Tendințe

Vârsta la care oamenii devin plictisitori. Motivul este neașteptat

35 de ani nu e doar vârsta la care oamenii nu mai sunt percepuţi ca „tineri”, potrivit unui studiu al Universităţii din Kent, dar este şi vârstă la care ei devin plictisitori. La 35 de ani începem şi să urâm slujbele pe care le avem, după cum concluzionează o cercetare bazată pe răspunsurile a peste 2.000 de angajaţi, realizată de compania Robert Half.

La mijlocul celui de-al patrulea deceniu al vieţii, creşte presiunea din partea familiei şi responsabilitatea, iar aceste lucruri aduc probleme atât acasă, cât şi la serviciu. În primul trimestru al acestui an, unul din şase angajaţi de peste 35 de ani s-au declarat nemulţumiţi de locul de muncă – de două ori mai mulţi decât cei cu vîrsta de sub 35 de ani, relevă aceeaşi cercetare a companiei Robert Half.

„Este o combinaţie între ideea de a avea o familie, dar în acelaşi timp de a-ţi construi o carieră şi de a-ţi asigura o stabilitate financiară”, explică Ashley Whipman, director la compania Robert Half. Prin urmare, aceşti factori ne transformă în oameni simpli, cu o rutină bine definită – mai pe scurt, plictisitori. 

 agerpres.ro


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *