Criza

Vai, Transnistria! Timpul e împotriva noastră

Ce facem cu Transnistria? Alegerile au dus acest subiect dincolo de comunicatele de presă lemnoase ale guvernului sau președinției care se repetă de fiecare dată după vreo întâlnire cu ambsadori și mediatorii OSCE.

Nu poți lăsa buletinele de vot să se piardă în gaura nagră – Transnistria!

Lupta se dă pentru secțiile de votare. Dodon insistă pe votul transnistrean și chiar vrea să deschidă trei secții la Corjova și Tighina care se află sub controlul separatiștilor. Aceasta e trădare de stat și o invitație clară la fraudarea alegerilor. Nu poți lăsa buletinele de vot să se piardă în gaura nagră – Transnistria!

Pașii mici duc spre nicăieri – spre federalizare.

Problema e mai veche și mai gravă decât atât. Toate partidele care vorbesc de reintegrare sunt ipocrite și nici nu vor să o facă pentru că le convine această situație și sunt de acord cu politica pașilor mici. Asta avem, cu asta lucrăm.

Orice secundă în plus în care armata rusă stă în Transnistria prelungește genocidul etnic, izolarea și zombarea populației care locuiește acolo prin TV, presă și școală; abuzurile și sfidarea drepturilor omului; și într-un final – înrădăcinarea unui dictaturi de factură rusească. Faptul că Chișinăul reușește printr-o minune să mai păstreze acolo opt școli și licee românești e o realizare mare, ținând cont de incompetența și lipsa de viziune a guvernelor de până acum, cu mici excepții.

Orice moment în plus dăruit regimului separatist creează oameni ostili Chișinăului, nu pur și simplu ostili, dar oameni care sunt învățați și sunt gata să lupte cu arma în mână împotriva Republicii Moldova. Cu pașii mici, va dispărea necesitatea de reintegrare pentru că nu va mai rămâne ce să integrezi – milițieni separtiști, paramilitari, șefii din structurile forță și familiile lor, securiști și generali cu steluțe rusești și separatiste, funcționarii bugetați de regim plus o mână de oameni care te urăsc.

Nu trageți de timp ca la fotbal! Prelungirile înseamnă Rusia mai puternică în R. Moldova.

Republica Moldova are deja o rezoluție la ONU în 2018, privind retragerea trupelor ruse de ocupație și a pacificatorilor milotari ruși, dar și angajamentul Rusiei din 1999 de a-și retrage munițiile și soldații care se fac că le păzesc. La Chișinău, acest subiect e trecut sub tăcere, toți au uitat de el. Fără demilitarizarea Transnistriei, nu se face reintegrare. Guvernanții de la Chișinău trebuie să treacă de bariera psihologică și șablonul „soluționare pașnică cu respectarea integrității teritoriale a Republicii Moldova” și să nu mai scoată pe gură prostii de genul război civil.

Ambasadorii trebuie bătuți la cap cu demilitarizarea!

Demilitarizare urgentă! Asta trebuie să ceară Chișinăul. Fără asta, orice promisiune de integrare europeană e apă chioară. Dar în ultimul timp, s-a trecut de la integrare europeană la apropierea de UE, de aderare nu mai amintim. Politicenii de la Chișinău trebuie să stea zi și noapte pe capul ambasadorilor și să-i convingă – demilitarizare și gata. Dar ei nu vor face acest lucru pentru că comunicarea merge în direcție inversă. Ambasadorii sunt cei care îi conving pe pliticienii de la putere ce e bine și ce e rău să facă.

Împăcarea fatalistă cu prietenia germano-rusă care vrea să păstreze această zonă așa cum este pentru moment, iar mai încolo se va vedea, înseamnă poziții mai puternice pentru Rusia pe zi ce trece, și la Chișinău, și la Comrat, și la Tiraspol, și într-un final, nu va mai rămâne decât soluția federalizării.

Situația în care s-a ajuns cu votul transnistrean e tocmai rezultatul politicii pașilor mici, iar politicienii care o acceptă nu au dreptul moral să se indigneze în ajun de alegeri.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *