dori să vă asigur că Guvernul ungar va face tot ce îi stă în putinţă pentru a proteja drepturile comunităţii maghiare din Ucraina”, a subliniat, în scrisoarea sa, Viktor Orbán.

Premierul ungar a precizat că, în opinia sa, în acest moment, nu este oportună deschiderea negocierilor privind aderarea Ucrainei la Uniunea Europeană, deoarece Comisia Europeană nu a reuşit să pregătească în mod corespunzător această chestiune pentru întrunirea din decembrie a Consiliului European. Prin urmare, a continuat premierul, „vom face o propunere potrivit căreia Uniunea Europeană să urmărească stabilirea unui parteneriat strategic cu Ucraina, în locul unei aderări complicate din punct de vedere juridic”. Pot să vă asigur că vom continua să lucrăm, astfel încât comunitatea maghiară din Ucraina să poată trăi într-o ţară paşnică, stabilă şi în curs de dezvoltare, şi-a încheiat scrisoarea Viktor Orbán.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Adrian Popa

Adrian Popa a urmat mai multe programe de formare academică în țară și străinătate, are pregătire în domeniile științe politice, relații internaționale și studii de securitate.

1 comentariu

  1. Santajul Ungariei pt aderarea Ucrainei la UE se pare ca da roade. Nu ne spunea Johannis ca nu asa se procedeaza in UE, ca Austria nu trebuie santajata si nici UE ? Johannis, draga, dar la Orban cum merge santajul, nu e tot in UE ? Johannis, auzi, vezi cum merge treaba ?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *